Din experienţa stării de urgenţă am învăţat un singur lucru: nu aceasta este soluţia, nu putem să ne dezumanizăm şi nu putem trăi pe datorie, oprirea economiei bazându-se în fapt pe împrumuturi.

Ne-am obişnuit cu informaţiile parţiale puse la dispoziţie zilnic de MAI, însă cifrele nu ne mai spun nimic,  ele nu sunt destinate publicului larg.

Un studiu în desfăşurare arata ca aprox 500.000 de români au făcut deja COVID-19, adică între 2% şi 2,5% din întreaga populaţie, conform profesorului Alexandru Rafila. Cu alte cuvinte, la fiecare caz diagnosticat mai există 6 persoane care au făcut forme uşoare de boală! O tuse trecătoare, o diaree, o stare de somnolenţă sau slăbiciune musculară, o durere de cap etc, sunt simptome pe care le tratăm toţi cu o aspirină sau cu indiferenţă, nu mergem la spital pentru testare!  Să nu uităm însă că şi între cele 81.646 de cazuri, multe au fost descoperite accidental, la cei pregătiţi să plece în afara graniţelor, sau în urma controalelor de rutină la personalul medical sau la contacţi ai celor infectaţi. Am înregistrat doar 3.421 decese în aproximativ 6 luni, ceea ce este puţin dacă ne raportăm la media anului precedent a persoanelor care au decedat din toate cauzele de mortalitate, în medie 132.500 pe semestru. Mai mult, iar perioada pandemiei, în primele 6 luni ale anului, mortalitatea generală a scăzut!!

Cu alte cuvinte, cifrele ne spun că ar trebui să ne calmăm şi să nu ne mai speriem degeaba! Total fals!

În urmă cu doar câteva zile, autorităţile din Marea Britanie au dat publicităţii date ale unui studiu similar. Prevalenţa ajustată globală la Londra a crescut de la 1,5% în săptămâna 13 la 12,3% în săptămânile 15-16 şi 17,5% în săptămâna 18! O creştere de 10 ori a numărul de persoane care au făcut boala în numai 6 săptămâni! Acesta este scenariul de care se tem specialiştii pentru că în aceste condiţii capacitatea secţiilor de ATI va fi în mod cert depăşită!  În plus, trebuie să avem în vedere că încă nimeni nu ştie care sunt eventualele sechele pulmonare ale acestei infecţii, fie ea şi slab aparenţe.

În cel mult 3-4 săptămâni, numărul de cazuri diagnosticate va creşte radical, până la limita testării zilnice. Va fi consecinţa deschiderii rastaurantelor, teatrelor, a începerii anului şcolar etc., dar în special apariţiei gripei sezoniere. Spre deosebire de COVID-19, gripa este mult mai zgomotoasă din punct de vedere simptomatic. În trecut, infecţioniştii refuzau testarea pentru gripă, în acest an nu li se va putea refuza testarea pentru SARS-CoV-2! Multe din cazurile nediagnosticate vor ieşi la suprafaţă, la cei care vor face concomitent cele două infecţii. Îngrijorarea, inevitabil va creşte, presiunea pe sistemul sanitară creşte şi ea! 

Însă aici autorităţile au o problemă fără soluţie: am lăsat să ne plece medicii din ţară, unii chiar i-au îndemnat public să o facă, iar peste noapte nu este posibilă înlocuirea acestora. Emoţia produsă de aceste decese în exces, vor avea consecinţe şi asupra funcţionării economiei! La ordin sau involuntar, toate activităţile care presupun interacţiunea cu populaţia vor scădea, focare vor fi găsite în multe comunităţi închise, de la cămine până la fabrici. Influenţa crizei economice globale ne va afecta şi ea, din plin.

Ce este de făcut?

Este momentul responsabilităţii individuale!

Cei care înţeleg pericolul şi respecta regulile de igienă deja cunoscute trebuie să se lupte cu cei care le încălcă! Dacă ne păzim este puţin probabil să ne îmbolnăvim. Dacă spitalele, camerele de gardă şi secţiile de AŢI se vor colmata, cei care vor ajunge la mila sistemului sanitar sunt “curajoşii” şi teribiliştii care ignoră existenţa acestei pandemii sau îi minimizează efectele! Însă consecinţele financiare le vom suporta cu toţii!

Responsabilitatea individuală are însă nevoie de un sprijin masiv din partea autorităţilor!

Guvernul trebuie să dea dovadă de fermitate, să impună sancţiuni noi şi să le aplice, cu orice preţ! Sancţiunile trebuie să fie consistente, iar în cazul agenţilor economici următoarea abatere trebuie să fie anularea definitivă a autorizaţiei de funcţionare. Opoziţia a pus beţe în roate fără sa vină în întâmpinare cu măcar o singură propunere viabilă. Avocatul Poporului si chiar CCR, chiar dacă au interpretat corect Constituţia, au ratat şansa de a colabora cu Guvernul căutând o mediere din timp sau soluţii legislative adecvate. Este totuşi o situaţie de criză care ar trebui să ne unească nu să ne dezbine. Este drept, nici Guvernul nu s-a arătat dornic de cooperare.  

Guvernul a dat dovadă de slăbiciune când s-a pus problema aplicării legii. Doar în urmă cu câteva zile un personaj public, reîncălzit în urma depunerii unei candidaturi de sprijin al primarului capitalei, s-a îmbolnăvit de COVID-19. Nu s-a mai pus problema internării, fie măcar 24 de ore, conform legii, nu s-a mai făcut ancheta epidemiologica adecvată în rândul contactaţilor, măcar a celor imortalizaţi de cameră de luat vederi. Desigur s-ar fi putut interpreta ca un atac politic însă, în fapt este vorba doar de o simplă încălcare a legii.

Ministrul Nelu Tătaru trebuie să renunţe la vizitele haotice prin ţară, unde constata încălcări ale legii şi.. ridică din umeri. Este şi acesta un semnal extrem de negativ pentru cei care trebuie să efectueze controale ca sarcina de serviciu. Comunicarea adjuncţilor ministrului cu presa a dispărut aproape în totalitate, ca şi cum nu ar fi nimit de comunicat, toate informaţiile fiind lăsate pe umerii premierului Orban

Disciplina în interiorul sistemului sanitar trebuie altfel înţeleasă. Spălatul pe mâini, purtarea echipamentului de protecţie, folosirea adecvată a biocidelor, respectarea circuitelor şi a sterilizării se fac doar când vine un control anunţat, în rest este la latitudine fiecăruia. Nu este surprinzător că pentru a impune disciplina în respectarea legilor s-a apelat, în mod repetat la un om obişnuit cu milităria, la un general medic în rezervă, pentru că cei din sistemul civil nu au nicio şansă în fata factorului politic sau a colegilor!

Desigur, Guvernul trebuie să schimbe modul de finanţare al spitalelor, pentru a putea ca regulile amintite să poată fi respectate, să pună accent pe o permanentă instruire şi control. Şi sistemul ambulatoriu şi al medicilor de familie necesita o finanţare radical modificată, care să asigure materialele de protecţie necesare, altfel tot efortul va fi în zadar.

Astăzi ştim că, spre deosebire de noi, acest virus nu va muri şi nu va dispărea, pentru că nu este viu. Este doar o banală banda de informaţie, un fel de cartela perforată, care se foloseşte de celulele noastre pentru a se multiplica. Mai ştim că nu există tratament şi că nu ar trebui să aşteptăm să ne îmbolnăvim cu seninătate, că au grijă medicii de noi. Speranţele într-un vaccin eficace nu sunt încă susţinute de realitate şi oricum, numărul celor care se vor vaccina va fi prea mic pentru a bara transmiterea în comunitate. Comunicarea “strategică” ne-a făcut să credem că întreaga responsabilitate cade pe umerii guvernului, iar dacă se ocupă acesta nu trebuie să o mai facem şi noi. Este o eroare mortală, pe care o vom înţelege doar dacă cele mai pesimiste scenarii vor deveni realitate! 

După o experienţă de 6 luni concluzia este că aceasta coabitare de lungă durată cu virusul SARS-CoV-2 este doar în mâinile noastre, este responsabilitatea fiecăruia. Vocea fiecărui individ trebuie să se facă auzită în consiliile de părinţi, în colectivele din birouri şi fabrici, în spitale şi cabinetele medicale, în mass-media sau chiar pe stradă sau in mijloacele de transport in comun. Până să vină un control noi suntem acolo!

Dacă vom înţelege acest lucru vom fi mai aproape, poate, de o nouă normalitate.