Orban a anunţat până când va fi menţinută măsura purtării măştii

Orban a anunţat până când va fi menţinută măsura purtării măştii

Ludovic Orban FOTO Facebook Guvern

Premierul Ludovic Orban a făcut noi precizări, luni, cu privire la menţinerea măsurilor de protecţie anti-coronavirus în România. Acesta a precizat că toate regulile instituite în starea de alertă trebuie menţinute şi respectate în continuare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Acesta a spus că românii trebuie să continue să folosească masca de protecţie atât timp cât situaţia o cere, fiind „cea mai puternică formă de protecţie contra infecţiei”. Regulile de distanţare fizică, măsurarea temperaturii, triajul epidemiologic, trebuie, la rândul lor, menţinute

.„Cât timp va fi necesar vom păstra necesitatea portului măştii, cât timp va fi necesar vom menţine triajul, măsurarea temperaturii, regulile de distanţare fizică în scop sanitar în tot ceea ce înseamnă transport public, spaţii comerciale, locuri de muncă, pieţe, restaurante, terase. Este cea mai puternică formă de protecţie contra infecţiei. Vedeţi că ne confruntăm cu un număr de cazuri relativ mare, ne confruntăm cu un număr mare de cetăţeni care nu respectăm regulile. Ne confruntăm, de asemenea, cu agenţi economici, instituţii care nu vor să-şi asume obligaţia respectării unor reguli stabilite şi noi trebuie să reacţionăm, pentru că pe primul plan prioritatea noastră o reprezintă sănătatea românilor”, a declarat Orban, conform mediafax.ro.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: