Fanteziile conspiraţioniste clocotesc în destui semeni hrăniţi cu Tom Clancy şi literatură psi. Idei năstruşnice aterizează şi decolează întruna de pe aeroporturile minţii. Oameni hăituiţi ies din case pentru a-şi striga obsesiile. Îţi ies în cale pe neaşteptate, trimit scrisori către cele patru vânturi, îşi tipăresc nevrozele pe propria cheltuială, convoacă opinia publică prin gesturi ultimative. Îi priveşti, îi asculţi şi te încearcă stinghereala. Nu ştii cum să te porţi în asemenea situaţii. N-ai voie nici să râzi, nici să iei lucrurile foarte în serios. De fapt, e greu să nimereşti amplasamentul optim. Amestecul de scepticism, curtoazie şi detaşare pe care simţi că trebuie să-l pui în joc poate fi răstălmăcit cu uşurinţă. Rişti să fii ştampilat drept insensibil sau - mai rău - drept agent al unui interes impur. Iar dacă sugerezi, cu toate precauţiile, un consult medical, nu mai ai scăpare: faci parte din coterie. Eşti de-ai lor. Te-au recrutat, ţi-au spălat creierul şi te-au reprogramat conform agendei lor malefice. Nu ştiai, dar ai aflat: tocmai ai devenit o unealtă oarbă, un pion nevertebrat, un executant docil, care execută fără să discute. Până la urmă, ai două variante: ori îi cânţi în strună exaltatului (riscând la un moment dat să te contaminezi), ori o iei din loc, fără să te intereseze apostrofările lui pulmonare şi acuzaţiile de laşitate şi josnicie capitulardă.

Uşor de zis, ceva mai greu de făcut. Bolnavii de scenarită apocaliptică au un fel anume de-a te ţintui locului. Se vâră-n tine, silindu-te să constaţi ce-au mâncat la ultima masă, te prind de-un nasture, te pironesc cu mişcări scurte, ţi se aşază în drum ori de câte ori laşi impresia că vrei să pleci. Sunt scai vorbitori. Sunt oameni-crampon, interlocutori-capcană. Te abordează costumaţi în hainele normalităţii, iar când îţi dai seama de ambuscadă e de obicei tardiv. Glasul celuilalt coboară spre susur misterios, pupilele i se dilată a groază şi mister, ridurile de pe frunte i se înmulţesc subit. Eşti făcut părtaş la o dezvăluire şocantă: fără să-ţi dai seama, actanţi umbroşi se înstăpânesc chiar în clipa aceea pe mintea ta, ţi-o falsifică şi o pun la treabă în scopuri ucigaşe. Tresari indignat; nu te simţi câtuşi de puţin asasin cu simbrie sau torţionar în serviciu comandat. Nu contează. Aşa reacţionează naivii, ţi se spune cu un rânjet descurajator.

E momentul când comiţi greşeala greşelilor şi întrebi cine sunt aceşti ticăloşi. „Ei", ţi se răspunde esopic. „Care ei?", insişti. „Ăia", vine precizarea. „Cum îi cheamă?", sondezi mai departe, aşteptând cine ştie ce identificări din oculta iudeo-masonică, din Al Patrulea Reich sau din ordinul Cavalerilor de la Malta. „Îi ştiu eu", şuieră ofidian interlocutorul, după care profită de stupoarea ta şi scoate din buzunar o carte pe care ţi-o vâră sub nas. „Citiţi dedicaţia", te invită el, cu o bruscă febrilitate vocală. „Mulţumesc, o s-o citesc". „Acum", te somează neclintit conspiraţionistul. Te conformezi ţeapăn, deschizi volumaşul şi citeşti. „Cu voce tare", îndeamnă autorul. Te uiţi în jur, ca să vezi dacă nu eşti la „Camera ascunsă". Nu eşti, aşa că reciţi solemn dedicaţia: „Cu speranţa că mă veţi publica înainte de-a fi ucis de serviciile secrete - am un volum de dezvăluiri explozive. Primiţi aceste pagini de la un încă neasasinat prin arme paranormale (psihotronice, parapsihologice, psi, bioenergetice, magie neagră, unde cerebrale cu program ucigaş) sau clasice: înjunghiere, otrăvire, accident rutier, înscenări etc". Îl priveşti o secundă pe cel care te-a luat prizonier şi ţi se pare că în pupile îi strălucesc flăcări violete. Pe urmă te scuturi repede şi-ţi repeţi - în gând, de data asta - vorba lui Dorin Tudoran: „Habar n-aveţi cât de mulţi oameni abia aşteaptă să se lase prostiţi".