Halep, urmează trei „luni de miere“: De ce va fi scutită de presiune în următoarea perioadă

Halep, urmează trei „luni de miere“: De ce va fi scutită de presiune în următoarea perioadă

Simona Halep se va putea bucura de tenis, fără a fi preocupată de apărarea unor puncte WTA

Halep a debutat cu o victorie, la Roma, 6-4, 6-4 cu Alize Cornet (Franţa, 32 de ani, 39 WTA), şi deja a urcat trei locuri în ierarhia virtuală, actualizată în timp real. Iar pentru „Simo“ va urma o lungă perioadă în care presiunea clasamentului nu va exista.

Ştiri pe aceeaşi temă

Simona Halep (30 de ani) a avut un 2021 de coşmar în care, din cauza problemelor medicale, a luat în calcul inclusiv varianta retragerii din activitate, după cum a mărturisit, recent.
 
Coşmarul  lui „Simo“ de anul trecut a început, la Roma. Pentru că, la data de 12 mai 2021, într-o confruntare cu Angelique Kerber din turul II, fază în care constănţeanca a intrat în competiţie, ea a suferit o ruptură musculară. Şi a părăsit terenul în lacrimi, după un prim set câştigat (6-1), când tabela arăta 3-3 în actul secund. A fost începutul unei perioade groaznice pentru Halep care, pe rând, a ratat Italian Open, French Open, Wimbledon, dar şi Jocurile Olimpice de la Tokyo. Revenirea pe teren s-a produs abia la 90 de zile din momentul accidentării, la Montreal. 
 
Acum, la un an distanţă,  „Simo“ a revenit la locul unde a început coşmarul de anul trecut. La Roma. Doar că, de această dată, a debutat în turneu în turul I. Şi a părăsit terenul cu un zâmbet larg, după 6-4, 6-4 cu Alize Cornet, o adversară incomodă cu care avea un bilanţ negativ, 1-4, înaintea partidei de ieri.
 
 
Pentru Halep urmează acum un duel cu Danielle Collins - foto (SUA, 28 de ani, 9 WTA). Vorbim despre finalista Australian Open din acest an. La Melbourne, Collins a fost învinsă în meciul pentru trofeu de Ashleigh Barty, scor 3-6, 6-7. Halep şi Collins s-au întâlnit de două ori până acum, scorul fiind 1-1, după cum se poate vedea mai jos:
 
*2021 (Canadian Masters, hard): 2-6, 6-4, 6-4 Collins
 
*2014 (US Open, hard): 6-7, 6-1, 6-2 Halep
 
Top 10, un obiectiv realist
 
Vestea bună e că, după perioada de coşmar de anul trecut, acum pentru „Simo“ urmează trei „luni de miere“ în care va juca de plăcere, fără presiunea clasamentului. Pentru că Halep nu mai are niciun punct de apărat şi, practic, orice victorie va contribui la urcarea ei în clasamentul mondial. De altfel, încă de ieri, după succesul din meciul cu Alize Cornet, constănţeanca a înregistrat un salt de trei poziţii, depăşindu-le pe Gauff, Kerber şi Pavlyuchenkova în clasamentul virtual, actualizat în timp real.
 
În cel mai fericit scenariu posibil, Halep va acumula 2.966 de puncte, după Italian Open, dacă va câştiga trofeul. Caz în care va ajunge până pe locul 11 WTA! Oricum, şi dacă nu va urca atât de mult după turneul de la Roma, revenirea Simonei în Top 10 e un obiectiv realist. Pentru că ea poate acumula puncte importante în turneele care vor urma pe zgura şi pe iarbă.
19
victorii şi cinci înfrângeri a înregistrat Simona Halep în acest sezon în care a jucat la Melbourne, Australian Open, Dubai, Doha, Indian Wells, Madrid şi Roma.
 

Primele de la Italian Open 2022

*Turul I: 9.456 

*Turul II: 13.176 

*Turul III: 23.170 

*Sferturi: 46.322 

*Semifinale: 100.806 

*Finalistă: 195.813

*Câştigătoare: 332.260

Sumele sunt exprimate în euro.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările