Teoria pe care vreau să o susţin cu exemple este că există o tendinţă generală şi coerentă de liberalizare a accesului publicului larg într-o serie de domenii aparent disparate şi că această tendinţă se poate analiza sistemic. Omul are în 2013 mai multă libertate de alegere decât oricând în istorie. Această împuternicire ar trebui să vină la pachet cu mai multă responsabilitate şi mai ales cu ştiinţa (necunoscută unora) de a-ţi lua destinul în propriile mâini. Dar în primul rând trebuie să fim conştienţi de toate drumurile care tocmai ni s-au deschis. Iată mai jos o încercare de sistematizare:

  1. Democratizarea cunoaşterii.

Cred că premiantul cu coroniţă in acest domeniu este Wikipedia, o enciclopedie despre tot, scrisă de toată lumea. Acum vreo patruzeci de ani ar fi părut o utopie demnă de SF sau de vreo carte de Aldous Huxley. Astăzi, oricine poate şti într-un minut ce e „mâna invizibilă” descrisă de Adam Smith, sau  de ce bosonul Higgs e supranumit „particula lui Dumnezeu”. Ceea ce schimbă complet ideea de scop al şcolii. Până de curând, şcoala era sursa informaţiei. Astăzi, principala sursă de informaţii este în altă parte, iar menirea şcolii trebuie repoziţionată către antrenarea discernământului şi clădirea caracterului. Problema este că şcoala nu a aflat încă de aceasta schimbare. Poate citeşte aici.

Un alt campion al accesului liber la cunoaştere este Coursera, o platformă prin care cele mai mari universităţi din lume ţin cursuri gratuite pentru zeci sau sute de mii de studenţi din toată lumea (de unde si denumirea cursurilor – MOOC, adica Massive Online Open Courses). Cursurile nu sunt filmate din fundul clasei, peste cincizeci de cefe de studenţi „adevăraţi”, ci sunt desenate special pentru mediul online. Te poţi înscrie la sute de cursuri, de la „Anatomia membrului superior” la „Psihologie socială”, ţinute de profesori de Nobel de care până acum citeai prin revistele de specialitate, şi care acum ţi se adresează ţie. Există extemporale ca să te ţină atent, proiecte, termene de predare, examene de final, notă şi diplomă. Înfiinţată in urmă cu fix doi ani, Coursera a ajuns la 5 milioane de studenţi din 190 de ţări, 100 de universităţi partenere şi 48 de milioane (!) de ore de curs urmărite. Sunt bucuros că România este fruntaşă, cu câteva mii de studenţi. Felul cum creşte fenomenul acesta mă determină sa cred că sistemul universitar nu va mai fi aşa cum îl ştim. Cred ca în curând studentul va putea să îşi croiască singur mixul de cursuri (dintr-o paletă dată), cursuri care pot fi la universităţi diferite, off- sau on-line. Şi cred că cine va face pionierat  în România în cursuri de tip MOOC va avea mult de câştigat.

  1. Democratizarea jurnalismului

Astăzi toată lumea circulă cu un aparat foto performant în buzunar: camera telefonului. Ceea ce face ca orice ştire (de la atentate teroriste sau demonstraţii antiguvernamentale până la elefanţi nou-născuţi sau copii învingători) să îşi găsească singură, foarte rapid, un fotoreporter amator,  apoi un prim mediu (facebook sau twitter), ajungând după aceea repede în fluviul canalelor media tradiţionale. 

Un alt exemplu în care media tradiţionale se „democratizează” este chiar rubrica aceasta,  blogurile adevarul.ro, prin care, alături de jurnalişti de opinie, apar în agora voci noi şi variate.

  1. Democratizarea artei

Cred că cel mai evident e să pomenim aici Youtube. Un iubitor de operă care, înainte de Youtube, asculta aria preferată în una sau două interpretări pe disc, la radio în zilele norocoase şi în mod excepţional live la operă, poate acum să compare zeci de soprane celebre, contemporane sau nu, cântând „Sempre libera”, cu sau fără celebrul mi bemol la final.

Un alt exemplu este Kindle, de la Amazon, care îţi face accesibilă aproape orice carte în câteva secunde, chiar dacă eşti la plajă fără wifi prin preajmă. Iar clasicii sunt gratis.

Am vorbit despre consumatorii de artă. Dar şi să devii artist este uşor. Există, spre exemplu, site-uri de self-publishing în toată lumea. Iar aplicaţii de film editing ajung să fie instalate până şi pe telefon.

Un alt exemplu, situat cumva la graniţa cu domeniul următor, este modelul Kickstarter, prin care un artist îşi finanţează producţia vânzându-şi în avans opera (poţi cumpăra în avans exemplare cu autograf dintr-o carte, un CD, sau chiar bucăţi dintr-o instalaţie). La noi am văzut funcţionând acest mecanism la publicarea poveştii extrordinare a unor români plecaţi să muncească în străinătate în albumul “Mândrie si beton” de Petruţ Călinescu şi Oana Hodoiu (am şi eu un exemplar cu autograf).

  1. Democratizarea finanţării

Aici vorbim despre deschiderea graniţelor ambelor tabere: cei care caută finanţare şi cei care caută să facă o investiţie. În primul caz, generalizând modelul Kickstarter, există platforme de genul multifinantare.ro, în care proiectul tău e prezentat potenţialilor investitori. Despre alte modele românesti de crowdfunding, cum ar fi Pot şi Eu, Creştem Idei sau We Are Here, am găsit o discuţie interesantă pe Adevărul Live.

De partea cealaltă a baricadei, oamenii care îşi doresc să investească in firme mici, aflate la început, şi pe care nu le găseşti la bursă o pot face prin platforme de angel investing, cum sunt AngelList in SUA sau TechAngels la noi în ţară.

  1. Democratizarea designului

Zara şi fraţii săi (Massimo Dutti, Bershka etc.) sau competitorii de la H&M îi îmbracă pe oameni cu haine ieftine create în spiritul prezentării de modă de acum două sătămâni. Frédéric Beigbeder, pe care îl ştiu cu vederi de stânga, văzând că menajera lui e „mai chic decât Ivana Trump”, propune in „Egoistul romantic” interzicerea accesului celor cu salarii mai mari de 1500 de euro pe lună in magazinele Zara si H&M, ca „săracii să rămână mai eleganţi decât bogaţii”.

  1. Democratizarea turismului

Alături de turismul de masă, apărut în urmă cu câteva zeci de ani, putem da exemplul unor unelte mai noi, cum sunt rezervarea directă (de acasă) a cazării prin Booking.com sau Agoda, sau căutarea celor mai bune oferte de zbor cu Kayak. Simpatic şi demn de amintit este şi modelul celor de la Couchsurfing, care instituţionalizează „venitul în vizită”. 

  1. Democratizarea profesiilor

După ce în anii nouăzeci presa şi publicitatea au fost populate cu sute de absolvenţi de politehnică, medicină sau drept, mă bucur să văd acum eforturi de a aduce şi în România modelul Teach for America, prin care tineri absolventi de orice fel de facultate se fac pentru doi ani profesori de şcoală generală, crescând astfel nivelul predării în şcolile mai sărace şi crescându-se şi pe ei în acelaşi timp.

  1. Democratizarea celebrităţii

Showurile reality de la televizor au apărut în Statele Unite în anii nouăzeci, cu Big Brother si Survivor, facând celebri peste noapte nişte necunoscuţi. Ideea de bază este că „şi tu poţi fi celebru”, iar doritorii au dat năvală. Televizorul românesc e plin de astfel de doritori de celebritate, fie că au calităţi care să o justifice („Românii au talent”, „X Factor” sau „Masterchef”), fie că nu („Mireasă pentru fiul meu” sau „Schimb de mame”).

Tema e largă şi prin acest articol nu încerc decât să semnalez existenţa ei. Faptul ca o paradigmă se schimbă mai lent, nu de pe o zi pe alta, face ca uneori schimbarea să fie greu de perceput, de unde şi ideea acestui articol. Despre ce vine la pachet cu acest nou tip de „om nou”, cu toate libertăţile şi cu toată democratizarea, (înafara unei scurte opinii în al doilea paragraf) mi-ar plăcea să las discuţia deschisă.

Etimologic, democraţie vine din greceşte. Se impreunează demos (popor) si kratos (putere, conducere, stat) si rezultă „stat popular”. Extrapolarea sensului la „acces larg”, despre care am scris eu azi, e ori una puţin trasă de păr, în care kratos nu mai e relevant, ori una metaforică, plină de sub-înţeles, în care adevărata putere vine din libertatea de alegere. Alegeţi Dumneavoastră ce va place mai mult.