Poate cea mai dificilă parte a acestei pandemii e incertitudinea cu care ne confruntăm cu toţii. Incertitudinea cu privire la cât de contagios şi mortal este noul virus, cu privire la salarii şi venituri, la locurile noastre de muncă, la cum va arăta lumea în care trăim peste şase luni.

Iar incertitudinea cu care ne confruntăm poate fi comparată cu un virus în sine, unul care nu face decât să alimenteze anxietatea pe care mulţi dintre noi deja o cunosc.

Ce te pot asigura este că e ok să fii trist! O perioadă. E ok să simţi panica! O perioadă. E ok să fii furios! E ok să-ţi pierzi calmul şi răbdarea! O perioadă. E în regulă să plângi dacă simţi că asta face bine. Şi apoi să te uiţi la povestea ta şi la problemele care se oglindesc în situaţia de faţă.

Ce putem să facem diferit, când toate astea vin peste noi este să dam sens emoţiilor puternice care ne invadează. Să dăm sens presiunii pe care o simţim: când simţitm că soluţiile s-au terminat şi că e posibil să nu avem cu ce să ne plătim ratele la final de lună în caz că Guvernul nu ia măsuri; sau că nu vom şti ce să facem peste câteva luni când unii dintre noi vor fi nevoiţi s-o ia de la zero sau să reconstruiască tot ce s-a dărâmat în ani de muncă.

 E important să înţelegem că frica e un mecanism de bază. Ne ajută să supravieţuim. E ca un sistem de alarmă: stimulul este cel care declanşează alarma, iar alarma ne duce în starea de alertă. Atunci când ceva ne sperie, învăţăm să practicăm comportamente care să ne ajute să evităm acelaşi pericol în viitor. Când evităm cu succes acel pericol, ne simţim răsplătiţi.

Aşa cum spune Judson Brewer, Phd, profesor asociat al Brown University, în timp ce frica ne ajută să supravieţuim, atunci când e amestecată cu incertitudinea, poate duce la ceva destul de rău pentru sănătatea noastră mentală: anxietatea. Iar când anxietatea este răspândită prin contagiune socială - definită ca răspândirea afectelor de la o persoană la alta - poate duce la ceva şi mai problematic: panica. La fel ca mersul la o petrecere, unde simţi că intri brusc într-o dispoziţie în care nu erai cu câteva momente înainte, panica şi anxietatea sunt emoţii contagioase.

Mai rău, datorită reţelelor de socializare, nu trebuie să fim în contact fizic cu oamenii pentru a ne infecta emoţional. Petrecem suficient timp în ultima perioadă în reţele pentru a ne informa, iar asta e ca şi cum am merge pe lângă oameni care strănută frică. Cu cât citim mai mult, cu atât avem mai multe şanse să ne îngrijoram şi să răspândim starea. Problema apare atunci când aceste emoţii ne împiedică să putem gândi rational, iar atunci când limitele sunt depăşite, nu ne mai protejează de pericole, ci mai degrabă, devin pericolul în sine.

În plus, problemele nerezolvate, cele mai adânci, apar în situaţii de criză, în situaţii în care pierdem controlul şi în care simţim că nimic din ce am găsit până acum ca soluţie nu funcţionează.

N-am să vă spun că remediul este meditaţia, deşi asta funcţionează minunat, aşa cum arată o mulşime de studii. Însa am să vă spun că e ok să ne punem întrebări. Să ne luăm 5 minute de pauză, să ne uităm la noi, la reacţiile noastre şi la cele mai adânci răni care încep să se deschidă.  Să le vedem cum sângerează, însă să ne facem curaj să le pansăm, în loc să ne pierdem cu firea atunci când le vedem. Să ne îngrijim de noi:  să ne facem o rutină, un program care să ne facă plăcere. Iar asta înseamnă să facem cel puţin un lucru pe zi care să ne încarce cu toată energia de care avem nevoie pentru următoarea săptămână. Fie că e vorba de o baie fierbine, de un Fifa, de un pahar de vin la o întâlnire on-line cu prietenii sau de o seară creativă cu pixul şi foaia-n faţă.  

Toată perioada asta, puţinele zile care au trecut şi care ne fac să simţim că ultima zi normală, cu obiceiurile, întâlnirile noastre, s-a întâmplat de demult, e o perioadă încărcată de informaţie. E o perioadă în care ochii preiau toate mesajele, mesaje care la rândul lor sunt generatoare de emoţie.

Diferenţa între gândirea adaptativă şi cea dezadaptativă sau între starea de bine şi anxietate o face atenţia, prezenţa şi conştientizarea. De sine, a lucrurilor care se petrec, a reacţiilor celor din jur. Nu există formulă magică pentru a depăşi situaţii atât de tensionate, complet necunoscute nouă, iar singura metodă prin care ne putem da seama ce funcţionează pentru fiecare dintre noi este să încercăm.