Ministerul Educaţiei suplimentează numărul de medici rezidenţi şi cere finanţare pentru încă 6.000 de posturi

Ministerul Educaţiei suplimentează numărul de medici rezidenţi şi cere finanţare pentru încă 6.000 de posturi

În urma acestei suplimentări de locuri, în anul 2021 sunt disponibile peste 29.000 de posturi de medici rezidenţi, faţă de 23.000 de posturi în anul 2020 Foto: Arhivă

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Ministerului Finanţelor alocarea de fonduri, la rectificarea bugetară, pentru asigurarea finanţării unui număr de peste 6.000 de rezidenţi în învăţământul superior medical, înregistraţi în plus anul acesta faţă de 2020.

Ştiri pe aceeaşi temă

"Avem 63.000 de locuri la licenţă, pentru toate domeniile, bugetate, în acest an. O pondere de circa 10% este aceea a locurilor în domeniul medical. Avem, însă, nu numai nivelul de licenţă. Avem, anul acesta, cu peste 6.000 de rezidenţi mai mult în învăţământul superior medical faţă de anul trecut.

 Este, de altfel, şi o solicitare pe care am înaintat-o Ministerului Finanţelor la rectificarea bugetară de a ne asigura finanţarea pentru această creştere de peste 6.000 de rezidenţi, anul ăsta, în raport cu anii trecuţi", a declarat, duminică, ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, la o conferinţa de presă, conform Agerpres.

Astfel, potrivit lui, în urma acestei suplimentări de locuri, în anul 2021 sunt disponibile peste 29.000 de posturi de medici rezidenţi, faţă de 23.000 de posturi în anul 2020. 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările