Surse. Iohannis face încă două reprize de consultări. Azi: Ponta, Tăriceanu şi Tomac. Mâine: Orban, Barna şi Hunor. PSD, absent

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Klaus Iohannisva organiza o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni, doar cu liderii partidelor parlamentare. Azi, şeful statului va discuta cu Victor Ponta (ProRomânia), Călin Popescu Tăriceanu (ALDE), Eugen Tomac (PMP) şi Varujan Pambuccian (minorităţi). Mâine, Iohannis va discuta cu Ludovic Orban (PNL), Dan Barna (USR) şi Kelemen Hunor (UDMR), sustin surse politice pentru Adevarul. PSD, din nou absent

Liderul USR Dan Barna a anunţat pe Facebook că marţi va merge la o nouă rundă de consultări la Palatul Cotroceni. USR pune patru condiţii pentru a vota în Parlament un Guvern PNL, plus angajamentul pentru alegeri anticipate.

PSD ar putea vota noul Guvern format în jurul PNL, susţin surse politice pentru Adevarul. Decizia va fi luată azi, după o discuţie în cadrul grupurilor parlamentare. Vineri, CEX-ul PSD a decis ca partidul să nu voteze noul Executiv, însă decizia ar putea fi răsturnată, susţin sursele citate. Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, exclude varianta alegerilor anticipate.

Europarlamentarul Rareş Bogdan, vehiculat pentru Ministerul de Interne sau pentru Ministerul Apărării, nu intră în Guvernul Orban şi îşi va continua activitatea la PE, susţin surse politice pentru Adevărul. Raluca Turcan ar prefera şefia Camerei Deputaţilor în detrimentul Ministerului Educaţiei. Adevărul vă prezintă în exclusivitate 11 nume pregătite de PNL pentru viitorul Guvern. Preşedintele Klaus Iohannis va avea ultimul cuvânt.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite