SPECIAL Cum a ajuns Dorel emblema prostiei în România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Caricatură de Vali Ivan
Caricatură de Vali Ivan

Este unul dintre cele mai cunoscute personaje din România postrevoluţionară, depăşindu-l în faimă pe celebrul Bulă. Dorel este pricina necazurilor noastre cotidiene. Ne sparge ţevile de apă, ne distruge asfaltul de pe şosele, ne lasă fără lumină sau fără gaze. „Weekend Adevărul“ vă prezintă povestea lui, a inamicului public nr. 1 al României.

E ora 22.34. Chem un taxi prin aplicaţia de pe telefon. Ajunge în 3 minute, aşa cum a promis. Bărbatul are 36 de ani şi lucrează în taximetrie de vreo şapte ani. Ascultă tare muzica de la radio. Preferă să conducă dimineaţa şi noaptea – atunci sunt momentele când i se pare că Bucureştiul e un oraş în care ar vrea să trăiască. „Dar de fapt te minţi singur“, îşi spune lui, pentru că tot atunci vede şi lucruri care-l îngrozesc: cerşetori care dorm pe străzi pe frigul ăsta, bătăuşi, vreun beţiv căzut şi uitat într-un colţ, pe lângă care treci întrebându-te dacă mai respiră. „Dar tu conduci mai departe“. A absolvit o facultate la fără frecvenţă, care i-a luat banii şi i-a dat o soţie. Nu e foarte mulţumit de viaţa lui, dar, vorba aia, n-ai ce să faci. Ar vrea să plece din ţară, dar în niciun caz să fie ca restul prietenilor săi, care au ajuns să facă naveta odată la câteva luni. Ar fi vrut să devină pilot de avion. Crede că e un tip ghinionist.

Aceasta este, pe scurt, povestea unui om simplu, care plimbă oamenii mai ales dimineaţa şi seara, pe care-l preocupă uneori urâtul vieţii, şi căruia nu i s-a întâmplat niciodată nimic spectaculos, mai puţin un lucru. Observ ecusonul bărbatului de lângă aparatul de taxat. Este unul dintre românii care au numele Dorel, iar acest amănunt, e convins, nu mai poate fi trecut cu vederea. Dorel, de la Criss Taxi, se hotărăşte să dea volumul mai încet. „Băăăi, nene, nu se mai săturau cu glumele!“, îşi schimbă tonul dintr-odată, în timp ce-şi aminteşte de perioada reclamelor cu Dorel la coniacul Unirea. A râs şi el o vreme, dar era copleşitor să-şi audă numele peste tot. „Parcă toţi fraierii erau deodată Dorel. Şi eu, care mă numesc chiar aşa, trebuia să zâmbesc. Acum nu mai fac oamenii aşa mişto, dar când mai aud pe cineva că mă strigă pe tonul ăla, «Do-re-leee», mi se ridică părul în cap“, spune bărbatul râzând. Singura dată când s-a enervat a fost când doamna care-i vorbeşte prin staţie, cea care la prima oră îi spune „Bună dimineaţa“, mai des ca soţia!, i-a zis într-o zi să se mişte mai cu talent la destinaţie pentru că i se plângea un client. „Eu eram la adresa bună, dar ăla greşise numărul blocului. Eram chiar după colţ! Cine era Dorel atunci?“.

Mama lui i-a pus numele aşa de dragul lui, dar dintr-odată s-a simţit un ghinionist. Pentru orice greşeală făcută era „taxat“ de către prieteni cu câte-o glumă din reclame. Devenea acel Dorel. „Acum nu mai pun la suflet, a trecut vremea aia. Şi, dacă mă gândesc bine, nici atunci nu mă supărau rău, că aşa suntem noi, românii - mereu facem băşcălie unii de alţii“.

Dorel încearcă şi nu prea reuşeşte

image

Etimologia numelui Dorel

Numele de băiat Dorel are mai multe semnificaţii, având o triplă etimologie. Poate proveni din latinescul „Dorianus“ , care înseamnă „aparţine tribului Dorian“, însă este plauzibilă o etimologie dacică, din cuvântul „dor“. De asemenea, despre numele Dorel se spune că ar fi o formă derivată a numelui Tudor, care este de origine greacă şi are la bază numele „Theodoros“ care înseamnă „dar de la Dumnezeu“.

„Dorel“ este personajul simpatic dintr-o serie de reclame create pentru o băutură alcoolică – coniacul Unirea –, un model pentru poveştile urbane cu boacăne care satirizează obiceiuri ale muncitorilor români. În reclame, e mereu însoţit de colegii lui, care-l ajută din când în când cu un sfat, dar care devine victima sigură a farselor cazone făcute de aceştia. Dorel e un anti-erou perfect, potrivit paginii sale de Wikipedia. El încearcă şi nu prea reuşeşte. E un fel de Bănel al echipei Unirea, în care toţi au gura mare, dar el e singurul care trage. E ţinta replicilor celebre „Dorele, ia măi fă, mă!“, „Ne mişcăm şi noi mai cu talent?“, „Hai, că închide la non-stop până termină ăsta“, făcute de colegii lui care abia aşteaptă să-i pună beţe-n roate. Şi în care el pierde, de fiecare dată.

Dintr-un simplu personaj din reclame, Dorel a ajuns repede un fenomen al ţării. Oamenii au început să găsească câte un Dorel printre vecini, la serviciu, chiar şi în viaţa politică... Unii au mers şi mai departe. „România, ţara lui Dorel?“, apare adesea scris pe burtierele televiziunilor, care nu pierd ocazia să prezinte pe acei câţiva încurcă-lume, ca Dorel al nostru, din reclamă.

image


Din 2005 până azi, tot mai puţini copii au primit numele de „Dorel“ în buletin. În 2010,  „Doreii“ s-au împuţinat, la 49, faţă de 107 în 2005, iar numărul lor a crescut foarte puţin în următorii ani. Nu putem să spunem cu exactitate dacă reclamele la Unirea au influenţat deciziile oamenilor de a-şi boteza copiii, dar anul trecut, în România, s-au născut doar 31 de Dorei.

Ce e în sufletul Doreilor „adevăraţi“?
Câteva exemple: în 2012, în timp ce muncitorii primăriei din localitatea Făclia (judeţul Constanţa) încercau să taie un copac bătrân şi uscat, care ameninţa să cadă peste o casă, aceştia l-au scăpat din chingi şi copacul a rupt acoperişul în două. Mai este celebru şi un video cu un clujean care curăţă liniile de tramvai cu o tijă metalică. Din cauză că o maşină cu asfalt s-a răsturnat pe stradă, pentru a putea permite circulaţia tramvaiului, s-a recurs la curăţarea şinelor în acest mod. Un altul, apărut chiar pe site-ul publicaţiei britanice „Daily Mail“, îl arată pe un muncitor din Timişoara în timp ce e introdus cu capul în jos într-o ţeavă de canalizare de către doi colegi, doar pentru a recupera o piesă căzută în groapă din greşeală. După 30 de secunde, bărbatul e scos la suprafaţă aproape leşinat. 

Dincolo de umorul grobian din reclame şi, iată, al situaţiilor din viaţa cotidiană, „Doreii“ au avut de suferit. Oamenii cu numele „Dorel“ au devenit, dintr-odată, în viaţa reală, Dorel din reclame, iar acest lucru nu i-a amuzat pe unii. „Weekend Adevărul“ a stat de vorbă cu câţiva Dorei „adevăraţi“ şi i-a întrebat dacă s-au simţit vreodată ofensaţi, dacă s-au amuzat sau, pur şi simplu, dacă le-ar pune numele ăsta copiilor lor. Unii ne-au închis telefonul în nas, alţii au râs în hohote, Dorel Vişan a zis, de pildă, că „e o prostie totul“. „Părinţii“ lui Dorel, sociologi, antropologi au explicat, de asemenea, succesul reclamelor, de unde a pornit ideea lor şi cum de a ajuns Dorel emblema prostiei în România.

image

Dorel de la Unirea: „Nu vreau să se mai scrie nimic despre mine“

Să ne întoarcem în 2006. Aurel Boată îl interpretează pe „Dorel“ în spoturile publicitare la coniacul Unirea. Pasionat de cascadoriile ecvestre de la 11 ani, Boată a colaborat cu zeci de echipe ale unor filme ca „Vlad“, „Păpuşa Chucky“ şi „Cold Mountain“, potrivit site-ului de profil imdb.com. Însă bărbatul în vârstă de 42 de ani din comuna Fărcaş (judeţul Dolj) a ajuns faimos ca „Dorel de la Unirea“. Celebritatea era dulce la început, era căutat de televiziuni, oamenii îl recunoaşteau pe stradă şi-i zâmbeau, iar el nu se supăra „dacă lumea crede că sunt ca ăla din reclamă“, aşa cum mărturisea într-un interviu în 2006. Încet-încet, totul s-a transformat într-un coşmar. Tabloidele au profitat de popularitatea sa şi l-au aratat prins în hore la nunţi, călare pe cai, iar el s-a săturat să fie Dorel din reclame. 

image

„Am obosit să fiu ascociat cu acel personaj, eu sunt cu totul altfel. Chiar zilele trecute am refuzat o ofertă de a aparea într-un clip publicitar. Este un subiect încheiat, nu mă mai interesează să fac acest lucru“, explica Boată într-un interviu recent. Contactat de „Weekend Adevărul“, cel care a dat viaţă personajului naiv şi fraier a spus: „Nu vreau să se mai scrie nimic niciodată despre mine“. Mai scriem doar atât: Aurel Boată nu ştie ce gust are coniacul Unirea, pentru că nu a băut niciodată.

Au fost multe faze amuzante la filmări. Cea cu «Şobolanul», de exemplu, când a trebuit să filmăm scena în care eu dorm şi ceilalţi intră în baracă. Eu eram foarte obosit, muncisem cu o zi înainte. Aşa că atunci când intră ceilalţi şi mă văd în pat, eu chiar dormeam. Eram frânt! Aurel Boată Aurel nu-i actor şi are o plajă limitată de mijloace de expresie, dar în construcţia rolului respectiv a fost mai importantă tipologia asta comic-serioasă, de Buster Keaton. Mi s-a părut foarte potrivit de la început. Radu Muntean, regizor

 

„Am mers în birturi să ne documentăm pentru reclame“

Codin Caradimu (foto) lucra de cinci ani în publicitate, era „uşor blazat“, când a primit o propunere cu care nu se mai confruntase până atunci. Nu era un brief (n.r. – un document informativ oferit de companii agenţiilor de publicitate) convenţional, nimic scris negru pe alb, era în faţa lui un om care-i spunea doar atât: „Avem un lot mare de băutură, cum îl vindem?“. El s-a gândit că ideea cea mai bună e să li se adreseze oamenilor „care nu mai au speranţe, pentru care nimic nu contează“, dar fără să fie nimic sinistru în asta. Caradimu a scris mai multe scenarii, din care a rămas cel în care realitatea pe care o vede zilnic, chiar dacă place sau nu, trebuie arătată fără ocolişuri şi fără înflorituri.

image

„Totul a plecat de la obsesia pentru maşina de gunoi care obturează străzile, de la slalomul printre gropile din oraş, de la dormitul iepuresc prin trenurile ticsite cu navetişti. În prima reclamă, cea în care personajele îndrumau şoferul unei basculante să parcheze, cam toţi protagoniştii sunt Dorei. Apoi am simţit nevoia unei intrigi în această echipă, nu puteam să arătăm la nesfârşit numai gafe şi mitocănii. Aşa a apărut singurul Dorel (n.r. - Aurel Boată), inspirat mai ales din poveştile stagiului militar, când exista mereu câte unul de care toţi îşi băteau joc“, a spus Codin Caradimu pentru „Weekend Adevărul“. 

Câte o sticlă de Unirea pentru fiecare român
Iar numele Dorel n-a apărut după cercetări ample ale echipei de la agenţia Next/Cap, care a făcut reclamele. Era pur şi simplu un nume nemaiîntâlnit până atunci în spoturile TV sau în filmele româneşti, spre deosebire de Gogu, Relu sau Puiu. Din fericire pentru Codin Caradimu, nu are prieteni cu numele ăsta.

Numele Dorel mi s-a părut de la început foarte potrivit cu personajul. Are ceva naiv, ca personajul nostru, un tăntălău simpatic care vrea să facă treabă, să se integreze, dar i se dau mereu sarcini care îi depăşesc competenţa. Radu Muntean, regizor

Îninte să apară pe piaţă, în 2005, brand managerul coniacului Unirea a mers o jumătate de an prin şantiere, la sate, în oraşe, ca să testeze băutura, să vadă cât le place oamenilor. O inspiraţie pentru publicitare care au preferat ca în locul brainstorming-urilor (n.r. – o metodă creativă are drept scop emiterea unui număr cât mai mare de soluţii, de idei, privind modul de rezolvare a unei probleme) între patru pereţi, să meargă pe teren, în baruri şi să cercetateze piaţa, vorba aceea. „Mi-am dat seama că nu putem să mergem pe fler pentru astfel de poveşti, aşa că ,timp de o săptămână, ne-am dus în tot felul de birturi, unele ordinare aş spune. Am stat la masă cu oamenii şi le-am ascultat discuţiile – de la ameninţări, la glume şi alte ciudăţenii“, mai spune Caradimu, acum creative manager la CAP. A fost doar o noţiune de timp ca lotul ăla mare de băutură – 23 de milioane de sticle Unirea – să se vândă ca pâinea caldă. „Eram impresionat. Cumva, era ceva simbolic, ca şi cum fiecare român cumpărase o sticlă de Unirea...“,  spune fostul copywriter, considerat „tatăl“ lui Dorel.

Distracţie în pauzele publicitare
Alături de Codin Caradimu, Radu Muntean (foto), care a regizat, printre altele, şi lungmetrajele „Marţi, după Crăciun“ şi „Hârtia va fi albastră“, a lucrat pentru spoturile la Unirea. Muntean îşi aminteşte că atunci erau vremurile bune ale publicităţii, când oamenii aveau mai mult curaj şi nu se mulţumeau doar să joace la siguranţă. „Reclamele la Unirea au avut o istorie atipică pentru creaţia publicitară din România. Nişte creativi şi un client au avut curajul să creeze personaje şi situaţii scandaloase, fără să se fi bazat pe vreun focus grup sau pe vreun studiu de marketing, ci mai degrabă pe credinţa că oamenilor le-ar plăcea să se distreze în pauzele publicitare, nu să li se dea lecţii sau să li se vândă clişee răsuflate. Pe de altă parte, am avut multă libertate şi la scenarii şi la filmare, am lucrat cu plăcere la spoturi şi asta cred că se vede în rezultatul final“.

image

Şi s-a văzut. În 2004, campania „Unirea“ – „Unde-s mulţi, puterea creşte“, a primit premiul Gold Effie, iar anul următor, spoturile au câştigat dublu: un Grand Effie şi un Gold Effie. La fel, în 2006, Dorel şi prietenii săi au mai primit un Silver Effie.

COMENTARIU Vintilă Mihăilescu, sociolog: „«Fenomenul Dorel» exista, doar că nu avea un nume“  

Reclamele „cu Dorel“ nu au făcut decât să pună un nume pe o realitate cunoscută – şi astfel recunoscută – de toţi, constituind astfel cel mai bun documentar de (foarte) scurt metraj din ultimele două decenii: „fenomenul Dorel“ exista, doar că nu avea un nume. Dovadă şi seriile de filmări „cu Dorel pe şantier“ etc., în care realitatea bate filmul. În plus, „fenomenul Dorel“ nu se referă doar la „Dorel“, ci la un tip de relaţii sociale în care Doreii sunt victimele previzibile ale unor „barosani“ de toate felurile. Reclama place atât de mult şi datorită faptului că oferă tuturor Doreilor din viaţa reală posibilitatea de a se identifica, simbolic şi compensatoriu, cu „barosanii“: toţi au nevoie de un Dorel al lor...

image

Pe de altă parte, tocmai pentru că este atât de „realistă“ şi adună într-un singur simbol atâtea lucruri care plutesc în societate, reclama oferă şi un soi de „reţetă“ de comportare şi prezintă astfel un soi de „risc de societate“. Dând un nume „fenomenului Dorel“, acesta poate fi transmis mai departe, amplificat, legitimat sau, dimpotrivă, bagatelizat prin băşcălie: Gogule, probleme mă? Ce mă, nu-ţi mai ajunge strada? Care-i problema? Ne mişcăm mai cu talent? – auzi tot timpul, acum, pe stradă, în maşină, la serviciu etc.

Într-un alt video, realizatorii au indicat clar o limită morală în episodul „Moartea lui Dorel“ (n.r. – pamflet realizat de Sector 7), făcând atenţionarea „când glumele şi băutura merg prea departe“. De la lume adunată şi la lume iarăşi dată, cum se spunea în culegerile de folclor, povestea lui Dorel merge însă, uneori, prea departe în viaţa reală...

COMENTARIU Florin Dumitrescu, antropolog: Despre umorul de tip bahic, „de cheflii“  

Seria de spoturi pentru Unirea exploatează umorul de tip bahic, „de cheflii“. E un filon îmbelşugat al umorului popular, vecin cu voia-bună din reclamele de la bere, dar un pic mai gros, cam ca şi gradele etilice. Marketerii şi anunţătorii s-au ferit ani buni de acest gen de umor, din teamă şi lipsă de viziune. A fost de ajuns ca Unirea s-o facă prima dată – şi a generat epigoni. În timp, mai multe branduri alcoolice de masă au preluat moda şi au îndrăznit reclame în care oameni simpli, din popor, îşi joacă renghiuri, îşi dau replici cu „poantă“ şi apoi se hăhăie cu păhăruţe în mână: Cava D’Oro, Romulus, Polar, Patriot... Era normal să prindă la public, pentru că, tocmai, e genul de glumă care se face în situaţii – vorba aceea – „de pahar“.

image

O dimensiune aparte a seriei cu Dorel o constituie reflecţiile – lejere, dar nu superficiale – pe care le prilejuieşte, apropo de metehnele tipic româneşti. Jingle-ul final, Hora Unirii la ţambal, poate fi interpretat şi ca un comentariu ironic asupra caracterului naţional. Probabil că aceste reclame plac totodată şi publicului nesofisticat, care gustă replicile hâtre sau hazul histrionic al actorilor, dar şi publicului mai educat, înclinat spre judecăţi morale. Există un spot de-a dreptul abisal: acela în care echipa de lucrători sapă într-un sit arheologic. Faptul că ei joacă miuţa cu un craniu este de un grotesc sublim, care ne îndeamnă să medităm (vesel, dezinhibat, dar profund) la chestiuni precum moartea, soarta, istoria... Vă amintiţi continuarea? Dorel, singurul care muncea, primeşte „mingea“ şi e îndemnat de ceilalţi să şuteze. Dorel izbuteşte o centrare ca la carte... care - vai! - zdrobeşte rastelul cu vestigii al arheologului-şef... Cum să nu te înfiori în faţa unei aşa de izbutite puneri în fabulă a destinului nostru naţional?!

(Florin Dumitrescu este autorul recentului volum „Tradiţii la superofertă”, Cartier, 2015, în care, printre altele, este tratat şi cazul reclamelor „bahice“ cu Dorel (Unirea) şi Nişte ţărani! (Cava D Oro).

Altfel de Dorei: analist politic, matematician, pictor şi grafician

Românilor le place să facă mişto. Foarte rar de ei înşişi, de cele mai multe ori de cei din jur, pretinzând că nu intră în categoria celor care sunt ironizaţi. Este şi cazul taximetristului „păţit“ de la Criss Taxi, care a devenit victima colegilor doar pentru că poartă numele Dorel, dar fără să aibă nimic în comun cu prostănacul din reclame. „Weekend Adevărul“ a stat de vorbă cu câţiva altfel de Dorei - de la personalităţi, la oameni simpli  care-şi fac treaba exemplar la serviciu. I-am întrebat dacă, după succesul acestor reclame, s-au simţit jenaţi de numele lor. Dacă s-a făcut mişto pe seama lor. Dacă e România şi o ţară a lui Dorel ca acela din reclama la Unirea.

Când nu Dorel e problema, ci Şandor
Dorel Şandor (foto) este analist politic şi, fără să se gândească prea mult, spune că dacă ar avea o problemă cu numele, atunci ar fi cu cel de Şandor, care e unguresc, pentru că el „este îngrozitor de român“! Dorel Şandor este născut în zona Gherla-Dej-Dăbâca, masiv maghiarizată la începutul secolului al XIX-lea, când mai mult 60% din oameni aveau nume maghiare. Pe tatăl său însă îl chema Tudor Şandor, iar pe mama – Domnica. „Nu numai că mie mi-au dat numele Dorel, dar pe mine mă mai cheamă şi Nelu, nu Ioan. Deci o dublă-răzbunare!“ (râde). A  preferat să nu ducă mai departe această alunecare a părinţilor săi, aşa că pe fii lui i-a numit Horea şi Tudor. „Dar îi mai cheamă şi Şandor“, spune. 

image

Reclamele au şi un sâmbure de adevăr, crede Şandor care e de părere că eticheta care i s-a pus lui Dorel, aceea de prostovan, care vrea să lucreze, dar nu-i prea iese, îi caracterizează însă pe mulţi români. „Şi aici uit că mă cheamă Dorel!“, mai spune. „Sunt un om care se ocupă de lucruri îngrozitoare din România – analize despre lucruri triste şi crize –, aşa încât nu m-ar fi şifonat o glumă cu Dorel. Acum încerc să găsesc lucruri pozitive despre ţara asta. Întâmplător, nu se putea întâmpla azi o treabă mai haioasă decât să mă întrebe cineva dacă sunt supărat că mă cheamă Dorel. Asta să fie problema mea!“

Pictorul care n-a auzit de Unirea
Dorel Zaica (foto) este pictor şi a fost directorul Liceului „Nicolae Tonitza“ din Bucureşti. El e şi iniţiatorul unor exerciţii pentru de creativitate pentru copii, prezentate în cartea „Experimentul Zaica“, prefaţată de Andrei Pleşu. Pentru Dorel Zaica nici măcar nu există Dorel din reclame pentru că nu cunoaşte „fenomenul“. „Nu cunosc... E foarte ciudat, pentru că citesc presa şi mă uit la televizor, dar nu ştiu reclamele acestea cu Dorel. Probabil că m-aş fi amuzat pe seama lui“, a spus profesorul care e printre puţinii (singurul?) care nu ştiu nimic de Dorel de la Unirea.

profesorul dorel zaica

Dan-Dorel de la DTP
Un alt Dorel (anonim) are 33 de ani şi lucrează ca grafician pentru site-uri şi reviste de când a terminat facultatea. Pe tatăl său tot Dorel îl cheamă, la fel şi pe naşul său de botez. O familie de Dorei! Tatăl său e un om impulsiv, coleric şi a lucrat ca şeful departamentului de logistică la o companie de automobile. Nu are nimic din personajul din reclamă, iar tânărul Dorel se amuză numai îmaginându-şi ce s-ar fi întâmplat dacă vreun coleg ar fi îndrăznit să-i spună tatălui său: „Nu-ţi mai ajunge strada, Dorele?“.

Când era la liceu, profesorul său de matematică, un om foarte exigent, îl alinta „Vişane“, ca pe marele actor român. Apoi au apărut renumitele reclame, care lui i s-au părut funny (n.r. – amuzante), şi mulţi au preferat să-i spună pe nume. „Mi  se pare că au creat un mit cu Dorel, care nu exista până acum. Până la urmă, orice nume care ar fi fost în locul lui «Dorel», era nedrept“, crede el. Îi place să râdă, chiar şi atunci când se fac glume pe seama lui, dar cel mai mult îl enervează oamenii care insistă cu aceleaşi poante răsuflate şi la care nimeni nu râde. El însuşi a făcut glume cu personajul din reclame! „Au fost situaţii când eram presat să-mi termin treaba mai repede, dar le ziceam: «Fraţilor, eu sunt Dorel, ştiţi, nu mă mişc aşa, cu talent!». Aproape că jucam şi îi dădeam şi eu valoare personajului“.

Între prieteni, acasă, la bere, i se spune Dan, de la Daniel, care este celălalt nume al său din buletin. Pentru cei mai mulţi colegi de la serviciu, e Dorel. Unii au crezut că e o poreclă şi n-au ştiut cum să vorbească cu el. „Reclama s-a întipărit în aşa fel în mintea unora că, dacă-i spui cuiva Dorel, automat îl jigneşti“ A păţit-o şi el, când a lucrat cu fost şef al companiei la care lucrează: „Urma să lansăm o nouă revistă, iar eu mă ocupam de grafică. M-am dus în biroul lui şi-mi tot spunea: «Dorel, aici trebuie să îmbunătăţim aşa». «Dorel, acolo modifică astfel» şi, la un moment dat, s-a oprit brusc şi mi-a zis: «Scuze că-ţi zic Dorel, nu vreau să te jignesc, dar aşa ţi se spune pe aici...». El nu s-a uitat în CV-ul meu să vadă că, de fapt, aşa mă cheamă. Credea că e o poreclă şi că s-ar putea să mă simt jignit. I-am spus că ăsta e numele meu şi s-a liniştit“.

Acesta este Dorel. Când face cunoştinţă cu cineva, se recomandă Dan, dar dacă află că îl cheamă şi Dorel, cei mai mulţi aleg să-i spună aşa. „Probabil că e mai fun Dorel...“, îşi explică el.

Problemele de mate ale lui Dorel
Dorel Dinu a fost profesor de matematică de generală în Capitală şi şi-a îndrăgit foarte mult elevii. Crede că oamenii care sunt inteligenţi au şi mult umor, de-aceea s-a amuzat teribil pe seama reclamelor. Pentru că românii sunt şi aşa, mai spune el. Profesorul a fost o singură dată subiectul glumelor propriilor săi elevi. Iată cum: „Am scos un copil la tablă ca să rezolvăm o problemă. Şi, la un moment dat, ne-am împotmolit şi încercam să-mi dau seama cum apăruse eroarea. Elevul de la tablă, foarte bun de altfel, omisese, din greşeală, să treacă o cifră la un rezultat şi, de acolo, s-a dus toată rezolvarea. Stăteam şi mă uitam confuz la tablă până să-mi dau seama unde greşisem. La un moment dat, am auzit din fundul clasei, o voce joasă: «Probleme, Dorele?». Nu am putut să-mi subminez autoritatea în faţa lor, aşa că n-am râs decât în sinea mea...“

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite