Cum poţi obţine certificatul verde, care este obligatoriu pentru accesul la diverse evenimente din localităţile unde rata de infectare trece de 3 la mie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Certificatul verde care atestă vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală a unei persoane va fi necesar în localităţile care au o incidenţă între 3 şi 6 la mia de locuitori. Astfel pentru accesul în restaurante, evenimente publice şi private şi spectacole, documentul este vital.

Momentan, 115 localităţi din România au rata de infectare mai mare de 3 la mia de locuitori, conform datelor publicate sâmbătă de Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, până la data de 17 septembrie. Cele mai afectate judeţe sunt Satu Mare (17), Ilfov (16), Timiş (11) şi Bistriţa-Năsăud (9).

Astfel, în localităţile unde incidenţa va fi cuprinsă între 3 şi 6 la mie certificatul verde, care atestă vaccinare, trecerea prin boală sau testarea, va fi obligatoriu la spectacole, cinema, piscine, competiţii sportive, nunţi sau botezuri.

Cum se poate descărca certificatul verde

Cei care doresc să obţină documentul o pot face din aplicaţia care este intuitivă, în mai puţin de 10 paşi:

1. Autentificarea se face pe baza unei adrese de e-mail.

2. Dacă e-mail-ul este valid, sistemul informatic trimite un link, care după accesare va direcţiona utilizatorul în pagina principală a platformei.

3. Se accesează butonul verde „Certificat nou”.

4. Se alege tipul actului de identitate în baza căruia solicitantul a fost înregistrat la testare sau vaccinare.

5. Cetăţenii români şi cei cu CNP emis de autorităţile române accesează butonul „CNP”, urmat de categoria de vârstă. În câmpurile dedicate, introduc: codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate, iniţiala numelui, iniţiala prenumelui şi tipul certificatului dorit. Cetăţenii străini selectează opţiunea „Paşaport/Act de identitate” şi completează câmpurile care cuprind: „Ţara care a emis paşaportul”, numărul „paşaportului sau al cărţii de identitate”, iniţialele numelui şi prenumelui, iar apoi aleg tipul de certificat.

6. În funcţie de categorie, se completează:

- Pentru generarea certificatului de vaccinare, se alege tipul serului administrat, judeţul în care a fost vaccinat şi se introduce numărul corespondent lunii în care a avut loc vaccinarea.

- Pentru generarea certificatului de recuperare după COVID, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care persoana a fost confirmată pozitiv.

- Pentru generarea certificatului de testare, se alege judeţul în care s-a realizat testarea şi luna în care s-a efectuat. Pentru acest tip de certificat, valabilitatea este de maximum 72 de ore de la realizarea testului negativ.

 7. Se apasă butonul „Salvează”, iar aplicaţia înregistrează cererea de generare a certificatului digital UE privind COVID.

8. Ulterior, în secţiunea „Listă certificate” se vor putea vizualiza toate certificatele emise de pe acel cont de e-mail.

Solicitarea de eliberare a certificatelor de vaccinare trebuie realizată cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de momentul utilizării, iar pentru cele de testare cu cel puţin 12 sau 48 de ore, în funcţie de tipul de test efectuat - rapid sau PCR.

IMPORTANT: În momentul în care completaţi datele în platformă, scrieţi-vă numele cu diacritice, dacă numele dv. conţine diacritice. În caz contrar, pot apărea erori.

Citeşte întreaga ştire: Cum descarci certificatul verde. Documentul e obligatoriu pentru accesul la diverse evenimente, unde rata trece de 3 la mie

Precizări

Certificatul digital este gratuit şi arată atât dovada vaccinării, cât şi rezultatul unui test negativ sau faptul că cetăţeanul a trecut prin boală. 

Obţinerea certificatului poate dura până la maxim o oră, în funcţie de numărul de solicitări făcute în acel moment pe platformă. În cazul copiilor de sub 14 ani, pentru a obţine documentul este nevoie de acordul părintelui.

La intrarea în statele membre ale Uniunii Europene, verificarea certificatelor se realizează prin scanarea codului QR. Utilizatorul îl poate accesa şi vizualiza atât din lista de certificate – prin selectarea certificatului, cât şi prin descărcarea efectivă, în format *pdf, a documentului, care se poate tipări.

De asemenea, certificatul poate fi obţinut în format letric prin intermediul primăriei în raza căreia îşi are domiciliul persoana, direcţiei de sănătate publică sau serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor.

Pentru a obţine informaţii, pe lângă site-ul https://certificat-covid.gov.ro, STS a pus la dispoziţie şi un număr de telefon, 021.414.44.25.

Certificatul digital nu este obligatoriu, dar cu ajutorul acestuia persoanele ăşi pot dovedi situaţia epidemiologică.

Care este termenul de valabilitate şi cu cât timp înainte de plecare trebuie obţinut

Certificatele eliberate sunt valabile astfel:

• certificatele de vaccinare: până la data de 30 iunie 2022;

• certificatele de testare: 24 ore pentru testul antigen rapid şi 72 de ore pentru testul RT-PCR;

• certificatele de vindecare: 180 de zile de la data primului rezultat pozitiv la testul pentru SARS-CoV-2, înregistrat în platforma informatică „Corona-forms”.

Excepţiile

Excepţie de la regula prezentării unui test PCR sau anti gen negativ fac copiii mai mici de 6 ani.

Pentru copiii cu vârste între 6 şi 12 ani va fi necesară prezentarea unui test negativ COVID sau dovada că au trecut prin boală. Cât despre minorii cu vârste de peste 12 ani, aceştia au posibilitatea de a fi vaccinaţi cu serurile Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite