Cum duminică a fost Paştele, prilej de mare sărbătoare pentru întreaga creştinătate, nu m-aş fi aşteptat ca un articol avându-l ca protagonist pe liber-cugetătorul Ion Iliescu să suscite atâtea reacţii printre cititorii noştri. De fapt, nu credeam că discursurile fostului prim-secretar al CC al UTC, care în tinereţea sa revoluţionară înfiera cu mânie proletară postul de radio „Europa Liberă", mai pot stârni interesul cuiva.

Pare-mi-se că subiectul ar fi fost mai potrivit pentru publicul revistei „Historia" decât pentru cititorii noştri de zi cu zi. Căci actualitatea ne oferă suficiente ştiri demne de toată atenţia, de la ultimele mişcări sindicale până la ultimele frământări politice. Ei bine, se vede treaba că m-am înşelat. Drept dovadă stau nu mai puţin de şapte pagini de comentarii la articolul cu pricina. Dar să vedem mai întâi ce conţine dezvăluirea.

Istoricul ieşean Adrian Cioflâncă publică, pe blogul său, stenogramele unor cuvântări ţinute de tovarăşul Iliescu la Plenara Consiliului pentru muncă în rândul elevilor (18 aprilie 1970) şi, respectiv, la Conferinţa Comitetului municipal Bucureşti al Uniunii Tineretului Comunist (15 decembrie 1970). În ambele ocazii, el critică atitudinea de „ploconire servilă faţă de străinătate" pe care o propagă „cercuri ostile ţării noastre", formate din „fugari", „oameni vânduţi", „care n-au nimic cu interesele poporului nostru", „elemente înrăite, duşmănoase, foşti legionari". Aceştia îşi fac auzite glasurile de la microfoanele „Europei Libere", post despre care vorbitorul ţine să precizeze că este „creat şi finanţat" de „organele de informare" ale SUA.

Până aici, nimic nou. Pentru cunoscătorii istoriei noastre recente era ştiut că, înainte de a fi mazilit în provincie pentru „intelectualism", viitorul disident Ion Iliescu s-a numărat printre cei mai virulenţi propagandişti ai regimului Ceauşescu. Iar într-o asemenea poziţie, îi curgea prin vene teoria că „Europa Liberă" nu e altceva decât o adunătură de „trădători" aflaţi pe statele de plată ale americanilor.

Surpriza vine, însă, citind comentariile cititorilor. Câţiva, ca Popescu şi Paul, sunt de părere că, publicând o asemenea poveste, încercăm să distragem atenţia de la „problemele reale ale ţării". Nici n-are rost să întreb de ce am face asta! Alţii, ca Eolianul, îi dau dreptate lui Iliescu în privinţa umărului pe care CIA l-a pus la înfiinţarea „Europei Libere". Şi adaugă că la postul respectiv „se mânca rahat la greu", chiar dacă ziariştii de-acolo „ne-au menţinut moralul".

Oare aşa vor fi gândind toţi românii care, în vremurile de tristă amintire dinainte de '89, stăteau cu urechea lipită de difuzor ca să prindă vorbele Monicăi Lovinescu, ale lui Virgil Ierunca, N.C. Munteanu, Emil Hurezeanu şi ale multor altora? Dacă răspunsul e da, înseamnă că propaganda slujită de înfocatul comunist Ion Iliescu şi-a atins scopul!