Antrenamente în timpul pandemiei de coronavirus? „Motivaţie zero“

Antrenamente în timpul pandemiei de coronavirus? „Motivaţie zero“

Petra Kvitova

Să te antrenezi în timpul pandemiei de coronavirus, fără să ştii când se vor putea relua turneele, este dificil. O spune Petra Kvitova, numărul 12 WTA.

Ştiri pe aceeaşi temă

Jucătoarea de tenis din Cehia a avut parte de o experienţă traumatizantă în decembrie 2016, după ce a fost atacată în cu cuţitul în propria casă, fiind nevoită să stea pe tuşă timp de cinci luni. Dacă atunci nu s-a pus problema ca Petra să rămâmnă fără motivaţie, acum, în incertitudinea care înconjoară pandemia de coronavirus, Kvitova vorbeşte despre un alt tip de problemă.

„Sincer, este foarte ciudat, am motivaţie zero, nu ştiu pentru ce vreau să mă antrenez. Încerc doar să mă menţin în formă. Nu voi juca pe zgură, deoarece turneul de la Roland Garros a fost amânat. Turneul de la Wimbledon a fost anulat, deci nu se pune problema să joc pe iarbă. Vom vedea ce se va întâmpla cu restul sezonului, dacă vom juca din nou sau nu“, a spus Petra Kvitova, declaraţia sa făcând înconjurul întregii lumi.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: