VIDEO Băsescu: „N-am avut niciodată o relaţie personală urâtă cu Năstase”. Ce foaie i-a dat contracandidatului său la dezbaterea finală din 2004

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Traian Băsescu şi Adrian Năstase, contracandidaţi la alegerile din 2004
Traian Băsescu şi Adrian Năstase, contracandidaţi la alegerile din 2004

Fila pe care Traian Băsescu i-a înmânat-o, la finalul ultimei dezbateri televizate dinaintea alegerilor din 2004, contracandidatului său, Adrian Năstase, era "o foaie dintr-un dosar de Securitate al altcuiva", spune fostul preşedinte, după 10 ani.

Adversari politici şi foşti vecini, în anii '90, în  locul RA-APPS din Bulevardul Constatin Prezan numărul 4, Traian Băsescu şi Adrian Năstase nu au avut, potrivit fostului preşedinte, „o relaţie interpersonală urâtă".

„Au fost destule situaţii în care am băut un whiskey împreună. Niciodată cât am fost vecini n-am discutat probleme politice. Vorbeam de-ale casei. Nea Nicu ne mai inunda... Niciodată politică. (...) N-am avut niciodată o relaţie interpersonală urâtă cu Adrian Năstase şi nu l-am urât niciodată. Pot să dispreţuiesc pe cineva, dar nu pot să îl urăsc. Adrian Năstase, în afară de acea încercare cu „Flota”, ce au discutat ei la parid şi m-au hărţuit vreun an, nu mi-a făcut nimic", spune Traian Băsescu, invitat la Adevărul Live.

La mai bine de 10 ani de la momentul dezbaterii finale dinaintea prezidenţialelor din 2004, fostul preşedinte a relatat la Adevărul LIVE ce document i-a înmânat contracandidatului său la acel moment. "Era o foaie dintr-un dosar de Securitate al altcuiva, nu al lui Adrian Năstase, pe care un binevoitor din PSD a desprins-o şi mi-a dat-o să o utilizez în dezbaterea cu Adrian Năstase. Mi-a fost silă de individ. Ştiam de la cine a venit, chiar dacă a vrut să o transfere din alţi doi. N-am folosit-o. N-o să vorbesc despre conţinut", s-a rezumat Băsescu să povestească despre fila care a fost interpretată în presă la acel moment drept un dosar de Securitate al lui Adrian Năstase.

Fostul preşedinte a evitat să arate cine i-a dat această filă, menţionând doar că în prezent "nu este arestat, e un om liber".

Traian Băsescu, despre dosarul înmânat lui Adrian Năstase în 2004: „Era o foaie dintr-un dosar de Securitate al altcuiva”

Citeşte şi:

VIDEO Interviu-Eveniment: Fostul preşedinte Traian Băsescu a făcut analiza ultimilor zece ani în fruntea statului 

Traian Băsescu a venit luni, 4 mai, la Adevărul Live, pentru o discuţie sinceră despre cei 10 ani în fruntea statului. Fostul preşedinte al României a explicat deciziile controversate pe care a trebuit să le ia de-a lungul celor două mandate la Cotroceni, cum şi-a ales oamenii cu care a condus ţara şi enumeră momentele critice în care a luat decizii capitale.

„Întâlnirea de la GRIVCO”. Băsescu a povestit la Adevărul Live cine a mediat înţelegerea sa cu Voiculescu, în 2004

Fostul vicepremier George Copos a fost cel prin intermediul căruia Traian Băsescu l-a convins, în decembrie 2004, pe Dan Voiculescu să rupă PC de PSD şi să între la guvernare alături de Alianţa DA. După 10 ani de la acel moment, George Copos este astăzi în postura eliberatului condiţionat după condamnarea sa lapatru ani de închisoare cu executare în dosarul „Loteria” instrumentat de DNA începând cu 2006.

Băsescu: „Putin vrea influenţă în regiune. De câte ori îl întrebi de ce nu îşi ia tancurile găseşte o explicaţie”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a explicat luni, la Adevărul Live, că motivul pentru care a ales să nu meargă în politica externă „pe relaţia tradiţională cu Franţa” a fost acela că „nu se lipea cu SUA” în acel moment. Băsescu spune că a cultivat, în schimb, relaţia cu Angela Merkel pentru că „Germania nu-i fitecine”, a fost „o ţară corectă, care a spus întotdeauna ce doreşte”.

Băsescu, despre răpirea jurnaliştilor din 2005: Nu s-au plătit bani pentru răscumpărare. Au fost alte formule

Fostul preşedinte Traian Băsescu a vorbit, la Adevărul Live, despre momenul răpirii jurnaliştilor români şi despre fuga lui Omar Hayssam din ţară.

Băsescu: „Putin vrea influenţă în regiune. De câte ori îl întrebi de ce nu îşi ia tancurile găseşte o explicaţie”

Fostul preşedinte Traian Băsescu a explicat luni, la Adevărul Live, că motivul pentru care a ales să nu meargă în politica externă „pe relaţia tradiţională cu Franţa” a fost acela că „nu se lipea cu SUA” în acel moment. Băsescu spune că a cultivat, în schimb, relaţia cu Angela Merkel pentru că „Germania nu-i fitecine”, a fost „o ţară corectă, care a spus întotdeauna ce doreşte”.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite