Vizita la Moscova, ucigătoare şi pentru Leontin Sălăjan

La un an de la controversatul deces al lui Dej, un favorit al lui Ceauşescu moare subit. După ce a trecut în revistă cele mai controversate dintre decesele la vârf ale perioadei Dej,


La un an de la controversatul deces al lui Dej, un favorit al lui Ceauşescu moare subit.

După ce a trecut în revistă cele mai controversate dintre decesele la vârf ale perioadei Dej, serialul "Adevărul" despre "crimele comuniste cu circuit închis" a ajuns la un nou capitol, cel al "deceselor de partid şi de stat".

Survenită la doar un an de la moartea lui Gheorghiu-Dej, trecerea la cele veşnice, în august 1966, a generalului Leontin Sălăjan, şeful forţelor Armate ale României, poate fi considerată ca primul deces cu ştaif din "epoca Ceauşescu". O dispariţie care perpetuează, în rândurile nomenclaturii comuniste de la Bucureşti, un nou şi lung lanţ al morţilor suspecte.

Întâmplător sau nu, ca şi în cazul lui Dej, moartea generalului Sălăjan a survenit tot în urma unei vizite la Moscova. O altă coincidenţă constă în aceea că decesul generalului Sălăjan a avut loc tot pe mâna halatelor albe, a medicilor de la Elias, care, ca şi în cazul lui Dej, "au operat bine". Atât de bine încât să se potrivească perfect clasicul proverb: "operaţie reuşită, pacientul... mort".

Negocieri "la sânge" cu mareşalul Greciko

Moartea generalului Leontin Sălăjan a intervenit într-un moment destul de tensionat al relaţiilor militare româno-ruse. La un an de la moartea lui Dej, în primăvara anului 1966, la Moscova şi la Bucureşti au avut loc mai multe întâlniri la vârf pe tema contribuţiei militare a României la Comandamentul Pactului de la Varşovia. "Discuţii controversate s-au purtat (n.r. - la Moscova) în legătură cu înfiinţarea unui Consiliu Militar care să funcţioneze pe lângă comandantul-şef sau pe lângă Comitetul Politic Consultativ (…).

Cum delegaţia română prezentase numeroase rezerve şi contrapropuneri la proiectul de statut, comandantul-şef a decis o întâlnire separată cu responsabilii români - întâlnirea a avut loc în luna mai 1966 între mareşalul Greciko, generalul Leontin Sălăjan - ministrul forţelor armate, şi generalul Ion Gheorghe, şeful MStM român (n.r. - întâlnirea a fost bine plasată în timp, după o întrevedere Brejnev-Ceauşescu şi înaintea consfătuirii miniştrilor apărării din ţările semnatare ale Tratatului)", relatează istoricul militar Alexandru
Osca.

Aceste negocieri "la sânge" pentru o cât mai mare independenţă faţă de Moscova surveneau plecării din România a armatei şi consilierilor sovietici din perioada '58-'64 şi anticipau "episodul 1968" al magistralului joc la ofsaid al lui Ceauşescu cu ocazia intervenţiei în Cehoslovacia. "După retragerea trupelor sovietice din România şi, mai ales, după declaraţia Plenarei lărgite a CC al PMR din aprilie 1964, comuniştii români (...) au contat să obţină în cadrul lagărului sovietic o autonomie sporită, fapt care n-a fost aproape niciodată bine văzut de hegemonul sovietic, indiferent de ce lider s-a aflat la Kremlin", e de părere col. prof. univ. dr. Constantin Hlihor (n.r. - între altele, conducătorul tezei de doctorat al Elenei Udrea).

Revenind la ministrul apărării din 1966, trebuie observat că, la scurt timp după întâlnirea de la Moscova cu mareşalul Greciko, generalul Leontin Sălăjan moare subit, pe masa de operaţie.

Ceauşescu: "Tovarăşi, faceţi ceva eroic!"

"Cu un an înainte, ministrul Sălăjan avusese o hemoragie digestivă în Iugoslavia (...). În august 1966, hemoragia s-a repetat. A fost internat la Elias. L-a operat profesorul Făgărăşanu. Şi, când l-a operat, i-a găsit un ulcer sângerând. Probabil că a suturat un ţesut inflamator care s-a deschis şi bolnavul a făcut peritonită. Şi, pe urmă, a fost o evoluţie de peritonită cu insuficienţă organică multiplă care s-a terminat catastrofal (...) nu ştiu nimic despre o posibilă ciroză.

I-am văzut ficatul, nu era boselat. O fi fost o preciroză", îşi aminteşte fostul anestezist-şef de la Elias, prof. dr. Gheorghe Litarcezk, despre debutul bolii generalului Sălăjan. "Acum am să vă spun ceva cu totul inedit. La un mare consult care s-a făcut după prima operaţie, a intrat Ceauşescu şi ne-a zis: <> . Adică ne-a cerut să luăm o măsură extremă pentru a-l salva pe bolnav. La care profesorul Făgărăşanu a răspuns în gura mare: <> .

Şi vă închipuiţi că, acolo cu 15 profesori şi cu Ceauşescu de faţă, remarca aceasta nu prea a căzut bine. Plus că a căzut prost pentru că el, Făgărăşanu, nu a fost pe diagnostic. Nu ştiu dacă auzise sau nu Ceauşescu de Eroica lui Beethoven, dar, până la urmă, l-a dat afară pe Făgărăşanu. L-a scos de la Elias, unde era chirurg. Şi i-au luat şi vila de la Snagov (...). Nu-mi aduc aminte dacă doctorul Ursea (n.r. - fostul medic personal al patriarhilor Moisescu şi Teoctist) a condus sau nu vreo anchetă internă, dar el era prin minister. Ursea era secretarul general al Ministerului Sănătăţii", a încercat doctorul Litarcezk, omul-cheie al operaţiei fostului ministru comunist al apărării, să refacă tot puzzle-ul morţii generalului Sălăjan.

Sălăjan, un general care s-a luptat cu Moscova

Dacă stai să priveşti decoraţiile de pe pieptul generalului Leontin Sălăjan (foto) şi nu ştii cine este în poză, ai putea avea impresia că ai în faţă unul dintre mareşalii ruşi care nu de puţine ori, în anii '50-'60, apăreau pe prima pagină a ziarelui "Scânteia". Născut în 1913, în Ardeal, Leon Szilaghi, alias Leontin Sălăjan, a fost, ca mai mulţi lideri comunişti, deopotrivă militar şi politician.

Din 1945, Leontin Sălăjan a fost membru al CC al PCR şi al Biroului Politic şi, pe rând, ministru al construcţiilor (1948), apoi şeful Marelui Stat Major, iar din 3 octombrie 1955, titular al Ministerului Forţelor Armate, până la moartea sa, survenită la 28 august 1966. Generalului Sălăjan i-a urmat la conducerea MFA generalul Ion Ioniţă, mort ulterior tot în condiţii suspecte. În cazul acestuia din urmă, decesul a survenit după ce fusese trecut pe linie moartă, în urma celebrei afaceri Corbii, în care au fost implicaţi mai mulţi generali bănuiţi de legături cu KGB.