Gică Popescu îndeamnă la răbdare, în contextul coronavirus vs. fotbal: „Cred că lucrurile pot intra în normalitate”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gică Popescu, consilierul prim-ministrului, se arată ptimist faţă de organizarea Campionatului European, programată în vara acestui an.

Fostul mare fotbalist a oferit o părere, în contextul în care spaniolii de la „AS” au scris, joi, despre posibilitatea amânării turneului final, ca măsură de prevenire a extinderii coronavirusului. Reamintim că debutul turneului final este programat pe 12 iunie, la Roma, aducându-le faţă în faţă pe Turcia şi Italia. 

„Eu coordonez acest proiect. Nici aici nu putem să ne avântăm să facem pronosticuri. Şi UEFA este foarte, foarte atentă la comunicarea pe acest subiect. Nu avem un orizont de timp legat de terminarea acestei pandemii. Este foarte greu să dăm pronosticuri pentru că am speria lumea. Eu sper să involueze toată această situaţie şi ca lucrurile să se încheie într-un timp cât mai scurt. Eu cred că lucrurile pot intra în normalitate astfel încât să organizăm în vară Campionatul European, aşa cum este el planificat”, a declarat Gică Popescu, potrivit DigiSport.

În acelaşi context, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal a completat: „Comunicarea oficială din partea UEFA este că pe 12 iunie va începe acest Campionat European. Deschiderea este planificată chiar la Roma, în mijlocul acestui focar de infecţie. Am mari îndoieli în ceea ce priveşte situaţia care va urma. Ceea ce cred că va fi cel mai important în perioada următoare este să vedem când va fi vârful acestei crize. Dacă e să facem o comparaţie cu celelalte ţări, stăm bine. Pe 31 martie ar trebui să avem un meci cu Danemarca, unde sunt 80 şi ceva de cazuri. Dacă va ajunge pe lista roşie, jucătorii nu vor putea intra în România. Discutăm zi de zi aceaste lucruri, oră de oră. Ţinem legătura cu toţi colegii noştri din ţară, cu autorităţile centrale, astfel încât să luăm cel mai rapid deciziile. Nu mă aştept ca UEFA să intervină peste o decizie luată la nivel naţional. Noi punem, mai presus de orice, sănătatea oamenilor”. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite