SPECIAL (Im)posibilitatea schimbării: NU hărţuirii!
0
Discursul actriţei Viorica Vodă pe scena Galei Gopo atrage atenţia asupra unei chestiuni prea puţin dezbătute în România – hărţuirea sexuală şi violenţa de gen. Suntem pregătiţi pentru o abordare serioasă sau ne vom pierde în aspecte facile?
Trecuseră patru ore şi patruzeci de minute din Gala Premiilor Gopo din acest an când actriţa Viorica Vodă (45 de ani), prezentă pe scena evenimentului alături de o parte din echipa „Filantropica“, la împlinirea a 20 de ani de la apariţia lungmetrajului, mărturisea: „Am făcut psihoterapie ani de zile pentru hărţuirea sexuală din sistem, nu din afara lui. Sunt foarte mulţi directori de teatru, regizori, care se pare că m-au confundat cu personajul“. Cuvintele celei care o interpretase pe frivola Diana în poate cel mai cunoscut film din cinematografia română postdecembristă au părut să aibă efectul unei unde de şoc propagată atât peste scenă, cât şi peste sală. „Să nu credeţi că vreau să mă reinventez iniţiind campania #MeToo from Moldova, pentru că vin din Basarabia“, a continuat actriţa, motivându-şi decizia de a se referi în sfârşit la abuzurile la care s-a simţit expusă în industria de teatru şi film prin faptul că şi-ar dori ca generaţia fiicei sale, în vârstă de 20 de ani, să aibă curajul de a vorbi pe această temă. „Toată generaţia noastră a crescut cu ruşine, cu pudoare“, adăuga. Discursul său are meritul de a aduce în atenţia publică o dezbatere necesară – aceea despre hărţuirea sexuală şi violenţa de gen.
Un spectacol neregizat despre (lipsa de) solidaritate
Ce a urmat pe scena mare a Naţionalului bucureştean, care a găzduit evenimentul, după discursul Vioricăi Vodă, ne apare ca o demonstraţie a felului cum suntem pregătiţi să reacţionăm în faţa unui denunţ de hărţuire. Chiar şi în faţa unuia la adresa sistemului, cum a fost în cazul de faţă, căci actriţa nu a dat nume. Din echipa „Filantropica“, Mara Nicolescu a fost singura care a spus: „Îmi pare rău să aud povestea atât de tristă a Vioricăi. Pe mine nu m-au confundat. Înţelegeţi?“. Prea puţini însă au înţeles mesajul său subtil de solidaritate.
Pe blogul maranicolescu.substack.com, interpreta Mirunei şi fosta soţie a regizorului Nae Caranfil a explicat în zilele imediat următoare: „În film, eu eram îmbrăcată în taioare, cu vestă şi cămaşă până în gât, cu coc. Dacă nu ar fi fost intervenţia pripită a Vioricăi, cum că mie nu mi s-a întâmplat pentru că eram iubita lui Nae, probabil că ar fi înţeles şi mai mulţi că intenţia discursului meu improvizat ad-hoc a fost fix opusă şi anume de a spune că mi s-a întâmplat acelaşi gen de lucruri, chiar dacă nu din acelaşi motiv invocat de ea: personajul jucat în film“. Abordarea în public a unui subiect delicat precum hărţuirea sexuală nu e lucru uşor, iar Mara Nicolescu, care s-a retras de ani buni din lumina reflectoarelor, recunoştea că s-a văzut pusă în faţa unei situaţii pentru care nu era pregătită, având la rândul său un istoric de abuz deloc blând.
În schimb, bărbaţii din echipa filmului prezenţi pe scenă au preferat să ignore subiectul. Şi avea să mai treacă încă o oră, în care la microfon s-au aflat inclusiv actriţe importante ale scenei şi marelui ecran românesc, până când cineva să readucă în discuţie importanţa mărturisirii Vioricăi Vodă. A făcut-o Katia Pascariu, premiată ca cea mai bună actriţă în rol principal pentru „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc“: „Îmi pare rău că a durat 20 de ani să aibă curaj să spună ce a spus. Şi îmi pare rău pentru reacţiile pe care le-am văzut, pe care le vedem în fiecare zi, dar în seara asta le-am văzut pe scenă, de la colegii din jurul ei“. Deşi gala a continuat pentru încă o oră, însumând în total şase ore şi jumătate, nimeni nu a mai menţionat nimic despre hărţuire până la final.
De ce (să) vorbim despre hărţuire?
Kofi Annan, fostul secretar general al ONU, cataloga violenţa împotriva femeilor drept „cea mai ruşinoasă încălcare a drepturilor omului“, în timp ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii o descria ca „o problemă globală de sănătate, de proporţiile unei epidemii“. În ultimul deceniu, mai multe state europene, printre care Belgia (2014) şi Franţa (2017), au adoptat legi noi împotriva hărţuirii sexuale şi a hărţuirii stradale. Un raport recent realizat de Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene (FRA) arată că pe continent cel puţin una din patru persoane ar fi anual victimă a unei forme de hărţuire. 72% dintre incidentele de hărţuire sexuală asupra femeilor sunt cauzate de persoane cunoscute şi cele mai multe au loc în public.
În România, peste 44% din populaţie a fost victimele hărţuirii sexuale la locul de muncă cel puţin o dată, însă patru din cinci nu au raportat agresiunea, indică un studiu al platformei de recrutare BestJobs din 2019. 86% dintre victime sunt femei, iar 56% dintre ele au recunoscut că s-au confruntat cu o astfel de situaţie de cel puţin trei ori în carieră. Legislaţia din România încă nu e suficient de puternică. În aceste zile, Confederaţia Naţională Sindicală „Cartel ALFA“ solicită Guvernului încă o dată să ratifice Convenţia OIM C190 pentru eliminarea hărţuirii şi violenţei în spaţiul muncii, iniţiind petiţia „Opriţi hărţuirea la locul de muncă!“. „În iunie 2022, vor fi trei ani de când România a votat adoptarea Convenţiei 190, însă nu a ratificat-o. Din această cauză, hărţuirea la locul de muncă este foarte întâlnită“, se precizează.
Cele două părţi ale baricadei
Dacă pe scena Gopo discursul Vioricăi Vodă a fost mai degrabă ignorat, în mediul online a devenit repede un subiect popular. Internauţii au apreciat curajul actriţei de a vorbi public despre hărţuire sexuală, cât şi atitudinea Katiei Pascariu de a nu lăsa episodul să treacă neobservat. Membrii echipei „Filantropica“ au fost în general criticaţi pentru lipsa de empatie. Dintre aceştia, actorul şi fostul europarlamentar Mircea Diaconu nu a ezitat să afirme într-un interviu că ar fi vorba, în opinia sa, de o „bârfă de culise“ şi „o formă de amantlâc inclusă profesiei“. Pentru Mircea Diaconu, am putut astfel constata, nu e nimic în neregulă în alăturarea acestor cuvinte – „amantlâc“ şi „profesie“.
Au fost şi voci care au profitat de ocazie pentru a invita la dezbatere. Tudor Chirilă a adus în discuţie pe Facebook neregulile din facultăţile de teatru, despre care actriţe din noua generaţie, ca Ioana Bugarin, au vorbit în ultima vreme. Teoreticiana feministă şi activista pentru drepturile femeilor Mihaela Miroiu a criticat atitudinea actriţelor care i-au reproşat Vioricăi Vodă că nu a oferit nume: „Hărţuirea s-a petrecut acum 20 de ani când nu o apăra nicio lege. Toleranţa faţă de hărţuire era mare. Aceasta este încriminată abia de 18 ani (şi foarte slab administrată juridic). Ca să probezi hărţuirea îţi trebuie dovezi“. Şi a explicat cum a numi pe cineva în lipsa dovezilor poate atrage un proces de calomnie, concluzionând că, în România, „e un act de mare curaj ca măcar să denunţi nedreptatea, umilirea, inclusiv în forma scârbavă, descalificantă moral, uman şi profesional, a hărţuirii sexuale“.
Despre datoria comunităţii şi o normă încă toxică
„Nu am participat la gală, dar am citit despre declaraţiile actriţelor Viorica Vodă, respectiv Katia Pascariu. Le felicit şi nu pot decât să sper că orice persoană care este hărţuită sau abuzată va reacţiona cât mai prompt împotriva abuzurilor. Şi este, evident, datoria comunităţii să fie alături de aceste persoane“, a spus pentru „Weekend Adevărul“ Radu Jude, regizorul celui mai bun film de lungmetraj de la Gala Gopo, „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc“, recompensat şi cu Ursul de Aur la Festivalul de la Berlin.
Dacă astăzi societatea românească face un pas spre maturizare este şi fiindcă femeile încep să vorbească, prind putere şi curaj.
Vom şti noi să îndeplinim această datorie a comunităţii? Sau măcar vom fi dispuşi să învăţăm? „Norma e încă una toxică. Noi toţi suntem complici la abuzurile care au avut loc în această societate. Culpabilizarea victimei, sarcasmul, ironia, răutatea, ignoranţa şi tăcerea noastră ne fac vinovaţi de complicitate la abuz. Dacă astăzi societatea românească face un pas spre maturizare este şi fiindcă femeile încep să vorbească, prind putere şi curaj”, ne-a declarat în exclusivitate regizoarea Carmen Lidia Vidu, deţinătoarea Premiului UNITER pentru cea mai bună regie. „Oricât de ciudat sună, e violent pentru cineva educat în trecut, într-un tip de cultură a normalităţii abuzului să i se spună acum, la maturitate sau chiar la bătrâneţe, că sistemul lui de valori nu doar că nu mai e valabil, ba chiar că e unul toxic. Într-o industrie dominată şi condusă de bărbaţi, femeia a fost un bun de exploatat“, explică regizoarea proiectului de teatru documentar „Jurnal de România“.
„E adevărat şi că tăcerea înseamnă acceptare“
Hărţuirea sexuală şi violenţa de gen nu sunt întâlnite numai în industria cinematografică şi a spectacolului, ci în întreaga societate. Vizibilitatea şi faptul că profesia lor implică mai multă corporalitate le determină pe tot mai multe reprezentante ale acestei industrii să ia atitudine. Nu puţini au fost cei care au dezaprobat discursul Vioricăi Vodă de pe scena Gopo susţinând că nu era locul potrivit. Printre ei regăsim persoane cu funcţii în zona culturală, ca Virgil Niţulescu, directorul Muzeului Ţăranului Român şi fost secretar general în Ministerul Culturii, care nota în social media că aceasta nu se afla acolo „ca să strice aniversarea“ filmului „Filantropica“, nici „ca să se plângă“.
Într-o intervenţie pentru „Weekend Adevărul“, Ada Solomon, cea mai cunoscută producătoare de film din România, subliniază: „Cu privire la faptul că «poate nu era momentul potrivit pentru aşa ceva la o gală», mă tem că e singurul moment potrivit, altfel subiectul rămâne sub preş. Le-a auzit cineva pe actriţele din diferite generaţii când au vorbit despre asta în interviuri? Dar pe femeile director de imagine? Au stârnit ele o furtună fie şi pentru trei-patru zile prin declaraţiile din presă? Răspunsul e, desigur, nu!“. Ada Solomon nu a participat la eveniment, însă spune: „Am tot respectul pentru gestul curajos al Vioricăi Vodă, iar semnul de solidaritate al Katiei Pascariu este normalitatea pentru mine. Ştiu că e teribil de greu să vorbeşti despre orice fel de abuz, dar e adevărat şi că tăcerea înseamnă acceptare şi face ca lucrurile să se perpetueze. Abordarea acestor subiecte e necesară; desigur, suntem unii mai puternici, alţii mai vulnerabili şi nu putem să ne apărăm sau să ne însănătoşim decât acţionând împreună”, concluzionează producătoarea de film, care nu se arată însă optimistă cu privire la o dezbatere reală, pe această temă, în România. „La scară largă, sunt sceptică – felul în care sunt abuzate de către autorităţi cultura şi educaţia, în general, zi de zi, ar fi trebuit de mult să lanseze o adevărată furtună de proteste, dar nici măcar o dezbatere serioasă nu au stârnit“.
ZOOM IN: #MeToo, curajul solidarităţii
În SUA, avocata şi activista newyorkeză Tarana Burke inventa sintagma #MeToo încă din 2006, pentru a da curaj femeilor care s-au confruntat cu o formă de violenţă sexuală şi a le încredinţa că nu sunt singure. Mişcarea a devenit virală în social media în 2017, odată cu dezvăluirile despre abuzurile comise de producătorul de film Harvey Weinstein şi odată cu apelul actriţei Alissa Milano pe Twitter ca toate femeile hărţuite sexual să utilizeze statusul #MeToo pentru a reliefa magnitutidinea problemei. De aici, fenomenul s-a răspândit cu rapiditate în lume. Datele arată că în ţările occidentale cifrele cu privire la constrângeri sexuale, de la hărţuire la viol, au crescut din 2018 până în prezent. O explicaţie ar fi că victimele au dobândit curajul de a-şi reclama agresorii.
„Discuţia despre hărţuire şi abuz sexual este necesară“
Ultimul Eurobarometru al violenţei de gen, din 2016, arată că 55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situaţii. Andreea Rusu, directoarea executivă a organizaţiei împotriva inegalităţilor de gen Centrul FILIA, subliniază importanţa discuţiei despre violenţa de gen atât pentru a scoate la lumină o realitate, cât şi pentru a susţine supravieţuitoarele oricărei forme de abuz. Este ceea ce îşi propunea în lume şi mişcarea #MeToo, care însă în România nu s-a bucurat de o largă popularitate.
„În România, popularizarea subiectelor cu privire la drepturile femeilor şi violenţă de gen a fost mai lentă. Campania #MeToo a pornit ca urmare a mărturiilor persoanelor publice cu privire la fenomenul de agresiune şi hărţuire sexuală, însă la noi vocile care au preluat mesajul au fost mai degrabă marginale. Explicaţiile sunt multiple: mişcările sociale şi progresiste au ajuns aici cu o mică întârziere întotdeauna, iar la şcoală nu se învaţă despre feminism, informaţiile pe această temă vin aproape exclusiv din mediul online, de cele mai multe ori în engleză, împiedicând accesul la scară largă“, explică reprezentanta Centrului FILIA.
55% dintre români consideră că violul este justificat în anumite situaţii.
Ce ne arată azi cifrele cu privire la hărţuirea sexuală şi abuzul împotriva femeilor în România? Cât de îngrijorătoare sunt şi cum să le interpretăm? „Din păcate, statul român nu este mare fan al datelor, cu atât mai puţin al celor cu privire la violenţă sau egalitate de gen, iar studiile pe această temă sunt făcute fie de instituţii internaţionale, fie de ONG-uri. Centrul FILIA a publicat în 2019 un Barometru de Gen, reprezentativ la nivel naţional, din care reiese că peste 80% dintre respondente sunt deranjate de fapte de hărţuire sexuală în spaţiul public, de la fluierat şi până la urmărit şi atins fără consimţământ. 70% dintre români consideră că faptele de hărţuire sexuală împotriva femeilor sunt răspândite în societate (Eurobarometru, 2016). De obicei, aceste acţiuni rămân neraportate, din cauza neîncrederii în autorităţi, precum şi a fricii victimelor de a fi judecate şi blamate“.
„Răspunderea pentru informare şi sensibilizare rămâne ONG-urilor“
În ultimii ani, Centrul FILIA a derulat programe axate pe combaterea hărţuirii sexuale în şcoli şi universităţi. Am vrut să aflăm de la Andreea Rusu cât investeşte România în acest tip de educaţie şi dacă sunt tinerele de azi mai pregătite decât fetele de vârsta lor din urmă cu câteva decenii să ia atitudine faţă de orice tip de hărţuire. „Dacă ne referim la autorităţi, atunci nu se investeşte absolut nimic. Toată răspunderea pentru informare şi sensibilizare rămâne ONG-urilor pentru drepturile femeilor, care au resurse umane şi financiare scăzute. Tinerele clasei de mijloc, din municipii mari, cu acces la reţele sociale şi vorbitoare măcar la nivel minim de engleză, sunt mai pregătite să identifice ceea ce trăiesc drept hărţuire şi să vorbească despre asta. Puţine dintre ele însă au încrederea de a merge mai departe cu o plângere sau sesizare. Un motiv e şi dificultatea de a aduce probe cu privire la hărţuire sexuală, mai ales în spaţiul public care se întâmplă neaşteptat şi nerepetat de aceeaşi persoană“, punctează Andreea Rusu.
La noi vocile care au preluat mesajul #MeToo au fost mai degrabă marginale. Explicaţiile sunt multiple: mişcările sociale şi progresiste au ajuns aici cu o mică întârziere întotdeauna, iar la şcoală nu se învaţă despre feminism, informaţiile pe această temă vin aproape exclusiv din mediul online, de cele mai multe ori în engleză, împiedicând accesul la scară largă.
Ea este de părere că şansele sunt mici să avem o dezbatere reală pe tema hărţuirii, în urma Galei Gopo. „A trecut o săptămână şi observăm că vocile care abordează problema sunt tot mai izolate. Da, generaţiile mai noi sunt pregătite de dezbatere, dar în continuare mass-media nu şi-a asumat rolul de a fi spaţiul pentru informare, relatare şi investigare a acestui fenomen, iar şcoala este cu totul deconectată de generaţia Z şi preocupările ei“. Atunci cum transformăm spaţiul în care trăim şi profesăm într-unul mai sigur, din acest punct de vedere, pentru toţi cetăţenii, indiferent de gen? „Schimbarea începe cu fiecare dintre noi“, spune directoarea Centrului FILIA.
Se încarcă comentariile...
