Victor Ponta: Dragnea a cerut Guvernului să renunţe la SPP pentru că SPP a refuzat să-i spună unde e Grindeanu în noaptea Ordonanţei 13

Victor Ponta: Dragnea a cerut Guvernului să renunţe la SPP pentru că SPP a refuzat să-i spună unde e Grindeanu în noaptea Ordonanţei 13

Inquam Photos / George Calin

Fostul premier Victor Ponta susţine că premierul şi miniştrii Cabinetului Dăncilă nu beneficiază de serviciile Serviciului de Protecţie şi Pază (SPP) pentru că Liviu Dragnea le-a cerut acest lucru după ce SPP ar fi refuzat să-i comunice liderului PSD unde se afla premierul Sorin Grindeanu în noaptea în care a fost adoptată Ordonanţa 13.

Ştiri pe aceeaşi temă

„Vreţi să vă spun de ce a renunţat (Guvernul la SPP – n.r.)? Domnul Dragnea i-a cerut doamnei Dăncilă şi miniştrilor să renunţe, pentru că în acel week-end cu Ordonanţa 13 domnul Grindeanu a plecat cu SPP-ul, domul Dragnea a sunat la SPP şi nu au vrut să-i spună unde e Grindeanu. Şi atunci domnul Dragnea a zis: "Dom-le, dacă voi nu-mi spuneţi unde-i, prim-ministrul şi miniştrii să nu mai aibă SPP"” a afirmat Victor Ponta miercuri seară, al România Tv.

El a susţinut că nu există un conflict între SPP şi alte instituţii ale statului şi că nu ar fi normal ca un astfel de serviciu să răspundă unui om.

„Nu e adevărat; asta-i cea mai mare ticăloşie. În loc să recunoşti că nu eşti în stare să te organizezi, să dai vina pe altcineva”, a spus Ponta în acest context.

Fostul prim-ministru a afirmat totodată că premierul Viorica Dăncilă are consilieri „pusi de domnul Dragnea” şi că, în opinia sa, aceştia „o sabotează intenţionat ca să arate ce slabă e”.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările