Medicul Adrian Marinescu: Al doilea val ar putea fi mai uşor. Transmiterea coronavirusului prin intermediul suprafeţelor e redusă

Medicul Adrian Marinescu: Al doilea val ar putea fi mai uşor. Transmiterea coronavirusului prin intermediul suprafeţelor e redusă

Medicul Adrian Marinescu susţine că factorii de climă, temperatura caldă şi uscată din iulie - august, ar trebui să ne ajute, fără ca asta să însemne neapărat finalul pandemiei FOTO Eduard Enea

Numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 este unul rezonabil la nivelul întregii ţări, având în vedere măsurile de relaxare şi numărul mare al românilor veniţi din străinătate, susţine Adrian Marinescu, medic primar boli infecţioase Institutul Matei Balş din Bucureşti.

Al doilea val al epidemiei de COVID-19 ar putea fi mai uşor, a mai arătat medicul Marinescu la TVR. Cu o condiţie însă: respectarea măsurilor de igienă şi distanţare fizică. Clima caldă şi uscată din vară ne-ar putea ajuta la reducerea numărului de îmbolnăviri, însă nu va însemna că pandemia se încheie.

Medicul Adrian Marinescu spune că transmiterea coronavirusului prin suprafeţe este redusă: "Ultimele date pe care le avem spun că, în general, transmiterea prin intermediul suprafeţelor e redusă. Riscul de transmitere e foarte mic, ar trebui să se întâmple următoarea situaţie: să fie cineva care a tuşit sau a strănutat pe o anumită suprafaţă, noi venim imediat după, atingem suprafaţa, ducem mâna la gură şi la nas. Dacă însă respectăm regulile de igienă şi mâinile sunt întotdeauna curate, practic riscul de a transmite prin atingerea unei suprafeţe este extrem de mic."

Doctorul mai este de părere că nu trebuie să exagerăm cu dezinfectarea, pentru ambalaje, haine: "Dacă păstrăm nişte reguli de igienă normale, nu există acest risc."

Adrian Marinescu spune că factorii de climă, temperatura caldă şi uscată din iulie - august, ar trebui să ne ajute, fără ca asta să însemne neapărat finalul pandemiei, dar e posibil să fie mai puţine îmbolnăviri.

Medicul Marinescu precizează că existenţa şi intensitatea unui val doi al epidemiei în toamnă depinde şi de măsurile pe care le luăm şi felul în care respectăm acum regulile: "Măsurile pe care le luăm acum ar putea să ducă la o intensitatea extrem de redusă pentru al doilea val."

Medicul spune că e nevoie de măsuri atent respectate de prevenţie în centrele pentru bătrâni: "Dacă vorbim despre căminele de îngrijire pentru persoane în vârstă - întotdeauna au fost persoane vulnerabile şi riscul în privinţa bolilor infecţioase a existat şi înainte de criza COVID-19. [...] Aceste cazuri se pot oricând repeta şi trebuie să fim extrem de atenţi, vorbind de măsuri de prevenţie."

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: