Ura faţă de „Antene“

Ca în toate comunităţile primitive şi nouă ne place să ne împărţim între „noi” şi „ei”, pe bază de distincţii totemice. Noi boierii, ei oierii. Noi cinstiţii, ei hoţii. Noi cei buni, ei cei răi. Noi cei care avem dreptate, ei cei care nu au niciodată dreptate. Ziarişti „buni” şi ziarişti răi. Grupul „care ne trebuie” şi concetăţeni care „nu ne trebuie”. Intelectualii tineri şi frumoşi, împotriva bătrânilor care se uită la Antene.

Trist nu este doar spectacolul dezolant al „Antenelor”. Cei de acolo fac ce ştiu mai bine, circ al emoţiilor şi vulgaritate televizată. Dar dezicerea de Klaus Iohannis a unui număr însemnat de „intelectuali” numai pentru că Preşedintele a luat apărarea unui post de televiziune, detestat de către aceştia, e mai degrabă o dovadă de primitivism public, decât de toleranţă. Ca să nu mai vorbim despre universitarii care s-au grăbit să eticheteze consideraţiile preşedintelui drept dovadă a pierderii onestităţii, iar unii au vorbit chiar despre „trădarea” lui Iohannis. Suntem mult prea grăbiţi să aruncăm anateme, de îndată ce nu ne place ceva sau cineva.

Nu cred că avem dreptul să dispreţuim „Antenele”, pentru că libertatea de exprimare nu poate fi tratată ca un drept limitat la „o anumită parte a presei”. Ea nu este nici a lui Badea sau Gâdea, dar nici a lui Tăpălagă sau Cristoiu. Ea pur şi simplu este a tuturor cetăţenilor unei ţări libere. Iar dacă libertatea unuia dintre noi este restrânsă, limitată, atacată, atunci libertăţile tuturor sunt în pericol.

Nu putem să dispreţuim Antenele pentru că dispreţuindu-le ne scârbeşte dreptul la informare, care nu poate exista în absenţa unor opinii contradictorii, a expunerii unor date şi fapte diverse, a unor cuvinte şi idei care să vină şi „din partea cealaltă”. Sigur că, pentru o societate neobişnuită cu dialogul, ori cu acceptarea diferenţelor o astfel de idee pare strigătoare la cer. Dar pentru ca adevărul să existe şi să fie descoperit, trebuie să auzim toate părerile. Chiar şi pe acelea care nu ne plac sau care sunt de-a dreptul stupide.

Ca să dau un exemplu care aparent nu are nicio legătură cu ceea ce vorbim - pentru a putea să ştim dacă oamenii au fost cu adevărat sau nu pe Lună, trebuie să existe şi opiniile sfruntate ale celor care afirmă că totul a fost o conspiraţie a americanilor şi că aselenizarea este un film realizat în studiourile de la Hollywood. În metoda ştiinţifică acesta este principiul falsificabilităţii şi constituie esenţa oricărei verificări obiective. Pentru a demonstra adevărul tău, ai nevoie de eroarea flagrantă a celor care nu îl cred.

Mai mult decât atât, pentru a putea să ne formăm opinii corecte, trebuie să auzim şi opiniile incorecte, de fapt trebuie să facem loc tuturor părerilor. Chiar dacă unii dintre semenii noştri ajung să creadă stupizenii şi prostii. De fapt atunci este vina noastră, a „celeilalte părţi” a presei şi a argumentelor publice, pentru că nu am reuşit să îi convingem de adevărul nostru.

În plus, tocmai pentru că suntem în mijlocul unei imense bătălii politice, dusă cu arme uneori disproporţionate, trebuie să existe surse media care să monitorizeze şi „partea bună” a României. Pe noi, cei buni şi drepţi, cine ne observă şi cine ne controlează excesele? Ei, cei „răi şi urâţi”. Ei sunt oglinda pe care nu trebuie să o spargem, chiar dacă adeseori nu ne place imaginea care se răsfrânge în ea, chiar dacă ea este caricaturală şi nedreaptă uneori. Şi în lumea naturală hienele trăiesc alături de păsările flamingo, pentru că devoratorii de hoituri au rolul lor în circuitul vieţii. Aşa e şi cu presa de scandal, cu ziariştii pe care îi dispreţuim, cu site-urile pe care le privim cu dezgust şi pe care vrem să le închidem pentru că sunt „defăimătoare”.

Dar, înainte de orice, nu ar trebui să dispreţuim publicul acestor posturi de televiziune. Dacă milioane de români se uită la aceste surse media, chiar dacă nouă ne plac sau nu, înseamnă că ele răspund unor nevoi sociale reale. Dacă 1,3 milioane de români s-au uitat la transmisia Antenelor din Piaţa Constituţiei (toate datele de audienţă sunt preluate de pe paginademedia.ro), înseamnă că, dacă facem o comparaţie cu postul de ştiri la care mă uit eu (Digi 24), vedem o diferenţă de câteva milioane de oameni! Dacă Antena 3, cu toate derapajele sale deontologice, are cei mai mulţi spectatori pe segmentul de ştiri din România, atunci nu putem să ignorăm dorinţele acestor concetăţeni. Nu se uită milioane de oameni de nebuni la postul unui concetăţean aflat la puşcărie! Chiar dacă putem aplica standarde corective din punct de vedere profesioanal, chiar dacă avem dubii cu privire la onestitatea şi interesele grupului de presă, nu putem pune la îndoială interesul oamenilor. Atât al celor care se uită la aceste posturi, cât şi al acelora care lucrează acolo.

Pentru că, deşi personal nu gust şi nici nu-mi place stilul mistico-propagandistic al lui Gâdea şi nici nu consider adecvate metodele prin care cuplul de la „Exces de putere” manipulează atenţia privitorilor, sau îmi repugnă zbieretele unor prezentatoare, nu pot ignora faptul incontestabil că sute de mii de concetăţeni le găsesc relevante. Înseamnă că noi, ziariştii „buni” nu le oferim ceea ce ei aşteaptă. Deşi mă dezgustă bălăcărelile şi vulgaritatea multor „show”-uri de pe Antene şi nu suport să văd femei pe jumătate dezbrăcate sau prezentate în ipostaze umilitoare, dacă jumătate de milion de români se uită la Capatos în fiecare zi, atunci înseamnă că există o componentă socială abandonată de alte surse de informare.

Iar tinerii care cred că tot Universul există pe Facebook nu trebuie să uite că aproximativ 5 milioane de concetăţeni îşi iau informaţiile de la televizor. Că zilnic milioane de oameni stau cu telecomanda în mână şi iau decizii raţionale privind sursele lor de ştiri, tipurile de comportamente pe care le preferă, modul în care hotărăsc să îşi petreacă timpul liber, după ce se întorc de la slujbele lor plătite cu salarii de mizerie.

Nu putem să dispreţuim şi să batjocorim o parte a populaţiei acestei ţări, crezându-ne superiori pentru că stăm pe Facebook toată ziua şi schimbăm „like”-uri cu amicii sau pentru că scriem în gazete care au 2-3 mii de cititori. Pensionarii care au ieşit în stradă să apere Antenele nu pot fi scoşi afară din ţară pentru că nu au conexiune wi-fi. Nici oamenii care trăiesc la ţară, fără apă curentă şi canalizare, dar privesc anumite posturi de televiziune nu pot fi flagelaţi public pentru că li se oferă ceea ce îşi doresc. De ce nu le-aţi oferit voi, deştepţilor, ceea ce le trebuia acestor concetăţeni, de ce nu le-aţi dat voi conţinuturile de care aveau nevoie?!

În plus, v-aţi gândit că poate am contribuit toţi ca proştii la ratingul Antenelor? Că „dizgraţioşii” au făcut bani din fiecare lacrimă smulsă în genunchi pe scenă? Că au vândut „market-share” de zeci de mii de euro pentru fiecare frază tremurată la microfon? Că, dintr-o cutie de rezonanţă fără subiecte, am transformat în lider de piaţă o televiziune care nici măcar nu a putut transforma partidul patronului său într-o formaţiune care să treacă peste pragul electoral?