Hagi a scăpat cu viaţă dintr-un accident rutier, după ce s-a răsturnat cu maşina. Dezvăluiri în cartea lui Grigore Cartianu

Hagi a scăpat cu viaţă dintr-un accident rutier, după ce s-a răsturnat cu maşina. Dezvăluiri în cartea lui Grigore Cartianu

Gheorghe Hagi a trecut prin momente de cumpănă în 1993, când juca la Brescia, fiind atunci la un pas de o tragedie din cauza unui accident auto.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acest episod din viaţa celui mai mare fotbalist român este povestit de Grigore cartianu, în cartea sa, intitulată "Hagi", care poate fi cumpărată joi, 5 iunie, împreună cu ziarul "Adevărul", la preţul de 17,99 lei.Cartea “Hagi”, apărută sub semnătura lui Grigore Cartianu, e cea mai completă biografie apărută cu viaţa fostului fotbalist român. Ea cuprinde toate capitolele vieţii lui Gică, până la retragerea din viaţa de fotbalist şi dezvăluie amănunte extrem de interesante de la faptul că, în copilărie, Hagi mergea la vânătoare de iepuri şi se agăţa de căruţele care trecea prin satul natal, Săcele, din judeţul Constanţa, până poveşti din vestiarul marilor echipe la care a jucat Hagi. În copilărie lui Hagi i se spunea “a lui palavră”, prima ieşire în străinătate a avut-o la Paris, la juniori a fost bătut de un antrenor, iar celui mai bun prieten al lui, Gabi Balint, Hagi îi spunea “nea Balint”, deoarece era mai mare cu doi ani decât el. Un episod foarte important este cel în care Hagi a fost la un pas de a-şi pierde viaţa într-un accident de maşină, episod pe care-l puteţi citi mai integral jos: 

“Hagi zboară spre Bucureşti, iar marţi dimineaţa urcă în maşina lui Darius, un Mitsubishi, pentru a ajunge la Constanţa. N-avea de unde să ştie că se afla în faţa unei cumpene a vieţii.
...Darius e la volan, Gică pe bancheta din spate. Bolidul goneşte cu 70 de kilometri la oră. În alte condiţii, Darius apăsa zdravăn pedala de acceleraţie, depăşea lejer suta, dar aşa, pe o şosea alunecoasă, o lasă mai moale. Darius e un şofer de nota 10, cunoaşte maşinile ca nimeni altul. Urziceni... Slobozia... Feteşti... podul de la Cernavodă... Medgidia... Castelu... Basarabi... Se apropie Constanţa. Mai sunt vreo 6 kilometri. Gică abia aşteaptă să ajungă acasă, să-şi vadă părinţii. Indiferent că vine de la Bucureşti, de la Brescia sau de la Madrid, mereu e nerăbdător să intre pe poarta casei de pe strada Rândunelelor... Şoseaua despică în două satul Valu lui Traian. E un fel de poartă a Constanţei. Ai ajuns aici, mai e puţin şi se văd blocurile. Se face o curbă uşoară, pe care Darius o ştie cu ochii închişi. A făcut drumul ăsta de sute de ori. Trage de volan, dar simte că roţile nu-l mai ascultă. Au prins o pojghiţă de gheaţă. Maşina pivotea¬ză nefiresc, trecând pe celălalt sens. Gică apucă să întrebe, îngrozit: „Ce faci?” Se ghemuieşte, instinctiv, cu mâinile încleştate pe scaun. Darius e transpirat tot. Trage de volan spre dreapta cât poate de tare, apasă frâ¬na... apoi nu mai ştie nimic... Gică simte că zboară prin aer... izbeşte uşa cu corpul... se loveşte cu capul de plafon... Doamne...
Apoi se face linişte. Totul a durat câteva secunde, dar lui Gică i s-a pă¬rut o veşnicie. Îşi trece mâna peste faţă, pentru a se convinge că trăieşte. Trăieşte! Aude vocea lui Darius: „Gică!” Nu are forţa să-i răspundă. Încă o dată: „Gică!” „Sunt aici”, îngaimă în cele din urmă. Întinde mâna, pentru a i-o întâlni pe cea a lui Darius. Cei doi încep să se limpezească: nu stau ei pe scaune, ci scaunele sunt deasupra lor. Înseamnă că s-au răsturnat... Maşina e cu roţile în sus. Uşile s-or deschide? Doamne... cam greu, dar se deschid! Gică se târăşte afară, Darius după el. Se ridică în picioare, iar picioarele îi ţin. Înseamnă că nu s-a rupt nimic. Doar câteva zgârieturi... La un pas de ei, maşina stă, hidos, cu roţile spre cer. O roată chiar se mai învârteşte, în gol...
Mai trece un timp până ce Gică se hotărăşte: el va merge la Constanţa, după ajutoare, iar Darius va rămâne acolo, lângă Mitsubishi. Cei doi ies la marginea şoselei. Se apropie o Dacie. Gică face cu mâna. Dacia opreşte. „Mă luaţi, vă rog, până la Constanţa?” „Poftiţi”, răspunde şoferul. Apasă acceleraţia, apoi îşi ia inima în dinţi: „Nu sunteţi fotbalistul Hagi?” „Ba da, eu sunt...”.
A doua zi, Gică era în avionul de Milano, pentru a prinde antrena¬mentul de după-amiază al Bresciei. Dar mintea îi era răvăşită de gândul că marţi, 16 februarie 1993, la 28 de ani şi 11 zile, şi-a văzut moartea cu ochii”

Cartea Hagi se va distribui împreună cu ziarul “Adevărul”, joi 5 iunie, la preţul de 17,99 lei

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: