„Dacă Ceauşescu propune un referendum despre obligativitatea de a ţine post de două-trei ori pe săptămână, ne repezim, creştineşte, să-l susţinem, lăsând deoparte faptul că, pentru el, postul nu e decât un mod de a cosmetiza penuria alimentară…”

Recunosc, mi-a luat câteva minute să-mi revin. Apoi alte câteva minute să îmi adun gândurile. Apoi alte minute bune să decid dacă merită sau nu să o bag în seamă. Cum să o iei, cum să apuci mai întâi chestia asta – pe care o poţi apuca şi scutura din atât de multe părţi? Şi care nu e nici măcar vreo chestie; e aşa o apă de ploaie, încât nici scuturată nu merită să fie?

a) Cine e Ceauşescu, în această comparaţie? Asociaţiile pro-familie, toate cultele religioase din România, şi cei trei milioane de cetăţeni sunt Ceauşescu? Acest Referendum a fost iniţiat de Coaliţia pentru Familie cu susţinerea a 3 milioane de români, deci şi eu sunt autorul moral al organizării Referendumului. Organizatorii inevitabili ai Referendumului sunt instituţiile de stat, asupra cărora cade răspunderea, conform legii, oricăror referendumuri sau alegeri. Aşadar, după ce asociaţiile pro-familie şi virtuţile familiei au fost comparate şi asociate, pe rând, cu nazismul, cu Holocaustul, cu Putin, cu neoprotestanţii americani, cu KGB-ul, iată că a venit rândul ca virtuţile familiei să fie comparate cu Ceauşescu. De nimeni altul decât dl Andrei Pleşu.

b) Ceauşescu nu-şi asuma riscuri politice. Când Ceauşescu dorea să impună sau să schimbe ceva şi avea o miză reală, Ceauşescu dădea decrete. Chiar dacă vorbim despre organizatorul inevitabil al Referendumului – care ar fi Guvernul – pentru guvernul PSD a fost un risc să se asocieze cu tema, atât unul intern, cât şi unul extern. Dovadă şi ce a păţit PSD la UE.

c) Dl Pleşu nu a remarcat, se pare, nici contextul democratic al Referendumului – prima iniţiativă civică de o astfel de amploare de după 1989. Opiniile au fost libere, iar confruntarea a avut un dinamism imposibil în context de comunism sau de plebiscit populist, de regulă organizat doar atunci când rezultatul e absolut sigur si unidirecţional (cum a fost singurul referendum organizat de Ceauşescu – cel despre reducerea înarmării cu 5%, din 1985). Din mai multe motive, aşa cum s-a si dovedit, rezultatul, din cauza baremului, nu era deloc sigur. Iar la nivel de opinie era clar de dinainte că nu va exista unanimitate.

d) Pe această temă, Dragnea este efemerul, Căsătoria este substanţa. Clarificarea definiţiei Căsătoriei este o chestiune pe marginea căreia s-au mai organizat referendumuri în alte ţări ale Uniunii Europene. Această temă este, practic, principalul „cultural divide” al lumii euro-atlantice. A fost înainte de Dragnea si va rămâne şi după Dragnea. Aşadar, elementul contigent este Dragnea, pe când pronunţarea pe tema rămâne şi după cariera acestuia. Iar această pronunţare era INEVITABILĂ, mai devreme sau mai târziu. Peste cinci ani nimeni nu-şi va mai aminti cine a fost Dragnea, dar toată lumea îşi va aminti de Referendumul pentru Căsătorie din 2018. Şi de sofismele lansate cu acest prilej, într-un moment cu o miză enormă, de dl Andrei Pleşu.

e) Şi, apropo, Ceauşescu ura şi creştinismul, şi postul. Da, impunea raţii şi raţionalizări alimentare – dar o făcea în numele ateismului ştiinţific, care era, în România, „religia de stat” în timpul comunismului. Iar acest „ateism ştiinţific” a fost, la vremea aceea, foarte progresist – a fost chiar vârful de lance al progresismului.

f) Şi cum ar trebui să ne comportăm, ca să nu cosmetizăm penuria morală? Să îmbrăţişăm cu drag şi aplomb întreaga agendă radicală LGBTQ şi în România? Înţeleg din spusele dlui Pleşu că agenda radicală progresistă şi primatul corectitudinii politice ne vor aduce şi în România lumina morală? Fără această agendă radicală şi fără acest primat murim, ne sufocăm moral în România? Poate dl Pleşu a uitat şi că un mare scriitor, Mario Vargas Llosa, tocmai a spus într-o revistă de stânga, El Pais, că CP (corectitudinea politică) este „duşmanul libertăţii”.

Aşadar, spun, şi eu, alături de părintele Constantin Necula: sunt doar un mic, un foarte mic publicist, e adevărat. Dar pentru mine, unul, dl Andrei Pleşu şi-a pierdut, din păcate, orice credibilitate intelectuală şi morală. Şi o întrebare, în final, pentru dl Andrei Pleşu. Să presupunem, pentru o secundă, că cei trei milioane de cetăţeni şi asociaţiile pro-familie chiar sunt Ceauşescu. Dacă Ceauşescu a făcut metroul, asta înseamnă că nu-l mai folosim? Dar dacă Ceauşescu ar fi decis că în cazul invaziei Cehoslovaciei ar trebui întrebaţi cetăţenii prin referendum, oare dl Andrei Pleşu s-ar fi pronunţat pentru boicot, pentru că e populism, girând, astfel, moral, o intervenţie ucigaşă a URSS în Cehoslovacia? Pentru că… Ceauşescu?