Poluarea, ucigaşul invizibil. Anual, peste 23.000 de români mor prematur din cauza noxelor din aer
0
În ciuda semnalelor de alarmă trase de activiştii de mediu în ultimii ani, privind calitatea aerului din marile oraşe, autorităţile de la noi au continuat să ignore realitatea: zeci de mii de români mor prematur, în fiecare an, din cauza poluării. Mai mulţi specialişti în probleme de mediu ne spun ce soluţii avem pentru a remedia situaţia, Bucureştiul fiind unul dintre cele mai poluate oraşe din Uniunea Europeană.
Pandemia de COVID-19 a cauzat suferinţă umană, tulburări sociale şi pagube economice de neimaginat. Totuşi, propagarea actualei crize este fără precedent, noul coronavirus este doar cel mai recent dintr-un şir de boli care s-au manifestat în ultimele decenii. Ebola, HIV, SARS, gripa aviară şi gripa porcină – toate au provenit de la animale, iar dovezile cu privire la faptul că supraexploatarea resurselor naturale de către oameni este unul dintre factorii care au stat la baza răspândirii de noi maladii sunt din ce în ce mai numeroase. Schimbările apărute în modul de exploatare a terenurilor – în urma cărora contactul dintre flora şi fauna sălbatică, animale domestice şi oameni devine din ce în ce mai apropiat – facilitează răspândirea bolilor, inclusiv a noilor tulpini de bacterii şi virusuri, scrie Isabella Pratesi în WWF Italia, într-un articol intitulat „Degradarea naturii şi amplificarea pandemiilor“.
Pandemia, strâns legată de distrugerea naturii
Între timp, comerţul ilegal şi nereglementat cu animale sălbatice vii generează alte oportunităţi de contact periculoase între oameni şi bolile pe care le poartă aceste animale. Nu este nicio coincidenţă că multe dintre focarele de infecţie apărute în ultimul timp au avut originea în pieţe în care se comercializa o varietate de mamifere sălbatice şi domestice, păsări şi reptile, fapt care a generat condiţii propice pentru dezvoltarea de zoonoze – boli infecţioase care se pot transmite de la animale la oameni – mai noi şi pentru reapariţia unora mai vechi. Potrivit sursei citate, acest raport ilustrează legăturile între efectele generate de oameni asupra ecosistemelor şi biodiversităţii, pe de o parte, şi răspândirea anumitor boli, de cealaltă parte. Oamenii de ştiinţă atrag atenţia asupra faptului că este ignorată tocmai cauza principală a pandemiilor: degradarea naturii. De aceea, o reflecţie profundă asupra relaţiei dintre oameni şi natură şi modul în care ne putem proteja mai bine în viitor ar fi o strategie mult mai ieftină şi mai eficientă de a opri răspândirea bolilor de la animale la oameni, scrie editorialistul Damian Carrington în „The Guardian“.
Cât ne costă o pandemie
Costul anual al prevenirii unor noi pandemii în următorul deceniu ar fi de 26 de miliarde de dolari, un preţ infim dacă ne gândim că suma reprezintă doar 2% din daunele financiare cauzate de COVID-19 până acum. Măsurile ar include protejarea pădurilor, stoparea comerţului ilegal cu animale sălbatice vii, protejarea animalelor de fermă de infecţii şi detectarea rapidă a bolilor în pieţele de animale vii.
Toată lumea vorbeşte acum de educaţia sexuală. La fel de importantă este şi educaţia ecologică. Educaţia de mediu trebuie să şi-o însuşească toţi. Apoi, avem nevoie de un sistem coercitiv prin care indivizii care încalcă normele ecologice să fie pedepsiţi prin lege. -Adrian Bîlbă, biolog
O singură ţară: planeta Terra
Pe respectul faţă de natură mizează şi biologul Adrian Bîlbă care atrage atenţia că atunci când vine vorba de schimbări climatice, egoismul trebuie lăsat deoparte – oamenii ar trebui să realizeze că nu contează ţara în care se află, ci faptul că impart o planetă. Când vine vorba de mediu, e ca efectul fluturelui din teoria haosului: o mică schimbare într-o parte a lumii poate avea, după un timp, consecinţe nebănuite pe partea opusă a globului.
„Pandemia de coronavirus este rezultatul lipsei de respect faţă de natură şi, mai mult, rezultatul evoluţiei tehnologice în corespondenţă cu nevoile noastre imediate, nu foarte înţelepte. Trebuie să înţelegem că nu mai trăim în ţări, ci trăim într-o singură ţară numită planeta Terra. Dat fiind că mijloacele de transport sunt disponibile oricui, un virus nou, din Hong Kong, ajunge repede în toată lumea, nu-l poţi opri cu nimic. Şi din acest motiv, epidemiologia umană (n.r. – ştiinţa care se ocupă de studiul bolilor şi circulaţia acestora), este relativ înapoiată. Ne-am mărginit să aflăm, de exemplu, că liliecii sunt sursă de coronavirusuri pentru toate mamiferele şi păsările. În consecinţă, am zis: «Gata, cu asta ştim totul». Mai sunt încă mii de coronavirusuri care încă nu s-au adaptat în noi şi este o chestiune de timp până o vor face. Din această perspectivă trebuie să fim deschişi, proactivi, să gândim în avans şi să înţelegem mai bine mecanismele naturale“, explică Adrian Bîlbă pentru „Weekend Adevărul“.
FOTO Facebook/Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva
Suntem încă repetenţi la respectul faţă de natură, crede biologul, în ciuda faptului că, în pandemie, unii oameni au avut momente de reflecţie şi au devenit mai prietenoşi cu natura. Aceasta din urmă a avut un moment de respiro în pandemie, când nivelul de poluare a scăzut datorită carantinei şi restricţiilor de circulaţie impuse de autorităţi la nivel global. Iar exemplele s-au văzut pe tot globul: pe Bosfor, în Istanbul, Turcia, delfinii s-au întrecut în salturi pe apele dezgolite de traficul naval; în lagunele de pe coasta vestică a Albaniei, numărul de flamingo roz a fost de trei ori mai mare decât până atunci; pe canelele Veneţiei şi-au făcut apariţia meduze şi bancuri de peşti. „Din păcate, prea puţini dintre noi am învăţat de la această pandemie. Aşa, punctual, daca te întorci în stânga şi-n dreapta, şi te uiţi la anumiţi oameni, vezi că sunt schimbaţi, că sunt un pic mai iubitori de natură, mai apropiaţi de ea, mai bucuroşi de luxurianţa actuală. Din păcate, în mare parte, ne-am întors la vechile obiceiuri. Transporturile se reiau, este o afacere. Suntem o specie umblătoare, aşa ne-am dezvoltat, aşa am evoluat, făcând turism din Africa în Asia şi din Asia în Europa“, mai spune Bîlbă care adaugă că această circulaţie trebuie să se facă într-un mod mai sustenabil, folosind mai mult mijloace alternative de transport.
Adrian Bîlbă; Foto: Facebook
Ne lipseşte educaţia ecologică
Dacă în alte ţări la baza poluării stă mai degrabă comerţul, pe plaiurile mioritice mai există o problemă – mai accentuată decât prin alte părţi ale lumii: aruncarea gunoaielor în natură. Edificatoare au fost imaginile postate la începutul acestei luni de Romsilva, de la acţiunea de curăţare a lacului Beliş- Fântânele din Munţii Apuseni. Dezolante, în acestea părea că bărcile voluntarilor sunt pe uscat, nicidecum pe apă, acoperită în totalitate de gunoaie. Două zile a durat acţiunea de curăţare, timp în care 120 de voluntari au lucrat în ture de câte opt ore pe uscat şi apă, pe jos sau în caiace. La final, s-au adunat 3.500 de saci de gunoaie. „Toată lumea vorbeşte acum de educaţia sexuală. La fel de importantă este şi educaţia ecologică. Educaţia de mediu trebuie să şi-o însuşească toţi. Apoi, avem nevoie de un sistem coercitiv prin care indivizii care încalcă normele ecologice să fie pedepsiţi prin lege. La noi nu se aplică amenzi usturătoare pentru aruncat pe jos sau pentru că spargi seminţe pe trotuar şi-n parcuri“, precizează Adrian Bîlbă.
Poluarea, din nou în creştere
Nivelul poluării deasupra zonelor extrem de active din punct de vedere al emisiilor a scăzut semnificativ la începutul anului 2020, momentul implementării primelor măsuri pentru limitarea răspândirii coronavirusului. Un an mai târziu însă, activitatea poluantă a revenit la limitele pre-pandemice, iar emisiile au ajuns din nou la nivelul din 2019. „Acum, la peste un an de la începutul crizei COVID-19, după relaxarea restricţiilor, nivelul mediu de poluatori din aer a revenit şi este chiar în creştere faţă de perioada anterioară“, au transmis cei de la Agenţia Spaţială Europeană.
De altfel, potrivit unui studiu publicat în luna martie de platforma globală privind calitatea aerului IQAir, România s-a clasat pe locul 15 în topul celor mai poluate ţări din Europa în 2020, iar capitala Bucureşti a ocupat poziţia 51 la nivel mondial. În rândul statelor membre, cea mai mare poluare a aerului din UE o au zonele urbane din Bulgaria, Polonia şi România. La nivel mondial, cea mai poluată capitală din lume este Delhi (India), iar la polul opus, aerul cel mai curat este în insule din mijlocul oceanului, precum Insulele Virgine şi Noua Zeelandă, sau în capitalele ţărilor nordice Suedia şi Finlanda. Revenind în România, realitatea este înfricoşătoare: anual, peste 23.000 de români mor prematur din cauza poluării aerului.
Cauzele poluării
Sursele directe ale poluării sunt traficul – cu un aport de peste 40% din cantitatea de praf generată în Bucureşti –, încălzirea locuinţelor pe timp de iarnă, şantierele de construcţie vara – care nu respectă reglementările în vigoare – şi lipsa spaţiilor verzi – care contribuie la menţinerea nivelului de poluare constant, după cum explică, pentru „Weekend Adevărul“, Oana Neneciu, director executiv al asociaţiei Ecopolis, instituţie care deţine reţeaua aerlive.ro de măsurare a calităţii aerului din Bucureşti cu ajutorul mai multor senzori. Pe lângă cele enumerate, dacă ne referim la capitala României, cauza principală a poluării aerulului o reprezintă arderile de deşeuri, mai spune Neneciu. „O cauză majoră despre care acum vorbeşte toată lumea, dar nu de prea mult timp, sunt aceste arderi de deşeuri care au loc atât în gospodării, cât şi pe câmpuri, arderi controlate, arderi necontrolate, arderi la gropi de gunoi ilegale şi aşa mai departe. Acestea sunt cele mai nocive. În urma acestori arderi, se degajă în aer cantităţi masive de substanţe toxice, şi asta afectează direct sănătatea populaţiei. Prin urmare, comunităţile expuse direct la aceste fenomene au cel mai mult de suferit. Vorbim de acest fenomen de un an şi
jumătate, din cauza problemelor pe care le avem cu gestionarea deşeurilor“.
Pe lângă sursele directe de poluare, o mare problemă, devenită ea însăşi o sursă de poluare, o reprezintă incapacitatea autorităţilor de a aplica legea şi de a pasa, în schimb, responsabilitatea de la o instituţie la alta, mai crede activista. „Nici nu mai vorbim de a o îmbunătăţi (n.r.– legea) şi de a gândi soluţii pe termen lung. Avem o reţea de monitorizare a calităţii aerului care este prost gestionată de ani de zile de către Ministerul Mediului, şi care nu pare să se amelioreze prea curând“.
Oana Neneciu; Foto: Facebook
Deşi la începutul pandemiei, calitatea aerului s-a îmbunătăţit în Bucureşti, în prezent, indicatorii continuă să înregistreze valori peste norme. „Datele din reţeaua noastră independentă, pe 2020, arată că am avut cantităţi mai mici de poluanti în atmosferă, şi asta o punem pe seama reducerii traficului din timpul pandemiei. Dar aceleaşi date ne arată că aceste arderi periodice, pe timp scurt, au afectat foarte tare calitatea aerului. Am avut arderi în weekenduri, noaptea, atunci când autorităţile nu puteau să reacţioneze prompt. Acum, revenim la situaţia de dinainte, pentru că traficul şi-a reluat cursul. Ce este îmbucurător însă, este că în ultimul timp se vorbeşte mult despre asta, am văzut foarte multe controale, incendii oprite de Garda de Mediu, am văzut comunităţi întregi care s-au abţinut de la a mai arde încontinuu materiale în gospodării. Şi tot acest scandal cu gestionarea deşeurilor din anumite sectoare sau oraşe e un semn bun, şi anume că lucrurile măcar sunt gestionate într-o oarecare măsură, deşi abia la final, când vorbim de amenzi, şi nu de fenomenul incipient care ţine probabil de voinţă politică, de legi mai bine gândite“, mai explică Oana Neneciu.
Cea mai poluată zi
Cel mai grav incident s-a petrecut în noaptea de 1 spre 2 martie 2020, când platformele airly.eu şi aerlive.ro au înregistrat depăşiri de 10 ori a limitelor maxime admise la poluarea cu PM 2,5 (n.r. – particule în suspensie cu diametrul mai mic de 2,5 microni, de la arderi). Oana Neneciu îşi aminteşte că atunci nu şi-a putut duce fiica la grădiniţă, pe jos, din cauza aerului irespirabil. „S-a întâmplat înainte de izbucnirea pandemiei, când am avut efectiv smog în Bucureşti. Ţin minte că m-am trezit şi nu am putut s-o duc pe jos pe fetiţa mea la grădiniţă, a trebuit să iau maşina pentru că nu se putea respira în Sectorul 1. Atunci a fost şi primul scandal de proporţii în care Primăria dădea vina pe Minister, iar Ministerul pe Primărie. Şi, de fapt, ambele autorităţi sunt la fel de neputincioase şi de vinovate de situaţia în care ne aflăm.“
Există soluţii
Teoretic, lucrurile sunt simple, soluţii există, nu trebuie să inventăm nimic, e de părere activista. Putem lua exemplul altor oraşe europene care au gestionat foarte bine poluarea, fiindcă au implementat politici publice responsabile. „În primul rând, ar trebui reinstaurată taxa auto, pentru a opri importurile masive de maşini vechi şi poluante. Apoi, să încercăm să implementăm zone de emisii reduse, ele funcţionează peste tot în lume. În marile oraşe sunt zone în care au acces numai anumite tipuri de vehicule, aşa încât să descurajeze cetăţenii să mai intre în zonele cu trafic foarte intens. Apoi, ar trebuie să avem politici ce ţin de dezvoltare urbană. Aici ne referim la mobilitate urbană, la infrastructură de transport alternativ, de trenuri urbane şi aşa mai departe. După care, ar trebui să îngrijim şi să extindem spaţiile verzi. Bucureştiul stă foarte prost la acest capitol, avem sub 10 metri pătraţi de spaţiu verde pe cap de locuitor, ar trebui să avem minim 26 metri pătraţi conform directivelor europene. După care trebuie să îmbunătăţim legislaţia pe care o avem deja privind şantierele şi felul în care se desfăşoară lucrările de construcţii în Bucureşti. Pentru că vara avem o reală problemă cu praful degajat de la aceste şantiere, care nu respectă regulile. Apoi, mai trebuie să rezolvăm situaţia monitorizării la nivel naţional a calităţii aerului, despre care am vorbit anterior“,conchide Neneciu.
O altă problemă, pe care observ că autorităţile din România nu se străduiesc să o rezolve, ar fi cea legată de produsele de uz casnic, care conţin polimeri. Ar trebui interzisă comercializarea lor. Multe ţări precum SUA, Germania, Franţa au renunţat la ele, acei producători nu mai au voie să-şi pună produsele pe rafturi. Să fim conştienţi de mediul înconjurător şi să ne gândim că planeta Pământ aparţine copiilor noştri, nu e noastră.- Iulian Pojar, cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină
Ameninţarea invizibilă din mări, oceane şi munţi
FOTO: Facebook/Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva
Totuşi, poluarea şi-a pus amprenta şi la un nivel insesizabil pentru oamenii de rând. De pildă, în ultima perioadă, pe tot globul, de la vârf de munte până pe fundul oceanelor, au fost găsite microplastice. Acest tip de poluare a devenit atât de comun, încât, recent, au fost descoperite microplastice în apa de ploaie şi în zăpadă într-o zonă pustie a Siberiei, fiind transportate, potrivit cercetătorilor, de curenţii de aer.
Ce sunt microplasticele
Microplasticele se formează atunci când bucăţi mai mari de plastic – cum ar fi sticlele de apă sau îmbrăcămintea sintetică – se descompun pe o perioadă lungă de timp. Deoarece microplasticele sunt atât de mici (mai mici de 5 mm şi mai mari de un micrometru), ajung uşor în organismul uman, din apă contaminată sau produse de origine animală, cum ar fi peştele (pentru a vedea cât de mic e un micrometru, să ne gândim că un fir de păr uman are, în medie, o grosime de 80 micrometri). Aşadar, oamenii de ştiinţă au devenit din ce în ce mai îngrijoraţi de faptul că microplasticele ar putea reprezenta o ameninţare pentru sănătatea oamenilor, pe măsură ce devin mai frecvente şi mai răspândite.
Omul, principalul vinovat
Pe lângă zăpada siberiană, microplastice au fost găsite şi în Arctic şi pe vârful muntelui Everest, completează Iulian Pojar, doctor în geologie şi cercetător la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Geologie şi Geoecologie Marină (GeoEcoMar). „Vorbim de peturi, caserole, pungi, toate obiectele din plastic care ajung în natură şi care, în timp, se dezintegrează din cauza factorilor precum vântul, valuri, curenţi de aer, razele UV ale soarelui, şi ajung să împânzească natura prin fragmentarea şi producerea de particule mult mai mici“, explică Pojar care adaugă că principala sursă de poluare rămâne omul – „când vorbim de aglomerările urbane, prin transportarea deşeurilor plastice şi aruncarea lor -într-un mod necorespunzator“. În ultimii ani, cantitatea de deşeuri plastice deversate în mări şi oceane a crescut constant, conform unui studiu recent, publicat de Medichub, care arată că aceste medii naturale sunt poluate cu 12,7 milioane de tone de deşeuri pe an
O problemă pentru alimentaţia publică
Dr. Iulian Pojar; Foto: Facebook Iulian Pojar
Fiind un domeniu de studiu nou, încă este nevoie de timp pentru a se stabili cu certitudine impactul microplasticelor asupra sănătăţii diverselor specii. Primele studii referitoare la efectele nocive observate la unele vieţuitoare care au ingerat microplastice, anumite specii de peşti sau şoareci, arată însă posibilitatea apariţiei unor dereglări ale metabolismului, precum limitarea absorbţiei lipidelor, sau a scăderii fertilităţii.
După cum ne explică dr. Iulian Pojar, structura microplasticului seamănă cu un burete, ceea ce înseamnă că el poate să acumuleze elemente nocive. De aceea, poluarea cu microplastice poate reprezenta o problemă pentru alimentaţia publică: „În mod normal, plasticul nu ar trebui privit ca fiind foarte periculos, dar el, în călătoria lui de la sursă – din casele noastre, sau din parc, sau din alte locuri – până când ajunge în mare şi se fragmentează, acumulează în structura lui «poroasă» o grămadă de poluanţi, în special organici: pesticide, sulfaţi, sulfiţi. Toţi aceşti poluatori sunt cei care dăunează corpului nostru şi animalelor marine – metale grele, mercurul, arseniul, antibiotice şi alte substanţe folosite, de exemplu, în agricultură. Din verigă în verigă, de la peştii cei mai mici, să zicem moluşte, înghiţiţi de peşti mai mari, până la om, tot lanţul trofic este afectat de poluarea cu microplastice şi nanoplastice. Cele din urmă sunt şi mai periculoase, având dimensiuni şi mai mici. Din cauza acestui lucru, este facilitată intrarea lor în ţesuturi şi organe. Microplasticele se opresc în tractul digestiv şi sunt eliminate mai uşor. Nanoplasticele intră însă în fibre de muşchi şi alte organe şi sunt considerate mai primejdioase“.
Măştile de protecţie, noile produse de poluare
FOTO: Shutterstock
Deşi a observat o rarefiere a apei, în perioada pandemiei, specialistul atrage atenţia asupra unui nou produs de poluare: măştile de plastic, mănuşi şi alte obiecte folosite în pandemie. „Eu le-am văzut chiar şi în mare. Acum o săptămână, am fost în largul Mării Negre şi, spre surprinderea mea, deja am văzut aceste produse la 50 de km în larg. Aceste obiecte se pot observa cu uşurinţă pe coasta multor mări şi oceane. Au apărut aceste produse din abundenţă, din păcate. Pare că ele înlocuiesc alte obiecte precum peturile sau pungile, observate în anumite situaţii şi în anumite regiuni, în număr mai mic decât în anii trecuţi.“
Reducerea amplorii fenomenului
Aruncarea selectivă a deşeurilor şi folosirea a cât mai puţine produse din plastic cu putinţă sunt la îndemâna oricărei persoane, punctează dr. Iulian Pojar. În plus, putem reduce dimensiunile acestui fenomen şi prin cumpărarea produselor cosmetice sau de uz casnic care să nu conţină microplastice.
„O altă problemă, pe care observ că autorităţile din România nu se străduiesc să o rezolve, ar fi cea legată de produsele de uz casnic, care conţin polimeri. Ar trebui interzisă comercializarea lor. Multe ţări precum SUA, Germania, Franţa au renunţat la ele, acei producători nu mai au voie să-şi pună produsele pe rafturi. Să fim conştienţi de mediul înconjurător şi să ne gândim că planeta Pământ aparţine copiilor noştri, nu e noastră. Tocmai de aceea ar trebui să strângem mai cu răspundere după noi. Să conştientizăm că orice obiect din plastic care ajunge în natură se dezintegrează mai devreme sau mai tarziu, iar acele microplastice pot ajunge foarte uşor chiar în burţile noastre“, mai precizează cercetătorul.
Octavian Berceanu, şeful Gărzii de Mediu: Cea mai mare problemă a noastră este că nu putem amenda primarii
Octavian Berceanu;
Foto: Facebook Octavian Berceanu
Şeful Gărzii Naţionale de Mediu, Octavian Berceanu, vorbeşte despre problema gropilor de gunoi ilegale din Capitală, responsabile pentru poluarea aerului din ultimii ani, dar şi despre amenzile date de instituţia pe care o conduce de câteva luni. Aici, spune Berceanu, lucrurile se complică pentru că sancţiunile nu pot fi aplicate decât primăriilor care le plătesc tot din banii cetăţenilor, primarii fiind pasibili de o amendă de cel mult 500 de lei.
„Weekend Adevărul“:
Aerul din Bucureşti şi din localităţile mărginaşe este, în multe zile şi nopţi, irespirabil. Care sunt principalele surse de poluare?
Octavian Berceanu: Dacă comparăm perioada din primăvară cu perioade similare din anii trecuţi – 2019, 2020 – avem o îmbunătăţire substanţială a calităţii aerului. Anul trecut, în martie-aprilie, aveam depăşiri ale valorii maxime admise chiar şi de 12 ori. Anul acesta, depăşirile maxime au trecut de 2,5 ori. Ce s-a întâmplat între timp? Am fost destul de mult în teren cu comisarii Gărzii de Mediu şi am stopat în mare măsură – dar nu în totalitate – arderile ilegale de deşeuri din proximitatea Bucureştiului, în zona periurbană. Arderile începeau chiar din zona de vest, de la Bolintin, unde erau destul de dese astfel de episoade, până în zona de sud-est, spre Glina. Vorbim de toate aceste comune, de zona Jilava, zona Glina, 1 Decembrie, Măgurele, spre Bragadiru, unde în mod frecvent, pe depozitările ilegale de deşeuri aveam şi incendieri pentru a obţine fracţia metalică, în mod special cabluri sau alte elemente din dezmembrările auto.
De problema gunoaielor şi a traficului ştim cu toţii. Există însă şi vreo sursă de poluare care e trecută cu vederea?
Da, e un aspect pe care nimeni nu l-a scos în evidenţă până acum, dar l-au scos cercetătorii care au făcut studii în diferite oraşe din Europa, inclusiv în Bucureşti – avem o poluare pe timpul anotimpului rece, chiar şi primăvara, având drept cauză arderile de materiale precum uleiurile, bucăţi de mobilă, textile, în sobele situate în locuinţele din interiorul oraşelor. Nu este doar cazul Bucureştiului, este şi cazul altor oraşe precum Iaşi, Cluj, Braşov, Timişoara, Constanţa. Deoarece aceste materiale se procură mult mai uşor în mediul urban decât lemnul de foc şi sunt mai ieftine, ele sunt o sursă uşoară de încălzire a sobelor şi am avut numeroase solicitări din partea cetăţenilor care stau la blocuri de a interveni în astfel de cazuri.
Nu există nicio trasabilitate a deşeurilor la nivelul întregii ţări. Nu ştim ce aruncăm, cum se sortează, cum se valorifică sau cum se depozitează ulterior. Trasabilitatea aceasta – care nu există – afectează ceea ce se numeşte economia circulară. Nimeni va veni să investească în România pentru a crea forţe de muncă şi PIB, într-o industrie în care materia primă, deşeul, nu are trasabilitate.
Deşeurile arse, o problemă majoră
Cum stăm cu gropile de gunoaie care emană mirosuri grele de gaze?
Pe lângă cele legale, dar neconforme, care au depăşit de mult capacităţile maxime admise şi care au emisii puternice de hidrogen sulfurat – iar acest lucru e ultravizibil şi cunoscut – avem gropi de gunoi ilegale. Chiar eu locuiesc într-un cartier afectat de aceste mirosuri, jumătate din Bucureşti este afectat de aceste mirosuri de hidrogen sulfurat. Din păcate, Garda de Mediu nu are nicio unealtă în a măsura aceste emisii de hidrogen sulfurat pentru că toate elementele de măsurat, toate laboratoarele mobile sunt la alte instituţii. Şi nu avem capacitatea de a interveni inopinat şi de a face măsurători.
Cetăţenii ce pot face pentru ameliorarea situaţiei?
E un lucru foarte simplu, la nivel de locuitor – să facem colectarea separată a deşeurilor, pe cel puţin două fracţii: cea umedă, depozitele de bucătărie, şi fracţia uscată, restul deşeurilor. Sau pe patru fracţii. Cu cât avem mai multe fracţii, cu atât costurile noastre cu deşeurile sunt mai mici. Reintroducerea deşeurilor în industrie este mai uşoară, depozitarea lor se micşorează. Luăm exemplul ţărilor din restul Europei care depozitează pe gropile de gunoi conforme maximum 10-20% din gunoiul pe care îl generează. Or la noi e tocmai invers: depozităm 90% din gunoiul pe care îl generăm.
Realitatea din teren
Dar primăriile ce-ar putea face?
Pasul doi ar fi ca primăriile şi societăţile de salubrizare să intervină şi să colecteze şi ele, să ia selectiv aceste materiale, nu cum se întâmplă de multe ori acum, oamenii colectează selectiv, dar n-au unde să ducă deşeurile selectate. Când vine salubristul, le pune pe toate în aceeaşi maşină. Mai mult, trebuie să impunem instrumental: „Plăteşte pentru cât arunci“. În momentul în care noi plătim altceva decât volumele pe care le aruncăm, este incorect faţă de cetăţean şi faţă de noi. De ce să plătim mai multe deşeuri decât producem? Mai mult, nu există nicio trasabilitate a deşeurilor la nivelul întregii ţări. Nu ştim ce aruncăm, cum se sortează, cum se valorifică sau cum se depozitează ulterior. Trasabilitatea aceasta – care nu există – afectează ceea ce se numeşte economia circulară. Nimeni va veni să investească în România pentru a crea forţe de muncă şi PIB, într-o industrie în care materia primă, deşeul, nu are trasabilitate.
Comisarii Gărzii de Mediu nu pot merge din poartă în poartă şi să sancţioneze. Există poliţie locală înfiinţată de primăriile de sectoare şi Primăria Bucureşti care trebuie să verifice asta pe străzi. Este menirea lor, pentru asta sunt plătiţi. Garda de Mediu are 450 de comisari la nivelul ţării, mai puţin decât oricare dintre poliţiştii locali dintr-o primărie de sector.
Electoratul păcălit de primărie
De asemenea, scandalul gunoaielor din Sectorul 1 continuă. Care este, de fapt, problema?
În primul rând, nu avem voie să perpetuăm această taxă 0 pentru deşeuri. Are o istorie în spate, şi nu e doar la Sectorul 1, ne-am văzut cu ea şi în celelalte sectoare şi localităţi din România. Ni se spune: „Nu plătim nimic“. Electoratul este păcălit că nu plăteşte nimic. El plăteşte, şi chiar mult mai mult decât ar trebui să plătească, pentru că plăteşte direct Primăria către salubrişti. Pe de altă parte, legislaţia spune clar că primăria ar trebui să pună la dispoziţie cetăţenilor modalităţi de colectare a deşeurilor, prin prestare de servicii efectuate de salubrişti. Şi, mai departe, ar trebui să pună la dispoziţia salubristului – cel care îi ridică deşeurile – staţiile de sortare sau contracte cu prestatori de staţii de sortare şi, mai departe, contracte cu cei care fac depozitarea sau merg mai departe spre valorificare, spre exemplu incinerare la fabricile de ciment. Or noi nu avem această trasabilitate a deşeurilor, revin pe această chestiune. Tot legislaţia ne spune că depozitarea se face pe terenuri ale primăriei Bucureşti. Ceea ce nu se bate cu realitatea din teren. Avem încălcări mari ale legislaţiei pe care le tot perpetuăm la fiecare patru ani.
Amenzi pentru primării
Aţi dat multe amenzi pentru companiile care nu strâng gunoiul şi pentru oamenii care aruncă în locuri nepermise?
Toate primăriile din Bucureşti, inclusiv Primăria Generală şi sortatorii, au primit amenzi. Pe de altă parte, primăriile de sector şi poliţiile locale sunt responsabile pentru modul în care unii oameni aruncă. Cei 20 de comisari care acţionează pe Bucureşti nu pot merge la sutele de mii de cetăţeni care nu au contracte cu salubriştii.
Aşadar, e nevoie de mai mulţi comisari.
Da, dar e nevoie şi de o mai mare responsabilitate din partea primarilor. În niciun caz comisarii Gărzii de Mediu nu pot merge din poartă în poartă şi să sancţioneze. Există poliţie locală înfiinţată de primăriile de sectoare şi Primăria Bucureşti care trebuie să verifice asta pe străzi. Este menirea lor, pentru asta sunt plătiţi. Garda de Mediu are 450 de comisari la nivelul ţării, mai puţin decât oricare dintre poliţiştii locali dintr-o primărie de sector. Cea mai mare problemă a noastră, de exemplu, este că nu putem amenda primarii, care sunt principalii manageri din comunitate, ci amendăm primăriile. Banii cu care sunt plătite amenzile sunt banii cetăţenilor, din taxe şi impozite. Iar primarul primeşte o amendă de cel mult 500 de lei. Este nefiresc să primească amenzi atât de mici pentru pagubele pe care le produce prin managementul defectuos.
Eliminarea presiunii politice
Sunteţi la conducerea instituţiei de câteva luni. Cum aţi găsit-o?
Situaţia la Garda de Mediu este exact ca situaţia altor instituţii din România. Nu diferă cu nimic. Ce am făcut eu a fost să scot această amprentă a comisarilor numiţi politic care au dedicat anumite acţiuni şi anumite intervenţii. Să las libertatea comisarilor din teren care fac acţiuni, nevenind doar cu strategii şi planuri de acţiune. De exemplu, facem controale destul de puternice în judeţe, aducând comisari din alte judeţe, tocmai pentru a micşora impactul politic local. Şi avem randament. Ca idee, faţă de 2019, în primele cinci luni, Garda de Mediu a dat amenzi de 20 de milioane. În primele cinci luni ale anului, am dat amenzi de 40 de milioane, am dublat volumul lor – şi cu acelaşi număr de oameni, cu aceleaşi echipamente rudimentare sau chiar fără echipamente, ci doar mergând în teren, fără să se mai intervină în munca comisarilor.
O problemă pe care o are România este importul ilegal de deşeuri. De când sunteţi comisar şef, câte transporturi de deşeuri aţi întors?
Sunt cantităţi de mii de tone, în ultima săptămână am oprit 400 de tone de deşeuri la intrarea în ţară. Noi toţi bănuim că e vorba de cantităţi mult mai mari, acesta e poate doar vârful aisbergului. Avem şi exporturi ilegale de deşeuri, prin structuri de crimă organizată, către alte ţări. Şi facem tot posibilul să stopăm astfel de importuri/exporturi ilegale.
Se încarcă comentariile...
