SERIAL Cum îşi închipuia Sistemul anticorupţia. Vîntu: „Luai trei-patru granguri şi-i băgai la zdup, să pui frână: eu, Năstase, Voiculescu şi era OK”

Sistemul vs. DNA

Serialul „Adevărul” continuă astăzi cu reconstituirea momentelor-cheie în care Sistemul s-a răzvrătit în faţa anticorupţiei, adaptându-se noilor realităţi. „Sistemul a pierdut o bătălie, nu războiul”, spune Sorin Ovidiu Vîntu, unul dintre exponenţii săi

Ştiri pe aceeaşi temă


Lucrurile par simple. Anticorupţia a fost mai întâi voinţa impusă din Vest, iar Direcţia Naţională Anticorupţie vitrina prin care europenii s-au uitat neîncrezători la România. Doar că DNA s-a întors, la un moment dat, împotriva Sistemului care a creat-o în 2002 fără dinţi. Ca şi împotriva Sistemului care, urmându-i celui dintâi, a lăsat-o să respire. Şi unuia, şi altuia le inspiră azi frică.

Politicieni şi oameni de afaceri care au mers mână în mână pentru a finanţa partidele, pentru a controla presa, pentru a privatiza sau a retroceda păgubos pentru stat, deseori protejaţi de instituţii – căci ei înseamnă Sistemul – sunt în faţa unui paradox. „Au făcut legi bune, instituţii bune şi au mizat, probabil, pe faptul că le arătăm în vitrină şi atât. Sau probabil că şi-au închipuit că vor performa, dar în direcţii care nu îi vor viza niciodată pe ei”, zâmbeşte reţinut Daniel Morar, fostul procuror-şef al DNA.

E un deznodământ neaşteptat chiar şi pentru cei care începeau, acum nouă ani, să perceapă declicul. Iar lucrurile nu au fost deloc simple.

Răsturnarea. „Am crezut că ne ducem după Opoziţie”

Pe 26 ianuarie 2006, DNA anunţa oficial începerea urmăririi penale a vicepremierului George Copos în dosarul „Loteria”. O veste dată pe site-ul DNA fără a fi trimisă nici la premier, nici la preşedinte. Un dosar de evaziune fiscală de un milion de euro şi o „mică declaraţie de independenţă”, cum o numeşte Morar, care au stârnit furia. „Când am intrat în şedinţa de Guvern, toată lumea se uita la mine extrem de dubios”, îşi aminteşte Monica Macovei, ministrul de atunci al Justiţiei. Primul a vorbit premierul: „«Monica, am crezut că ne ducem după Opoziţie», mi-a spus Tăriceanu. Copos ţipa peste masă că n-o să mai vorbească niciodată cu mine”.

Vicepremierul Copos, cel cu care însuşi preşedintele Băsescu negociase, în 2004, majoritatea cu „soluţia imorală”, striga la ministrul Justiţiei să ia memoriul scris în apărarea lui şi să îl ducă personal procurorilor. Aşa şi-au înţeles politicienii puterea: să ştie dinainte, să controleze, să sune procurorii ca semn al forţei lor, să joace la nevoie electoral hulind corupţii.

Declicul. 50 de apeluri la Daniel Morar

Într-un început de schimbare de generaţie şi cu securea integrării europene deasupra întregului Sistem, procurorii n-au aflat ce se discută la Guvern, dar au fost aproape. În seara aceleiaşi zile, Daniel Morar s-a dus la teatru: „Am dat telefonul pe silenţios şi după două ore, când am ieşit de acolo, cred că aveam vreo 50 de apeluri. Telefoanele erau de la toată lumea care avea o funcţie în stat. Am înţeles, în acele zile, că oamenii voiau să ştie înainte dacă voiam să declanşăm o cercetare”. Aşa au decriptat procurorii setea unui Sistem care dorea controlul.

Şi Traian Băsescu, ministru al Transporturilor în 1998, dorise să ştie dinainte despre arestarea prefectului PD de Braşov, Ioan Nicolae Opriş. „Mi s-a părut de necrezut ca, fie Poliţia, fie Parchetul să nu-şi informeze ministrul de resort: «Domnule ministru, arestăm prefectul!»”, reţine înregistrarea unei şedinţe de partid vocea viitorului preşedinte care, ajuns la Cotroceni, susţine că la primul CSAT, ar fi spus atât: „Dezasamblaţi-i!”. „Am considerat că grupuri de oameni de afaceri, grupuri de oameni politici conectaţi la oameni de afaceri care pot influenţa decizii ale procurorilor şi judecătorilor trebuie pur şi simplu stârpite”, recompune fostul preşedinte ziua din februarie 2005 în care corupţia a devenit oficial „factor de risc” la siguranţa naţională.

Şi Adrian Năstase voise să ştie, în 2005, când suna curtenitor la şeful DNA să vadă de dosarul „Zambaccian”. „Era interesat dacă se redeschide. A fost aşa, patronizing. Însuşi modul în care m-a abordat: şefa lui de cabinet m-a apelat şi mi-a transmis să-l sun pe domnul Năstase. Şi i-am spus că nu am dialog cu domnul Năstase, dacă doreşte să vorbească cu mine, să sune el. A sunat şi a avut loc un dialog în care domnul Năstase mi-a spus că a luat referinţe despre mine, că am fost un student foarte bun. Cam aşa…”, reface Daniel Morar povestea telefonului celui de-al treilea om în stat. Adrian Năstase avea să rămână preşedinte al Camerei Deputaţilor încă patru luni şi să plece silit chiar de dosarul „Zambaccian”.

Ruptura. „În 2006, au început să respingă tot”

Serviciul alternativ. „Vezi-ţi de treabă. Ştiu precis că nu ai dosar”

Când n-a mai ştiut de la procurori, Sistemul a apelat la servicii. La opt ani de la deschiderea dosarului în care a fost achitat, fostul ministru al Muncii, Paul Păcuraru, îşi pune amânarea demisiei pe seama convingerilor ferme ale fostului premier: „Tăriceanu n-a vrut să-mi accepte demisia din Guvern: «Te rog frumos să îţi vezi de treabă. Eu ştiu precis că nu ai dosar». Serviciul de Informaţii al Ministerului de Interne îl informase că nu există niciun dosar pe numele meu”. Cu SRI şi SIE loiale preşedintelui, „Doi ş-un sfert”, serviciul de protecţie internă din MAI, funcţiona ca un serviciu paralel, însă imperfect, la mâna Guvernului.
Parlamentul avea şi atunci justiţiarii şi justiţiabilii lui. Când nu făceau legi, studiau dosare. „Văcăroiu şi Vadim mi-au dat dreptate. Nu înţelegeau de ce mi-au făcut ăştia dosar”, se miră şi azi Paul Păcuraru.

 

Privatizarea Loteriei, semnată înainte de Revelion, „pe colţul mesei”

Retrocedările şi privatizările au fost breşele prin care guvernele au întors înmiit Sistemului banii scurşi de oamenii de afaceri în partide. „Într-o ultimă şedinţă de Guvern înainte de vacanţa de iarnă, atunci când fac cele mai mari nenorociri în Guvern, a fost o secretară de stat la care s-a dus George Copos: «Hai, te rog, semnează, totul e legal, nu e nicio problemă». Era privatizarea Loteriei. Nu mai aveam ce să fac, o semnase. Aşa, pe colţul mesei”, îşi aminteşte Monica Macovei. Ordonanţa 202 era dată pe 22 decembrie 2005. 20% din acţiunile Loteriei ajungeau în Fondul Proprietatea compensând ulterior proprietăţi nerestituite în natură şi pe samsarii intermediari. Nu a fost singura scăpare din acei ani a Ministerului Justiţiei. Legea restituirii proprietăţilor, asumată în 2005 de Guvern, a devenit i rapid sursa îmbogăţirii unor samsarilor şi, în 2015, a unor dosare penale răsunătoare. „Eu nu caut explicaţii. Dar dacă la ANRP erau oameni corecţi, nu era nicio problemă”, se apără Macovei.

Imaginea „ţepelor din Piaţa Victoriei”, proiectată de Traian Băsescu, în 2004, în subconştientul unui electorat asmuţit împotriva corupţilor, se construia încet în primii ani ai guvernării Tăriceanu, dar nu ca o voinţă a Sistemului. Era dorinţa Vestului pe care politicienii de la Bucureşti o acceptau cu gândul la integrare şi, apoi, la alegeri.

Ianuarie 2006, luna primelor mari dosare, era şi cea în care ministrul Macovei intra brusc în dizgraţia preşedintelui Băsescu. O întâlnire dintre Monica Macovei, Călin Popescu Tăriceanu şi Dinu Patriciu, din vara lui 2005, ţinea primele pagini ale ziarelor, iar explicaţiile ministrului că nu ştia cine vine şi ce urma să se discute nu l-au convins pe preşedinte. Macovei a perceput că s-a întâmplat ceva, dar crede şi acum că integrarea în UE, luată ca certă, era motivul, şi nu Sistemul în care îşi pierduse protectorul: „Îmi respingeau tot. Şi chiar mi se spunea direct: «Lasă că intrăm noi în UE, vine 1 ianuarie 2007 şi terminăm şi cu declaraţiile astea de avere, câtă bătaie de cap ne-au dat». Toţi gândeau aşa”, se întoarce în timp Monica Macovei.

„Dezertorii” şi primenirea

Pentru Cristian Ghinea, activist civic, în toţi aceşti ani, şi Băsescu, şi Macovei au fost, în ciuda detaliilor care îi separă, doi „dezertori din Sistem”. Macovei pentru că a mers înainte pe linia Bruxelles-ului fără să urmărească reconcilierea acasă. Băsescu, pentru că s-a rupt de PD. „În vremurile lui bune, nu am crezut că a fost doar machiavelic în anticorupţie. A venit cu ideea «Intru cu buldozerul peste voi, inclusiv la PD. Am mandat de la popor, sunt celest»”. Aşa a văzut Ghinea primul mandat al lui Băsescu. Aşa l-a văzut şi „poporul” care l-a salvat în 2007 de la suspendare şi l-a ales din nou în 2009, asumându-l ca adversar al corupţilor şi al „mogulilor răi”.

Din fotoliul lui Sorin Ovidiu Vîntu, prim-exponentul Sistemului în acei ani, lucrurile diferă substanţial. „Corupţia uriaşă”, „necesară”, din timpul guvernării Năstase trebuia la un moment dat „oprită pentru că atinsese proporţii halucinante”. Dar cum: „Uite cum se face o şmecherie de genul ăsta: iei trei patru granguri şi-i bagi la zdup. N-ai eradicat corupţia, dar ai pus frână. Nu-i iei, bă, pe toţi, că te autodistrugi. Năstase a fost OK, Vîntu, Voiculescu şi cred că era suficient”. Aşa îşi închipuia SOV „primenirea”.

Sistemul anti-Sistem

Anul 2005 i s-a părut promiţător. Trecuse alegerile de partea noului preşedinte cu care nu avea niciun conflict. Dimpotrivă, susţine Vîntu: „Înţelegerea a fost: nu ne atingem cercurile”. Al doilea mare patron de presă, Dan Voiculescu, era şi el de partea puterii. Ruptura a produs-o al treilea. Cercetat în afacerea „Petromidia”, Dinu Patriciu a simţit primul încotro o poate lua Justiţia. Majoritatea guvernamentală a picat, trustul de presă al lui Voiculescu s-a repliat, parlamentarii s-au aliniat în mâna marilor combinatori ai Sistemului şi 322 dintre ei au votat în 2007 prima suspendare a unui preşedinte. Vîntu admite că a dirijat-o din umbră şi că tot un dosar a fost declicul: „Absolut corect. Băsescu a dat ordin să mi se deschidă dosarul «Banca Agricolă»”

Sorin Ovidiu Vîntu. Foto: Mediafax

Într-un conflict permanent cu presa, despre care a crezut mereu că e „plătită”, Băsescu rămâne convins că de la anticorupţie i se trage: „Unul din motivele pentru care eu am fost tocat şi de trustul de presă al lui Patriciu, Dumnezeu să-l ierte, şi de al lui Vîntu şi de al lui Voiculescu a fost exact acesta: faptul că mi-am asumat ca instituţiile să înceapă să combată corupţia”.

Alegerile din 2009 au fost a doua confruntare în interiorul aceluiaşi Sistem. Stenogramele dosarului „Voicu” îi pun faţă în faţă pe senatorii PSD Alexandru Mazăre, fratele primarului din Constanţa, şi Cătălin Voicu făcând planuri pentru noua Justiţie: comasarea DIICOT cu DNA şi reactivarea procurorului Adrian Miclescu, fostul prim-adjunct al PNA. „L-ai adus pe Miclescu de la pensie, l-ai pus acolo, ai terminat. E fiară!”, se lăuda Voicu, şef de reţea de influenţă la Curtea Supremă de care Vîntu nu e, însă, impresionat. „Cătălin Voicu era un găinar. Evident că eu m-am implicat în campanie. Şi dacă nu-l aveam pe Geoană în cursă, ci unul cât de cât mai destupat, câştigam. Şi România ar fi evoluat normal. În aceeaşi ţară de corupţie, de creştere a nivelului de trai. Evoluam normal...”, pare nostalgic Vîntu după cealaltă Românie de care a fost foarte aproape.

Întoarcerea la epoca Năstase în care judecătorii şi procurorii respirau reţinut nu s-a produs. Nici Justiţia nu a ajuns însă la garanţia că nu mai poate fi jucată politic. „Procesul putea fi cu uşurinţă întors. Nici acum nu este ireversibil. E suficient să se facă ceva amendamente prin Coduri şi lucrurile s-au rezolvat”, spune Băsescu.

Sistemul e încă viu şi se adaptează. Încă există, însă, şi legi, şi instituţii. Totul depinde, în continuare, de oameni.

„Traian Băsescu nu poate să îşi asume faptul că s-a pus împotriva Sistemului. La început existau doar baronii roşii. Pe durata mandatelor sale, s-au inventat şi baronii galbeni şi baronii portocalii. Dacă era atât de atent, nu se inventau baronii portocalii”

Cozmin Guşă, fost deputat PD şi fost secretar general al PSD

„Imorali, hoţi, pătaţi, nepătaţi, va trebui să învăţaţi să convieţuiţi cu noi. Dacă ne hăituiţi în halul ăsta, cumpărăm nişte diamante, le băgăm în vaza cu flori şi vă lăsăm de capul vostru. Noi avem din ce trăi”

Sorin Ovidiu Vîntu, om de afaceri

„Politicienii au fost forţaţi să facă legile respective. Dar, ca la toate legile din România, intenţia lor era să nu le aplice. Asta şi-au imaginat, că poţi să faci fără să le aplici”

Alina Mungiu Pippidi, activist civic

 

Marile „şocuri” ale DNA. Mâna lungă cu care politicienii încurcă Justiţia

Dependenţi de oamenii politici pentru a rămâne în funcţii, procurorii s-au închis în clădirea antifonată a DNA şi au început să ignore, atât cât au putut, Sistemul.

Monica Macovei îşi aminteşte că a găsit în 2004 în biroul de la minister „un fir roşu spre procurorul general”, dar nu telefoanele îi speriau pe cei care făceau dosare. „Nu-l sună nimeni pe procurorul de caz. Politicul nu se implică impunându-ţi să faci ceva, ci neajutându-te. Poate să te şi supraaglomereze, poate să-ţi dea informaţii ca să te deturneze sau îţi schimbă legile mereu legile”, rezumă un fost procuror anticorupţie cum acţionează, văzut sau nevăzut, Sistemul.

Patru lovituri şi tot atâtea coincidenţe

Prima lovitură a venit foarte devreme. O decizie a Curţii Constituţionale din mai 2005, la sesizarea PSD şi PRM, lua dreptul fostului PNA să mai ancheteze parlamentari. În locul Parlamentului intrat în vacanţă, Guvernul a rezolvat criza cu o ordonanţă de urgenţă. Parlamentarii aveau însă planul B. „La sfârşitul lui 2005, începutul lui 2006, începuseră să meargă primele dosare mari în instanţă. Atunci a fost şi prima tentativă de limitare a competenţelor DNA, când a picat ordonanţa PNA în Parlament. A fost primul şoc”, îşi aminteşte fostul procuror-şef Daniel Morar, care a înţeles atunci că se putea „aştepta la orice”. Votul negativ în Senat s-a dat pe 9 februarie 2006, în aceeaşi zi în care Camera Deputaţilor primea din partea DNA aviz pentru a-l percheziţiona pe Adrian Năstase.

Al doilea „şoc” a urmat la un an distanţă. În aprilie 2007, imediat după înlocuirea Monicăi Macovei, Tudor Chiuariu, noul ministru liberal al Justiţiei, cerea CSM schimbarea lui Doru Ţuluş, şeful secţiei a II-a DNA  care ancheta parlamentari şi miniştri. „Nu ne-a surprins total. Dar trebuie să vă spun că mă aşteptam ca eu să fiu cel vizat”, e încă mirat Morar că ministrul a ales atunci un şef de secţie ca ţintă. Pe Ţuluş l-au salvat „o mobilizare teribilă” a societăţii civile, a ambasadelor, şeful DNA, Daniel Morar, şi cel al Parchetului General, Laura Codruţa Kovesi, stând lângă procuror la CSM. Un cvasi-necunoscut în 2007, dar aflat în cercul zero al lui Relu Fenechiu, Tudor Chiuariu a mers la ţintă ca o unealtă a Sistemului. În secţia condusă de Ţuluş se aflau atunci dosarele „Transformatorul” – pentru care Fenechiu face cinci ani de închisoare – şi  „Poşta Română”, în care chiar Chiuariu avea să fie condamnat, cu suspendare, în 2014.

Tot în 2007 a venit şi al treilea „şoc”. „Prin mai sau iunie, am avut informaţia din minister că a doua zi se va da ordonanţa de urgenţă prin care se comasa DNA cu DIICOT. Au vrut să desfiinţeze DNA-ul, au crezut că le merge, dar nu le-a mers. Am dat informaţia mai departe, iar Tăriceanu a fost sunat – nu din România – şi i s-a spus categoric «Să nu faci asta!». Avea ordonanţa pregătită”, spune Monica Macovei.

Kovesi: „Dacă DNA n-ar fi ajuns în anumite zone...”

A doua suspendare a lui Băsescu, cea din 2012, a venit cu aceleaşi suspiciuni despre desfiinţarea DNA, dar instituţia a rămas neatinsă. „Astăzi suntem mult mai aproape de ireversibil”, crede Macovei, consvinsă că, în continuare, „politicienii nu se lasă”. Sub semnătura lui Şerban Nicolae, fostul şef al Comisiei care analiza la Cotroceni dosarele miniştrilor în mandatul lui Ion Iliescu, o propunere de schimbare a Codului de Procedură Penală, deja votată în Senat, este la un pas de a scăpa corupţii de cătuşe. O alta, a Codului Penal, scoate parlamentarii din zona conflictului de interese.

Partidele votează, dar dau vina pe indivizi. „E simplu să vii şi să spui că sunt parlamentari care fac amendamente, dar parlamentarii aparţin unui partid. Ar fi foarte important să existe o cenzură internă în fiecare partid înainte de a se ajunge cu astfel de amendamente în Parlament. Constat că dacă anchetele DNA n-ar fi ajuns în anumite zone, n-ar fi exista preocupare să modifice Codul Penal. Poate este o coincidenţă”, spune Laura Coduţa Kovesi, actualul şef al DNA. În loc de „cenzură internă”, cinci parlamentari îi cer acum preşedintelui Iohannis să o demită. Încă o coincidenţă.

„Dacă Parlamentul României s-ar comporta ca Parlamentul unei ţări mature, poate că n-am mai avea nevoie de ajutor extern pentru ca parlamentarii, de exemplu, să nu se scoată în afara Codului Penal sau să ne spună că ei nu pot să răspundă pentru corupţie”

Laura Ştefan, activist civic

 

Citiţi în „Adevărul” de luni: Marile cazuri de corupţie. Condamnaţii şi achitaţii epocii DNA


Celelalte episoade ale serialului:

Episodul 1: Anticorupţia. Istoria unui fenomen care transformă România

Episodul 2: La început a fost PNA. Cum am încercat să intrăm în Uniunea Europeană "pe blat"

Episodul 3: Zece ani de DNA. Oamenii care au pornit „buldozerul”

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările