Catedrala Mantuirii in Tara Mantuielii

Ii invidiez din adancul sufletului pe cei care cred in Dumnezeul din biserica. In momentele grele ale vietii, mai au un sprijin o ultima, sau prima, instanta la care sa faca apel. Cand primesc o

Ii invidiez din adancul sufletului pe cei care cred in Dumnezeul din biserica. In momentele grele ale vietii, mai au un sprijin o ultima, sau prima, instanta la care sa faca apel. Cand primesc o lovitura nedreapta, ticaloasa, absurda, pot sa-si spuna, atunci cand sunt pe punctul de a-si pierde mintile: "Asa a vrut Dumnezeu". Pentru noi, ceilalti, cei care nu credem, e mult mai greu. Suntem singuri in fata raului, cu puterile noastre omenesti, ca la bine, pe aici, prin Romania, lumea nu prea are nevoie de Dumnezeu. Sunt insa unii care au nevoie de o catedrala. Una a Mantuirii. A te mantui inseamna a te salva, a te izbavi, a fi iertat de pacate. Cine sa fie iertat? Neamul, fireste, nu ei, ca neamul face pacate, nu ei. Neamul romanesc trebuie adus si trecut om cu om prin catedrala asta ca printr-o imensa baie comunala pentru a fi spalat de pacatele de care se face vinovat. De pacatul saraciei, al disperarii, al naucelii, al insingurarii. Vreme de sute de ani, catedrale s-au construit atunci cand o structura statala s-a aflat in expansiune politico-economica, militara, sociala si a tinut sa emblematizeze asta. Megamasinile umane care au muncit generatii la catedrala au putut fi puse in miscare de legatura dintre ierarhia religioasa si puterea politica. Notre Dame de Paris sau domul din Koln sunt atat simboluri religioase, cat si laice, politice. Pe masura ce, in Occident, biserica a inceput sa se distanteze de puterea politica, constructia de catedrale a incetat. In ortodoxie, religia a ramas mereu legata de Stat. In Romania, si astazi biserica ortodoxa sta in preajma Puterii lumesti. Puterea si Biserica au nevoie de aceasta catedrala de partid si de stat. Daca nu poti lichida coruptia si pe sora ei, saracia, faci o catedrala. La ocazii mari, musai sa aiba si Ion Iliescu, Adrian Nastase, Ioan Talpes, Rodica Stanoiu, Nicolae Vacaroiu, Puiu Pascu et comp unde sa palmeze o lumanare si sa traga niste cruci cu ochiul la camere. Slujbele pentru romanii ce vor mai muri in atentate nu se vor mai tine pe aeroport. La fel, pomenirile pentru eroii Revolutiei. Poate mutam si Pastile, ca la Mitropolie e cam inghesuiala. O sa spuneti ca vor dura mult lucrarile de constructie ca sa-i mai prinda in functii si in viata pe susmentionatii. Fiti siguri ca ei se considera vesnici. Ce va insemna catedrala pentru simplul roman credincios? O sa se poata aduna in sine, o sa poata fi mai aproape de Dumnezeu in aceasta biserica-palat de protocol? Intreaga lume de azi sta sub semnul descentralizarii, al autonomiei locale, al personalizarii. De ce biserica ar face exceptie? Au romanii nevoie de un Dumnezeu-Mall? Sau au nevoie de biserici in fiecare comunitate, in sate, in cartiere, in linistea carora sa se poata cu adevarat reculege? Eu, unul, nu cred ca de biserici, mici sau mari, ducem lipsa. Ci de adevarati oameni ai bisericii, de slujitori ai lui Dumnezeu si ai oamenilor. De preoti de inalta constiinta si vocatie duhovniceasca, capabili sa-i lumineze, sa-i intareasca in cuget pe bietii romani care comit pacatul saraciei, al disperarii, al naucelii, al insingurarii, cei care privesc la lumea salbatica ce le creste in jur si nu mai inteleg nimic. Si sunt gata sa puna mainile pe piept. Cei care, asemenea lui Iisus, intreaba in fiecare dimineata: "Dumnezeul meu, de ce m-ai parasit?". Aud ca aceasta catedrala se va construi din banii stransi de Biserica din donatii de la credinciosi. Mii de miliarde adunate de la amaratii patriei, pentru care banutul de 5.000 e cat roata carului? Haida de. Donatii vor fi, cu siguranta, de zeci si sute de milioane, dar o sa le faca alde Oprisan, Mischie, Bebe Ivanovici, Gigi Becali, Mitica Dragomir, fireste nu inainte ca premierul Nastase sa dea casei lui Dumnezeu suta de milioane inmultita in Parkul Dracului. Vaz in fata ochilor, ca pe-o icoana, chipul smerit al lui Vanghelie de la 5 venind sa-si mai faca o pomana si cu Biserica. Pentru toti acestia, si multi altii ca ei, Catedrala va fi Viloiul cel Mare, in care nu sta nimeni. Sunt destui cei dispusi sa plateasca aceasta mare Indulgenta, cum se cumparau cu veacuri in urma pentru iertarea pacatelor. Numai ca pentru toate pacatele puternicilor zilei n-ar fi de ajuns nici o catedrala cat Casa Poporului. Asta intr-o tara nicidecum prospera economic, nicidecum puternica politic, o tara mizera, al carei simbol nu este Mantuirea, ci continua sa fie Mantuiala - superficiul, lucrul grabit si prost facut, de ochii lumii, nu pentru linistea launtrului tau. Si mai indraznesc sa spun ca, pana la Dumnezeu, neamul se salveaza singur, prin conducatorii pe care si-i alege. Un ateu - vor spune unii dintre cei ce citesc aceste randuri, expediind tot ce-am spus sub eticheta lipsei de credinta in Dumnezeu. Sunt nevoit sa le sfaram acest comod prefabricat de gandire: cred in Dumnezeu. Dar cred ca El trebuie cautat nu in biserici si in tratate teologice, ci in oameni, in noi insine, in mine insumi. Daca suntem fiii Lui, atunci samanta scanteietoare a Tatalui trebuie sa fie undeva in vastele intinderi neumblate din noi. Nu ne ramane decat s-o aducem la lumina.