Israel - România, amintiri cu „Grasul XXL”: Imagini cu jucătorul care a stârnit hohote de râs şi un comentariu genial

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alibec, grasul din lotul nostru, e slim-fit pe lângă fostul internaţional israelian
Alibec, grasul din lotul nostru, e slim-fit pe lângă fostul internaţional israelian

România se întoarce, diseară (ora 20.45, Pro X), la Netanya, la patru ani după ultimul amical disputat aici şi câştigat cu 2-1.

Atunci, la data de 24 martie 2018, golurile tricolorilor au fost înscrise de Stanciu (64) şi de Ţucudean (82). Primul a ratat convocarea acum, fiind în China, în timp ce Ţucudean s-a lăsat de fotbal, după apariţia unor probleme cardiace. În rest, Niţă, Bancu, Cicâldău, Nedelcearu, Toşca, Manea şi Man au fost în lot şi acum patru ani şi au şanse să evolueze şi diseară.

Partida din 2018 le-a rămas, probabil, în amintirea microbiştilor şi datorită unui fotbalist israelian, Eran Levy (foto, jos). Cu prilejul amicalului cu România, atacantul a debutat în prima reprezentativă, la vârsta de 32 de ani. El a fost introdus pe teren, în debutul părţii secunde, şi a şocat pentru că era gras ca un jucător de old-boys! 

Levy
Levy

„Am văzut jucători de la adversari care aveau kilograme în plus, mă refer la Levy, şi care ne-au pus probleme. Levy e băiatul ăla pe care dacă îl puneai să facă un sprint de 7 metri, avea probleme cu respiraţia“, a remarcat Ilie Dumitrescu, la Digi Sport, după testul din 2018. 

Între timp, grasul Levy a ajuns la Maccabi Kabilio Jaffa, în liga a treia din Israel.

VEZI REZUMATUL AMICALULUI ISRAEL - ROMÂNIA DIN 2018

Lotul României

*Portari: Aioani (Farul), Niţă (Sparta Praga), Moldovan (Rapid)

*Fundaşi: Bancu (CS U Craiova), Burcă (CFR Cluj, 8/0), Chiricheş (Sassuolo), Drăguşin (Salernitana), Manea (CFR Cluj), Nedelcearu (Crotone), Raţiu (Huesca) , Rus (Fehervar), Toşca (Gaziantep)

*Mijlocaşi: Bordeianu (CFR Cluj), Cicâldău (Galatasaray), Man (Parma), M. Marin (Pisa), Mihăilă (Atalanta), Oct. Popescu (FCSB), Olaru (FCSB), Petrila (CFR Cluj)

*Atacanţi: Alibec (Atromitos), Ivan (CS U Craiova), Puşcaş (Pisa)

Lotul Israelului

*Portari: Marciano (Feyenoord), Nitzan (Beitar Ierusalim), O. Glazer (Hapoel Be'er Sheva) 

*Fundaşi: Dasa (Vitesse), Dgani (Beitar), Goldberg (Maccabi Haifa), Menahem (Maccabi Haifa), Baltaxa (Maccabi Tel Aviv), Kandil (Maccabi Tel Aviv), Abu Abaid (Hapoel Be'er Sheva), Davidzada (Maccabi Tel Aviv) 

*Mijlocaşi: Peretz (Venezia), Natkho (Partizan Belgrad), D. Glazer (Maccabi Tel Aviv), Kanichowsky (Maccabi Tel Aviv), Abu Fani (Maccabi Haifa), Solomon (Şahtior), Bitton (Celtic), Cohen (Pisa), Safouri (Hapoel Be'er Sheva), Avraham (Maccabi Netanya), Haziza (Maccabi Haifa) 

*Atacanţi: Baribo (Admira), Dabbur (Hoffenheim), David (Maccabi Haifa)

Programul naţionalei, în următoarea perioadă

*Astăzi (ora 20.45, Pro X): Israel - România (amical, Netanya)

Liga Naţiunilor, ediţia 2022-2023

*4 iunie: Muntenegru – România

*7 iunie: Bosnia – România

*11 iunie: România – Finlanda

*14 iunie: România – Muntenegru 

*23 septembrie: Finlanda – România

*26 septembrie: România – Bosnia

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite