Achiziţie de ultimă oră a CNAS pentru a rezolva criza sistemului IT: 900 de euro pentru o mentenanţă de 3 zile a bazelor de date

Achiziţie de ultimă oră a CNAS pentru a rezolva criza sistemului IT: 900 de euro pentru o mentenanţă de 3 zile a bazelor de date

CNAS Casa naţională de Aigurări de Sănătate FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) vrea să cumpere pentru o perioadă de 3 zile servicii de mentenanţă reactivă şi suport tehnic pentru componenta baza de date Oracle instalate şi utilizate la nivelul Platformei Informatice a Asigurărilor de Sănătate (PIAS), informează Hotnews. Valoarea estimată a achiziţiei este de 900 de euro

Ştiri pe aceeaşi temă

Potrivit sursei citate, în invitaţia de participare se spune că: oferta trebuie depusă până marţi, 23 iulie, ora 20:00. Ofertele depuse după această dată nu vor fi luate în consideraren potrivit Hotnews.

Tot astăzi va avea loc, la ora 16:00, şedinţa de deschidere a ofertelor. Criteriul de atribuire este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, pe baza aplicării criteriului de atribuire 'preţul cel mai scăzut', ţinând cont de specificaţiile tehnice care au fost stabilite detaliat în caietul de sarcini.

Achiziţia are loc după ce ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat luni într-o conferinţă de presă, la capătul unor discuţii legate de problemele sistemului IT din sănătate, o serie de măsuri pentru rezolvarea acestei crize.

Pintea a spus că luni, 22 iulie, se va face o procedură de achiziţie în regim de urgenţă pentru servicii de mentenanţă a bazei de date pentru sistemul informatic al cardului de sănătate, care să asigure o perioadă tampon, până la încheierea unui contract pentru servicii de mentenanţă pe termen mai lung.

Sorina Pintea a mai spus că "există fapte de natură penală" în legătură cu faptul că baza de date a sistemului a fost lăsată fără servicii de mentenanţă şi a anunţat că un raport pe această temă va fi trimis la DNA.

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat, luni, că a trimis corpul de control la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru a verifica situaţia, iar dacă preşedintele Răzvan Vulcănescu nu demisionează, în cursul zilei de marţi îl va demite. ”Vreau să subliniez că astăzi am trimis corpul de control al primului ministru la Casa Asigurărilor de Sănătate. După cum ştiţi, am cerut demisia domnului Vulcănescu. Mâine, dacă dânsul nu îşi prezintă demisia, îl voi demite. Am cerut o propunere ministrului Sănătăţii”, a declarat, luni seară, la Antena 3, Viorica Dăncilă.

STS dă vina pe CNAS pentru întreruperea funcţionării sistemului IT 

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), într-un răspuns transmis HotNews.ro, susţine că întreruperea funcţionării echipamentelor CNAS a fost cauzată de lipsa redundanţei serverelor CNAS. Totuşi, STS a confirmat epntru sursa citată o defecţiune apărută în data de 26 iunie la una dintre sursele neîntreruptibile de energie (UPS) aflate în proprietatea sa, dar susţine că asigură alimentarea redundantă cu energie electrică pentru echipamentele CNAS.

„Serviciul de Telecomunicaţii Speciale a informat personalul responsabil cu suportul tehnic pentru sistemele Casei Naţionale de Asigurări de Sanătate imediat ce sistemul automat de monitorizare a semnalat apariţia unei defecţiuni, în 26.06.2019. Facem precizarea că, centrul de date al STS asigură alimentarea redundantă cu energie electrică pentru echipamentele CNAS astfel încât, dacă o linie de alimentare se defectează, întreruperea funcţionării echipamentelor nu va fi afectată. Întreruperea funcţionării echipamentelor CNAS a fost cauzată de lipsa redundanţei serverelor CNAS", au declarat luni oficialii STS pentru sursa citată.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: