Ministrul Sănătăţii anunţă că se caută o soluţie pentru testarea sistematică anti-COVID a personalului medical la intrarea în tură

Ministrul Sănătăţii anunţă că se caută o soluţie pentru testarea sistematică anti-COVID a personalului medical la intrarea în tură

Foto Pixabay

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a anunţat miercuri că se caută o soluţie pentru testarea sistematică a întregului personal medical atunci când vine la serviciu, deoarece au apărut focare de infectare cu COVID în câteva spitale din ţară.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Un lucru pe care vrem să-l facem imediat este să găsim o soluţie încât la nivelul unităţilor medicale, personalul medical, atunci când intră în activitate, să poată să beneficieze de testare, pentru că au apărut focare şi în rândul personalului medical în câteva spitale din ţară şi vă daţi seama că punerea în pericol a personalului medical, nu neapărat prin gravitate, ci prin imposibilitatea de a merge la serviciu, poate să afecteze şi asistenţa medicală acordată diferitelor categorii de pacienţi", a spus Rafila, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Sănătăţii a explicat că sunt deja spitale care îşi testează personalul la intrarea în tura de serviciu, totuşi, procedeul trebuie extins la toate unităţile medicale.
 
„Deocamdată nu sunt situaţii alarmante. Pot fi situaţii alarmante punctuale, dar nu generale. O să căutăm rapid o soluţie încât, în zilele următoare, să înceapă testarea sistematică a personalului medical, când intră în serviciu.
 
Sunt spitale care fac acest lucru în mod regulat, depinde foarte mult şi de managementul spitalelor. O să discutăm şi cu colegii de la Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, să vedem dacă există disponibilitate de teste şi pentru spitalele care nu au astfel de teste", a adăugat Rafila.
 
De asemenea, ministrul a precizat că testarea anti-COVID trebuie făcută şi persoanelor din sistemul medical care s-au vaccinat. Nu a precizat dacă procedura va fi obligatorie.
 
„Ştiţi care este problema? Tot timpul discutăm de obligaţii şi recomandări. Eu cred că, dacă suntem oameni serioşi şi responsabili, mai ales că discutăm de personalul medical şi de managerii unităţilor medicale, o recomandare ar trebui să fie la fel de puternică ca şi o obligaţie.
 
Noi ne preocupăm să le furnizăm teste. Dacă nu au, îşi pot procura. Există teste de bună calitate pe piaţă, nu sunt costuri extrem de ridicate. Dar căutăm o soluţie, cât mai multe unităţi sanitare să facă această procedură de screening pe bază de teste la intrarea în program. Testarea va fi gratuită", a precizat ministrul Sănătăţii.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările