Cât mai înseamnă, astăzi, 8 ani de închisoare?
Atunci când la TV se anunţă condamnări la închisoare, privitorul ar trebui să consulte tabelul din cuprinsul acestui articol, pentru a-şi face o imagine mai exactă despre ce înseamnă durata reală a pedepselor aplicate.
Tot auzim pe la TV despre condamnările la „ani grei” de închisoare aplicate de instanţe pentru săvârşirea de diverse infracţiuni, de la lovire şi furt la viol şi omor.
În general, percepţia publică în astfel de ocazii este lipsită de nuanţe. Când cineva este condamnat, de exemplu, la 8 ani închisoare, lumea se gândeşte că acea persoană condamnată va sta în puşcărie 8 ani, pentru că asta spune pedeapsa: 8 ani de închisoare.
În realitate, extrem de rar o pedeapsă cu închisoarea se execută integral, adică se va sta în închisoare exact numărul de ani hotărât de instanţa care a dispus condamnarea, întrucât în Codul penal (şi cel „comunist”, şi cel „capitalist”) era şi este prevăzută posibilitatea liberării condiţionate.
Aceasta înseamnă că, dacă un condamnat execută efectiv (stă în închisoare) o parte din durata pedepsei la care a fost condamnat şi dacă are o bună comportare în detenţie, el va putea fi pus în libertate mai devreme decât prevede hotărârea de condamnare.
În plus, dacă în timpul executării pedepsei cu închisoarea condamnatul prestează muncă, el beneficiază de o altă reducere a pedepsei, în sensul că, de exemplu, 3 zile muncite în regim de detenţie se consideră 4 zile de pedeapsă executate; ori 2 nopţi muncite în regim de detenţie se consideră 3 zile de pedeapsă executate; sau, cum e la modă acum, pentru fiecare lucrare ştiinţifică realizată se consideră 30 de zile executate (potrivit art. 96 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor).
Având în vedere că practica este ca propunerea de liberare condiţionată să fie admisă şi doar în cazuri rare să fie respinsă, putem afirma, în linii generale, că un condamnat, dacă are o bună comportare în detenţie (în general, nu creează probleme/incidente) şi dacă participă la muncă, va trebui să execute doar jumătate din pedeapsă cu închisoarea aplicată (dacă ea nu depăşeşte 10 ani) sau 2/3 din pedeapsă (dacă ea este mai mare de 10 ani) ori 20 de ani (dacă pedeapsa aplicată este detenţiunea pe viaţă). După împlinirea vârstei de 60 de ani, reducerile privind pedeapsa închisorii sunt şi mai mari, respectiv din pedepsele ce nu depăşesc 10 ani va trebui executată doar o treime (1/3), iar din cele peste 10 ani va trebui executat doar jumătate. În cazul detenţiunii pe viaţă, după împlinirea vârstei de 65 de ani, reducerea ajunge la 15 ani[1].
De aceea, atunci când la TV se anunţă condamnări la închisoare, privitorul ar trebui să consulte tabelul de mai jos, pentru a-şi face o imagine mai exactă despre ce înseamnă durata reală a pedepselor aplicate.
Desigur, acest sistem al liberării condiţionate (=anticipate) nu funcţionează doar la noi, ci şi în alte state şi are ca principală justificare posibilitatea asigurării ordinii în penitenciare, întrucât condamnatul este puternic cointeresat să nu creeze mari probleme, pentru a obţine liberarea condiţionată.
Dar, s-ar putea susţine că sistemul liberării condiţionate de la noi minimalizează oarecum rolul instanţei care a pronunţat hotărârea definitivă de condamnare. Această instanţă se află, temporal vorbind, mult mai aproape de momentul şi de rezonanţa infracţiunii comise, decât instanţa de liberare condiţionată, care vine după câţiva ani de la hotărârea de condamnare şi stabileşte că persoana condamnată poate fi eliberată mai devreme decât a hotărât instanţa iniţială.
Din acest motiv, se poate susţine că instanţa care dispune condamnarea ar fi şi cea mai în măsură a aprecia cât ar trebui să rămână efectiv în închisoare cel condamnat pentru ca pedeapsa să-şi atingă scopul pentru care a fost aplicată.
Discuţia asta este veche, cu argumente pro şi contra, dar încep să cred că nu ar fi rea o anumită corecţie a reglementării liberării condiţionate, având în vedere şi recentele experienţe cu infractorii de pe la noi, cam prea siguri de ei.
Ideea ar fi de a modifica legislaţia în sensul de a permite instanţei care dispune condamnarea de a stabili, prin chiar hotărârea de condamnare, dacă, în acel caz concret, este posibilă sau nu liberarea condiţionată, iar atunci când apreciază că liberarea condiţionată este posibilă, să prevadă şi după câţi ani de executare efectivă, în închisoare, a pedepsei, se va putea dispune liberarea condiţionată.
Poate că aşa hotărârea definitivă de condamnare ar fi cu adevărat definitivă, întrucât efectele ei privind durata pedepsei aplicate nu vor mai putea fi modificate ulterior, în cursul executării. Altfel, rămânem ca acum, cu hotărâri judecătoreşti curat definitive, dar care sunt, pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale, cam provizorii.
Ca să nu mai vorbesc de un efect pervers al actualului sistem: prostirea victimei. Când aude că agresorul său a fost condamnat, de exemplu, la 8 ani de închisoare, victima crede că nu o să-l mai vadă pe agresor, pe stradă, timp de 8 ani. Adevărul pe care ea nu-l ştie, pentru că sistemul îl ascunde bine, în multe detalii, este că o să-l poată revedea, pe stradă, pe agresor, mult mai repede. Nu după 8, ci după 4 ani.
text de Dan Mihai
Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare.
[1]Art. 57-60, 99 si 100 din Codul penal.
Se încarcă comentariile...
