Problema personalului medical care refuză vaccinarea. Cine plăteşte costurile testării

Problema personalului medical care refuză vaccinarea. Cine plăteşte costurile testării

Testele pentru depistarea COVID-19 costă între 300 şi 400 de lei

Avertismentul lansat de ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, potrivit căruia personalul medical care nu se vaccinează anti-COVID va fi obligat să se testeze periodic din fonduri proprii a declanşat riposta sindicatelor. Ele acuză autorităţile că vor să arunce pe umerii angajaţilor eşecul campaniei de vaccinare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Personalul medical nu poate fi obligat să se vaccineze, dar pacienţii trebuie să aibă siguranţa că sunt protejaţi, inclusiv în faţa infecţiilor cu SARS-CoV-2, susţin reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. 

„Urmează să modificăm Ordinul pentru infecţiile asociate activităţii medicale, aşa încât să facem mai indezirabilă absenţa vaccinării pentru personalul medical. Şi atunci când vrem să facem lucrul acesta, avem în principal, în gând, pacientul, care şi el are drepturi şi are dreptul de a veni în contact cu un cadru medical, fie că e medic, fie că e asistentă medicală, fie că e infirmieră, care nu îl pune la risc, adică are şanse extrem de reduse de a fi infectat şi asta o obţinem prin vaccinare”, a declarat ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă.  

Discuţiile pe această temă, a mai spus oficialul de la Sănătate, nu au ajuns încă la o concluzie finală dar, cel mai probabil, personalul care nu va fi vaccinat, va trebui să se testeze periodic, cu costuri suportate de către persoana care se testează, nu de către management şi nici de către Ministerul Sănătăţii. 

Cine suportă costurile? O întrebare delicată

Prof.dr. Daniel Coriu,  directorul Centrului de Hematologie şi Transplant Medular de la Institutul Clinic Fundeni şi preşedintele Colegiului Medicilor din România, CMR, spune că rolul medicilor şi al personalului sanitar este să protejeze populaţia.”În cazull nostru, să protejăm de această infecţie cu SARS-CoV-2.  Deci, noi trebuie să fim siguri că nu transmitem această boală. Pentru asta avem la dispoziţie vaccinarea care este cea mai sigură. A doua posibilitate ar fi testarea destul de frecventă, aşa cum făceam până acum – la o săptămână, la două săptămâni”, punctează şeful breslei medicilor. 
 
Dacă aceia care nu vor să se vaccineze şi trebuie spus că este dreptul lor să nu o facă, adaugă universitarul, ei trebuie să fie testaţii. ”Acum, cine suportă costurile, e o întrebare foarte delicată. Sigur, ar putea să fie îndreptăţit Ministerul Sănătăţii să ceară acest lucru, nu mă pot pronunţa. Dar, în general, trebuie să se întâmple acest lucru – testarea trebuie făcută. Şi dacă angajaţii au posibilitatea să se vaccineze şi nu o fac, atunci ar trebbui să fie testaţi, chiar şi pe cheltuiala lor”, subliniază prof.dr. Daniel Coriu.

Presiunile autorităţilor arată eşecul campaniei

Sindicatele din Sănătate spun însă că nici nu poate fi vorba despre testarea personalului medical pe bani din buzunarul propriu. ”De cele mai multe ori când spunem personal medical, ne gândim la medici. Dar tot personal medical este şi infirmiera şi îngrijitoarea. Şi dacă un medic să zicem că poate să-şi permită să scoată 600 de lei din buzunar pentruu a plăti două teste anti-COVIID pe lună, o infirmieră nu poate. Şi ştiţi ce se va întâmpla? Nu vor mai veni la serviciu, fără ca măcar să anunţe”, avertizează, la rîndul lui Radu Vasile, copreşedintele Federaţiei Solidaritatea Sanitară din România, FSSR. 
Potrivit acestuia, presiunile pe care le fac autorităţile pentru a forţa vaccinarea sunt dovada cea mai clară a eşecului campaniei de imunizare. Vasile mai spune că nici vorbă ca peste 90% din personalul medical să se fi vaccinat, aşa cum vehiculează autorităţile. Proporţia rezultată în urma unor date adunate de FSSR de la fiecare spital în parte este undeva la 46%, mai spune şeful sindicatului. 
 
Acesta mai spune că reprezentanţii Ministerului Sănătăţii ar trebui să-i ia în calcul şi pe angajaţii din Sănătate care şi-au câştigat imunitatea natural, în urma infecţiei, şi să-i trateze pe picior de egalitate cu aceia care s-au vaccinat. ”Cine garantează că imunitatea obţinută prin vaccinare e mai bună decât cea obţinută prin boală sau că ţine mai mult? Unii spun că 6 luni, alţii că 9, alţi că, probabil, 1 an. Şi nu vorbim de părerile românilor, ci de cele ale specialiştilor de afară. Încă nu ştim cu certitudine, pentru că nu avem proba timpului. Nici imunitatea prin boală nu a testat-o nimeni. Se vorbeşte că ţine 6 luni. Şi dacă la 6 luni testul de anticorpi arată că are mai mullţi decât cel vaccinat?”, argumentează liderul sindical. Mai ales că şi cei vaccinaţi pot fi purtători ai bolii, într-o proporţie de 5-7%. ”Nu ştiu dacă procentul este real! Şi atunci ce testăm, cum testăm?”, mai spune liderul de sindicat. 

În opinia lui, ceea ce trebuia să facă autorităţile era să adreseze campania de vaccinare şi lucrătorilor din spitale care nu sunt medici. Şi care pot fi oameni care fac naveta din mediul rural şi care, poate, nu au acelaşi nivel de înţelegere şi de acceptare a imunizării. ”Eu sunt de acord să ne vaccinăm. Eu m-am vaccinat şi i-am convins şi pe alţii. Dar părerile nu sunt luate numai de la specialişti. Campania nu-i corectă şi nu-i suficientă. Nu se face campanie medicală prin politicieni. Avem suficienţi specialişti,, suficiente dovezi medicale, haideţi să o facem cu specialişti”, conchide Radu Vasile. 
 

Cum e la alţii

În timp ce în Marea Britanie li s-a pus în vedere medicilor că dacă refuză vaccinarea nu maii au ce să caute în spitale, în Bulgaria, proporţia vaccinării e mult sub jumătate. „Uniunea Medicilor din Bulgaria trebuie să-şi strângă rândurile. Este inadmisibil ca printre medici să există doar 20% de persoane vaccinate. Este foarte trist şi suntem campioni în acest sens. Nu am nicio explicaţie şi pentru mine este ciudat acest lucru”, a comentat dr. Asparuh Iliev, coordonatorul laboratorului din cadrul Universităţii din Berna. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările