Dorinel Munteanu, mesaj acid pe Facebook: Ce a scris după scandalul biletelor Euro 2020

Dorinel Munteanu, mesaj acid pe Facebook: Ce a scris după scandalul biletelor Euro 2020

Liderul selecţiilor la echipa naţională, cu 134 de prezenţe sub tricolor, „Munti“ a devenit al doilea membru al Generaţiei de Aur care s-a revoltat pe Facebook, după trimiterea sa la tribuna a doua, la meciul Austria - Macedonia de Nord (3-1).

Ştiri pe aceeaşi temă

La fel ca Gică Popescu (53 de ani), al cărui mesaj a fost preluat de „Adevărul“ aici, Dorinel Munteanu (52 de ani) a acuzat lipsa de respect a Federaţiei Române de Fotbal pentru fotbaliştii din generaţia sa. 
 
În schimb, Munteanu s-a arătat încântat de faptul că, stând la „a doua“, la primul meci găzduit de Bucureşti din cadrul Euro 2020, a avut posibilitatea de a fi printre oamenii de rând, fiind impresionat de căldura cu care a fost întâmpinat de suporteri.
 
Ce a scris Dorinel Munteanu?
 
*Cu voi, prin voi, datorită voua...Am împărţit bucurii, realizări, tristeţi. Întotdeauna mândru să-mi reprezint ţara, mereu gata să fac tot ce e posibil să fiu la înălţimea aşteptărilor. Din ultima întamplare trăită pe cel mai mare stadion al ţării, am ramas cu valul asta de simpatie, fluxul acesta de energie ce vine continuu dinspre voi. 
 
*La atâţia ani nu ne-aţi uitat şi nu e bucurie mai mare decât să mă recunoască ori să îmi solicite o poză un tânăr despre care îmi dau seama că nu era născut în 94. E la fel de importantă, aş zice, ca victoriile obţinute pe teren. Respectul, recunoştinţa, dragostea. Totul sincer şi necondiţionat. Tot din respect pentru voi fac aici precizări legate de ceea ce am trăit duminică. 
 
*În drum spre stadion, pe stadion şi după meci. Vorbim de Arena Naţională, la cel mai important eveniment organizat în România şi de calitatea de ambasador care mi-a fost oferită şi pe care am acceptat-o cu aceeaşi bucurie cu care am răspuns de fiecare dată, când am fost chemat să-mi reprezint ţara. Nu e vorbă de o tribună sau alta, de un scaun ori fotoliu... Pe stadion e viaţa mea şi mă simt bine oriunde. 
 
*Cu atât mai mult în mijlocul vostru. Dar, aşa cum simt energia voastră, la fel de bine simt ostilitatea şi lipsa de consideraţie a lor. A celor care conduc fotbalul. O spun direct. E problema lor, dar generaţia mea a crescut şi a obţinut rezultate într-un alt spirit. Şi atunci era alt regim politic. Unul care din instinct sau convingere dădea senzaţia că ne preţuieşte mau mult. Prea multe nu mai sunt de spus.. Aşadar, ne revedem la „a doua“. Să ne amintim, să ne bucurăm unii de alţii şi de fotbal! 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările