Cam atâta durează o reforma a sistemului în România: de la 3 zile la o săptămână. Aşa s-a întâmplat după ce maidanezul a omorât un copil, după ce învăţătoarea a cerut şpagă, după ce un avion s-a prăbuşit. După, lucrurile intră în normalitatea paradoxală românească: aşteptăm un alt eveniment tragic, care să cutremure o ţară întreagă, pentru a fi urmat de înfiinţarea unei Comisii în Parlament care să analizeze cazul, pentru ca apoi să urmeze o serie de măsuri „reformatoare” ale sistemului.

Administraţie publică, învăţământ, sistemul de sănătate, totul e praf în ţară. Şi mai mult ca sigur meritul e al clasei politice: fie ea usl-istă sau pdl-istă. De ce? E simplu: Politizarea excesivă a tuturor posturilor publice, corupţia instituţionalizată, angajarea în sectorul public pe nepotisme şi pe spăgi, traficul de influenţă.

Să nu uităm că am căzut 3 locuri în Indicele de Percepţie al Corupţiei realizat de Transparency International, România situându-se pe locul 69 în lume.  Toate aceste patru cauze care duc la un faliment al funcţionării eficiente ale statului, nu au nimic în comun cu ceea ce înseamnă un stat modern, democratic, european. În România nu există termenul de management eficient, (la stat mă refer), nu există competiţie, nu există inovare, nu există creativitate sau bună comunicare.

Este un sistem fanariot care a dus ţara la faliment. Cum funcţiona economia fanariotă?

Funcţiile din stat se împărţeau contra cost - solicitantul plătea pentru a fi numit într-o funcţie, apoi storcea cât putea din domeniul încredinţat pentru a-şi plăti datoriile contractate pentru achiziţionarea postului şi a rămâne cu un profit.

Sistemul pornea de la domnitor care îşi cumpăra funcţia de la sultan şi se oprea la cel mai mic slujbaş. Rezultatul a fost unul devastator: banii se scurgeau din ţară, nimeni nu construia nimic, toată lumea era preocupată să acumuleze bogăţii pe care să şi le pună la adăpost. Imaginea de astăzi a României oferă o societate în care corupţia se desfăşoarムla toate nivelele sociale şi în care este implicat sectorul public şi privat sub tutela protectoare a traficului de influenţă a unui partid sau altul.
 
Într-un sistem aşa defect, demisia unui ministru, ba chiar a unui prim-ministru sau căderea unui partid de la guvernare nu va schimba nimic. E nevoie de schimbări de fond, e nevoie de o reformă a sistemului politic. Altfel ţara o să îşi continue aceeaşi traiectorie. Câteva propuneri mi-au atras atenţia în ultimul timp. Prima dintre ele a fost lansată de Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE) şi Victor Giosan: Cum putem opri asaltul politicii asupra democraţiei? Câteva propuneri din respectivul document:

1. democratizarea internă a partidelor şi re-politizarea doctrinară a acestora: eliminarea sistemului ierarhic actual şi organizarea pe scară largă de alegeri directe/primare;

2. deschiderea competiţiei inter-partinice, inclusiv prin accesul larg al independenţilor: eliminarea restricţiilor actuale de înfiinţare de noi partide şi de participare la alegeri a independenţilor; modernizarea sistemului de vot;

3. judecarea performanţelor politicienilor în funcţie de efectele acţiunii lor asupra societăţii: raportare publică pe bază de rezultate a€“ rapoarte prezentate anual în Parlament şi/sau în consiliile locale/judeţene;

4. orientarea guvernanţei publice către obţinerea de rezultate reflectând obiective sociale: generalizarea managementului public orientat spre performanţă.

5. depolitizarea sectorului public a€“ realizarea şi respectarea unui pact naţional minimal pe următoarele teme: depolitizarea administraţiei publice; cod de conduită privind managementul companiilor de stat; consolidarea şi întărirea sistemului de incompatibilităţi şi de conflict de interese şi aplicarea lui fermă; demisia/demiterea oricărui demnitar într-o funcţie executivă, trimis în judecată pentru fapte penale; eliminarea emiterii de ordonanţe simple şi de urgenţă;

6. profesionalizarea administraţiei publice: modificarea sistemului de selecţie, promovare, instruire, evaluare a funcţionarilor publici, pe baza unui set de competenţe specifice obligatorii; promovarea în funcţii de conducere numai a celor cu o experienţă minimă în administraţie publică/instituţia respective;

Acestea sunt doar câteva dintre propuneri sintetizate. Pentru mai multe detalii despre acest document, puteţi accesa pagina Centrului Român de Politici Europene.

O a doua propunere vine din partea Europuls, ExpertForum şi CRPE şivizează alegerile europarlamentare din acest an. Sistemul electoral şi lipsa democraţiei interne a partidelor fac ca pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare din luna mai 2014 să ajungă doar preferinţele celor care deţin (acum) puterea în partide, respectiv ale preşedinţilor de partid. Conform Europuls, reprezentarea ţării în Parlamentul European (PE) nu trebuie să se bazeze doar pe voinţa unui grup foarte restrâns de politicieni, ci şi pe criterii profesionale şi de integritate, astfel încât să fim reprezentaţi de oameni merituoşi, care pot face mai mult. Cel puţin noi, alegătorii, ne dorim candidaţi competenţi şi integri, cadidati cu care să nu ne fie ruşine dacă vor ajunge să ne reprezinte. Criteriile impuse de cele 3 think-tankuri ţin de expertiza candidatului, ablitatile de comunicare şi negociere, integritate, susţinere politică, networking/experienţă internaţională, prezenţă şi discurs public. Pe lângă aceste criterii găsiţi modalitatiile de îndeplinire ale acestora aici. Un astfel de candidat ales, poate să înţeleagă mai uşor capacitatea europarlamentarilor de a influenţa decizii în PE, şi astfel la nivelul întregii Uniuni Europene. Astfel lobby-ul instituţional românesc, atât de necesar în ultimii ani, va funcţiona mai eficient. Mai multe detalii despre această propunere veţi găsi aici.

Dacă primele două propuneri vin din partea unor organizaţii care doresc să schimbe sistemul din interior, adică ca o reformă pe care să o realizeze partidele, cea de-a treia propunere vine din partea unei organizaţii care îşi doreşte să „€œschimbe“ lucrurile, prin prismă societăţii civile. Proiectul se cheamă România Publică şi este un program în care cetăţenii sunt invitaţi să participe, să dezbată şi să urmarească felul în care le sunt urmarite interesele prin asumări de poziţionări şi de politici publice. Exemple de două dezbateri realizate cu succes în timpul anului trecut sunt legate de exploatarea gazelor de şist şi de dezbaterea „Cetăţenii ar trebui să poată declanşa proceduri de demitere a parlamentarilor?“ Din păcate majoritatea reprezentanţilor partidelor politice nu participă încă la astfel de evenimente, refuzând un dialog argumentat cu cetăţenii. Pentru mai multe detalii despre acest proiect, accesaţi România Publică.

Cam astea sunt acţiunile care ar putea schimba ceva. Sunt puţine, sunt fără efect, doar timpul va demonstra. Există propuneri ca acestea care pot reforma sistemul politic sau pot îmbunătăţi dialogul între cetăţeni şi politicieni pentru a avea o eficienţă a politicilor publice. Altfel, vorba lui Pleşu, „România va rămâne o ţara paradoxală şi spectaculoasă, pentru că ea funcţionează aşa cum este: produce forme pentru care lipseşte fondul“.