Motivul? Unul dintre copiii de la clasa a III-a a primit calificativul „Insuficient”. Sindicaliştii atrag atenţia că nu este deloc un caz izolat (link aici către ştire).

Câteva lucruri cu care ne vom alege, dacă părinţii merg mai departe pe ideea asta:

Copii din ce în ce mai râzgâiaţi, dl Goe în variantă din ce în ce mai hardcore;

Adolescenţi tot mai în derivă, instabili emoţional, incapabili să facă diferenţa între un adevăr şi un sofism, dar cu pretenţii până la cer; puştani care îşi vor teroriza nu doar profesorii, ci şi părinţii;

Tineri cărora li se cuvine tot, cu un „entitlement mentality” cât casa, care vor cere mia de euro la primul job, dar care vor eşua la probe din ce în ce mai simple, la interviul de angajare;

– Care, mai rău chiar decât faptul că vor eşua la interviul de angajare, nu vor mai şti nimic sau mai nimic nici măcar despre istoria recentă, şi care vor repeta ca nişte flaşnete stricate că „a fost bun comunismul, dar a fost aplicat greşit” (generaţia lor ar trebui să încerce să-l aplice din nou);

– Şi care, în tot acest timp, vor papagalici aceleaşi vechi clişee despre cum „religia e opiumul popoarelor” şi „un instrument de control al maselor” – fără să le treacă vreo secundă prin cap ce instrumente eficiente de control al maselor sunt ignoranţa şi revolta fără obiect;

Adulţi care, ajunşi la vârsta de mijloc, vor cădea ca muştele în plasele primului escroc „spiritual”, a primei secte, a primei nerozii new age, a primei ideologii nihilist-anarhiste pentru că, nu-i aşa, nevoia de sens şi de transcendent e adânc inculcată în om şi, dacă omul nu şi-o ostoieşte de la izvoarele legitime, se va repezi orbeşte la izvoarele nelegitime, toxice şi otrăvitoare;

Pensionari care, când nu vor fi cinici, cruzi şi plictisiţi, vor fi mai nerozi şi mai nesuferiţi decât adolescenţii în derivă; şi cărora, oricum, nu va mai avea cine să le plătească pensiile. Pentru că, odată cu prăbuşirea educaţiei de masă, marile companii în care ne punem acum speranţele îşi vor căuta pajişti mai verzi, prin alte părţi ale lumii unde pământul n-a fost încă pustiit de mentalitatea că „ni se cuvine tot, fără nici un efort, aici şi acum”.

Peisaj apocaliptic? Poate – dar mă tem că roadele acestea începem deja să le vedem.