Raed Arafat, postare ironică la adresa „experţilor“ de pe internet: „Aveţi grijă, mulţi comentatori au trecut prin şcoala de medicină Facebook!“

Raed Arafat, postare ironică la adresa „experţilor“ de pe internet: „Aveţi grijă, mulţi comentatori au trecut prin şcoala de medicină Facebook!“

Raed Arafat, şedul DSU Imagine: Inquam Photos

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, avertizează, pe contul său de socializare, că românii ar trebui să aibă grijă de unde se informează, deoarece mulţi care comentează online au „trecut prin şcoala de medicină Facebook”.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Cred că mulţi dintre comentatorii de pe Facebook, şi nu numai, au trecut prin această şcoală de medicină. Să aveţi grijă de unde vă luaţi informaţiile!”, a scris, vineri, Raed Arafat.
 
Pe 20 iulie, şeful DSU a postat un mesaj asemănător, în care avertiza că şi în rândul persoanelor avizate există voci care nu iau în serios pericolul infectării cu noul coronavirus. 
 
 
„Acum câteva zile, un profesor în medicină spunea, într-un interviu despre COVID-19, că este vorba doar despre o «biată gripă»! În lume, zeci de mii de persoane din domeniul medical s-au infectat cu virusul care cauzează Covid-19, unii ajungând să fie în stare critică. Recent, Biziday a publicat o ştire despre faptul că decesele cauzate de COVID-19 în rândul cadrelor medicale din Rusia au ajuns la aproape 500. În SUA numărul deceselor cadrelor medicale a atins aproximativ 600 iar în Italia, Spania, China şi alte ţări, decesele în rândul cadrelor medicale au fost tot la un nivel ridicat. În România, am pierdut colegi de la serviciile de ambulanţă, Pompieri, Poliţie, secţiile din spitale, iar unii au fost salvaţi la limita după o lungă lupta între viaţă şi moarte pe paturile de terapie intensivă. Oare este chiar vorba despre o «biată gripă» cum spunea colegul nostru profesor?”, se întreabă, retoric, şeful DSU.

Arafat: COVID-19, o boală serioasă

Gripă obişnuită, chiar dacă duce la decesul unui număr de pacienţi anual, această nu ucide personalul medical care îngrijeşte pacienţii respective, explică Raed Arafat. 
 
„COVID19 este o boală serioasă, fără tratament şi fără vaccin, care continuă să se răspândească pe plan mondial. Peste 8.500.000 de persoane infectate şi aproape de 500.000 persoane decedate pe plan mondial, iar pandemia încă este la începutul ei dacă luăm în considerare întregul mapamond. (…) Nu ascultaţi pe cei care încearcă să vă convingă că această infecţie este una banală. Bolile banale nu se răspândesc cu viteză cu care COVID-19 se răspândeşte şi nu ucid sute de mii de oameni şi mii de persoane din domeniul sanitar, care mor la datorie îngrijind pe cei infectaţi cu virusul care cauzează această boală”, mai arată Arafat.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: