COVID-19 a închis Spitalul Colentina din Capitală. Medicii se pregătesc de exod
0Cel mai mare mall de sănătate pentru bolnavii cronic din Capitală – Spitalul Clinic Colentina - riscă să rămână fără specialişti. Managerul acestei instituţii sanitare, doctorul Victor Cauni, a avertizat că nemulţumirile medicilor sunt uriaşe, dat fiind că spitalul este doar pentru bolnavii de COVID-19.
Potrivit medicului Cauni, doar în luna septembrie instituţia a tratat şi bolnavi cronic, un an funcţionând exclusiv pentru pacienţi infectaţi cu noul coronavirus. Ieri dimineaţă, la Colentina erau ocupate 161 de paturi cu pacienţi COVID-19 din 305, din care 17 pacienţi sunt la ATI. În total, spitalul are 863 de paturi şi 1.400 de angajaţi. Într-un an normal aici erau trataţi 30.000 de bolnavi, în timp ce anul trecut au fost circa 3.000.
"Au fost probabil zeci de mii de pacienţi cu boli cronice care n-au avut acces la noi. Avem aproape 30 de secţii, unele sunt chiar de mare performanţă, unele chiar unice, cum ar fi dermatologie, boli parazitare, cardiologie, care sunt mai utile în zona mixtă de funcţionare", a subliniat managerul.
Potrivit dr. Mihai Drăguţescu, medic primar urolog la Spitalul Colentina, în acest moment, bolnavii non-COVID pot fi trataţi doar în sistem de internare de zi. Aceasta înseamnă că se pot face doar anumite investigaţii medicale, nu şi operaţii. Demersul medicilor urmăreşte să se ajungă la un regim mixt de funcţionare. „Decizia este la minister. Ne-am dori ca Spitalul Colentina să beneficieze de sistemul mixt verde/roşu. Nu renunţăm la pacienţii COVID, dar vrem să-i tratăm şi pe ceilalţi pacienţi. Am speranţe ca, în următoarele două-trei săptămâni, lucrurile să se nuanţeze un pic”, a subliniat dr. Drăguţescu.
Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, dr. Andreea Moldovan, a afirmat că se lucrează la modificarea Ordinului nr. 555/2020 care aprobă planul de măsuri pentru pregătirea spitalelor în contextul pandemiei. Modificările ar urma să fie făcute publice chiar în această săptămână. ”Ceea ce dorim prin această actualizare suplimentară a acestui Ordin este tocmai să oferim posibilitatea spitalelor unde infrastructura o permite să poată fi organizate circuite COVID şi non-COVID, dar cu păstrarea numărului de paturi şi a secţiilor de terapie intensivă care pot să îngrijească pacienţii cu COVID, pentru că suntem în creştere cu numărul acestora. Cumva să fim mai lacşi pe partea de non-COVID, dar fără să scădem atenţia şi importanţa secţiilor COVID”, a spus secretarul de stat.
Vasile Barbu, şeful Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor, este de părere că ordinul mai sus citat a fost o catastrofă de la bun început. „Nu peste tot arhitectura spitalelor permite circuite separate pentru bolnavi, dar majoritatea pot fi transformate, cu mici adaptări. Treptat- treptat spitalele trebuie să ajungă să satisfacă toate nevoile pacienţilor pentru că indiferent că ai sau nu COVID, dacă-ţi este viaţa pusă în pericol, trebuie să ai şansa la asistenţă medicală”, subliniază Vasile Barbu.