Ei îşi vor fi împlinit misiunea de eroi doar atunci când noi, societatea, noi toţi cei care am fost indiferenţi 26 de ani, vom face ceva. Când vom mişca un deget măcar, pentru ca cei care am scăpat, celelalte 20 de milioane care scăpăm zilnic, noi toţi să putem avea o viaţă normală. 

Trăim în ţara ”selfie-urilor” în care toţi suntem obsedaţi de selfie-uri sau check-inuri pe Facebook, în locuri sau la evenimente ”strategice” dar care nu au nicio rădăcină, niciun fundament, nicio legătură cu ceea ce postăm. Zilnic vedem doar check-inuri şi mesaje ipocrite din care să reiasă că ne pasă dar după ”click-ul” aparatului foto nu mai e nimic. E gol, e pauză. Nu am vrut sau nu am ştiut până acum să privim într-un ”selfie” peisajul din jurul chipului. Ce este deja la vedere, în jurul nostru.

Ne place sau nu să acceptăm, ţara asta este astăzi o mare minciună. Toată ţara este acoperită de ipocrizie şi şansa noastră de până acum a fost o inerţie din care am reuşit să intrăm şi în Uniunea Europeană şi în NATO şi să mai asfaltăm o stradă, să mai construim un mall. Dar pericolele ne pândesc la tot pasul, ele sunt la fiecare colţ de stradă, pe cele mai multe le ignorăm complet (din inconştienţă) iar cu altele am învăţat să trăim. Am învăţat să conducem maşina după un cod rutier nescris, am învăţat că legile sunt făcute ”la mişto” şi că le respectăm, că nu, tot aia e, am învăţat că putem şpăgui pe oricine, am învăţat că şi dacă luăm şpagă trebuie să avem ghinion să fim prinşi că doar politicienii sunt filaţi, am învăţat că şcoala şi facultatea e ”la mişto” şi ea, că ”oricum în facultate nu înveţi nimic” - când te angajezi nu ştii nimic, că banii trebuie făcuţi cu orice preţ pentru că de bani ai nevoie să trăieşti în societate. Aici nu mai vorbim despre valori sau crezuri, vorbim despre nişte instincte de supravieţuire pe care ni le-am dezvoltat asemenea lui Tarzan când s-a trezit singur în junglă. România a ajuns o junglă în care doar cei mai puternici supravieţuiesc, ceilalţi au noroc sau dacă nu au, atunci sunt doar nişte statistici.

Nu putem să aruncăm toată vina pe nişte funcţionari şpăgari inconştienţi. Vina reală este a statului falimentat care nu e în stare să se impună, să îşi impună legea. Şpăgarii mărunţi iau şpagă pentru că pot! Pentru că ştiu că procurorii sunt ocupaţi cu politicienii şi nu au timp de ei şi în acelaşi timp pentru că sunt inconştienţi şi iresponsabil. Niciunul nu realizează că este zilnic complicele unui potenţial omor, a unui potenţial dezastru. Pentru că ne spunem mult prea des ”lasă că merge şi aşa” am ajuns să şi credem asta. Nu mai putem separa binele de rău, de cele mai multe ori nu mai suntem capabili să raţionalizăm consecinţele faptelor noastre sau a nepăsării noastre. 

Nu doar la fotbal Dumnezeu ne arată că e român. 26 de ani ne-a arătat asta zilnic, în fiecare clipă în care ne-a păzit de propriul rău, în care ne-a ţinut în pază şi ne-a făcut nişte supravieţuitori. Până pe 30 octombrie, când şi El a fost depăşit de ambiţia noastră de a ne face singuri rău. Din acest moment trebuie să ne uităm în jur, în jurul nostru, să deschidem ochii şi să înţelegem în ce ţară trăim astăzi.

Capcanele pe care le-am amorsat în 26 de ani sunt pretutindeni. În casa noastră, pe strada noastră, pe drumurile noastre, la locul de muncă, la locul de distracţie, la locul de tratament şi până şi la locul de veci. 

Dacă vrei să îţi faci în ţara asta un ITP (inspecţia periodică a autoturismului) şi ştii că maşina ta are probleme, dai 50 de lei şpagă şi un inconştient îţi lipeşte autocolantul pe talon. Dacă tu eşti inconştient iar mecanicul un criminal, vina nu este doar a ta şi a complicelui tău. Vina este a statului ajuns impotent, care nu se mai poate impune. Trăim o disoluţie a autorităţii fără precedent. Şoferii se înjură cu poliţiştii şi dau cu maşina peste ei, autorităţile de control fac controale tematice la comandă politică sau la comanda concurenţei, interlopi care au ”relaţii” în instituţii îţi trimit controale pentru a-ţi omorî afacerea, politicienii te jignesc şi îţi râd în nas la oră de maximă audienţă.  

În ţara asta avem un planor dispărut de aproape 3 luni de zile pe care nimeni nici măcar nu îl mai caută! Pilotul planorului va fi, probabil, descoperit de arheologi peste câteva sute de ani precum mumiile din Egiptul antic, asta dacă nu va fi mâncat de animalele sălbatice între timp! Nimeni nici măcar nu se mai preocupă de drama unei familii care şi-a pierdut (la propriu, pierdut în sălbăticie) un tată şi un soţ.

În ianuarie se împlinesc 2 ani de la tragedia din Apuseni. Parchetul şi-a făcut treaba (în felul lui) şi oarecum a ”tratat” efectele. Dar Guvernul, Parlamentul sau chiar societatea civilă nu a făcut nimic pentru a trata cauzele. Veşnic tratăm efectele dar nu ştim, nu putem sau nu vrem să ne uităm la cauze. Doar spre exemplu, în cazul ”Apuseni” ştiam că doctorul Zamfir (un alt erou ”civil”) nu a putut fi localizat pentru că legea nu permitea STS să intercepteze un telefon nici măcar într-o situaţie de urgenţă, fără un mandat de la judecător. După tragedie, absolut nimeni nu s-a chinuit să genereze măcar o dezbatere pentru modificarea legii, Guvernul nu a încercat să dea o ordonanţă de urgenţă, o hotarâre de guvern, în Parlament nu a existat măcar o iniţiativă legislativă pentru a repara situaţia.  Absolut nimic nu s-a întâmplat la 2 ani după acea tragedie pe care, nu-i aşa, toată lumea o regretă.. Nimeni nu face nimic în ţara ”selfieurilor”.

Trăim într-o ţară în care Parlamentul votează 20-25 de legi pe săptămână în timp ce în Marea Britanie, Franţa sau Germania se votează 6-7 legi pe an! În fiecare săptămână o lege e modificată, de cele mai multe ori din cauza unor ”băieţi deştepţi” care se înfundă cu afacerea lor şi decât să se chinuie să găsească o soluţie de management schimbă legea. Legile sunt alambicate, de cele mai multe ori o lege este modificată prin sute (sute!) de amendamente, dacă vrei să poţi citi o lege cap coadă, ai neaparată nevoie de un soft care să ţi-o aşeze cap la cap. Nimeni şi în niciun domeniu nu poate spune, cu mâna pe inimă, că stăpâneşte o lege pentru că nu poate fi niciodată sigur dacă e sau nu varianta actualizată. În fiecare domeniu este ori un hiatus legislativ ori un haos legislativ. Şi dacă vrei să respecţi legea, îţi e greu să ştii care e aia.

Situaţia nu poate să rămână aşa! Nu avem voie ca şi de data asta să trecem peste şi să ignorăm încă o dată bătaia de joc în care ne complacem. Statul român este astăzi falimentat de către o mână de şmecheri cu girofar, delegitimaţi social, delegitimaţi profesional, inconştienţi, uneori interlopi care nu au nimic în comun cu ţara asta şi cu poporul român! Trebuie sa ne luăm ţara în mâini şi să o ducem noi acolo unde doar noi ştim că trebuie! 

Tragedia asta este ultimul semnal de alarmă, următorul, care va fi unul generalizat, care va paraliza ţara, poate veni în orice clipă şi de la orice colţ de stradă! În ţara asta astăzi, un cabinet stomatologic nu are nevoie de autorizări speciale pentru a monta o butelie de oxigen în cabinet (gândiţi-vă doar că o astfel de butelie, în cazul unei explozii, reacţionează ca o rachetă care poate doborî fără probleme un bloc de 4 etaje), în ţara asta trenurile cu armament sunt jefuite de hoţii de fier vechi, în ţara asta copiii şi bătrânii mor mâncaţi de câini, avioanele se prăbuşesc şi nimeni nu le găseşte. Şi aproape nimănui nu i se mai pare ceva deosebit. Am învăţat să le tratăm pe toate ca ”fapte diverse”.

Soluţia? Să ne implicăm! Şi nu prin lozinci, nu prin utopii, nu ca de obicei - ”tinerii să se implice, partidele să se primenească, să vină ”omul nou” care să rezolve toate problemele”. NU!

Astăzi trebuie să ne implicăm pentru că nu mai avem timp! Trebuie ca oamenii care conştientizează că sunt nişte norocoşi că încă supravieţuiesc în ţara asta să înceapă să facă legi. Efectiv şi la propriu. Nu ne mai putem permite luxul de a ”delega” aleşilor noştri misiunea de a gândi ei legi pentru noi.

Trebuie ca fiecare în domeniul nostru, acolo unde ştim pe propria piele de ce anume ne lovim în fiecare zi, să începem să scriem proiecte de legi cu care să mergem la Parlament şi pe care să le dăm în mână bravilor noştri parlamentari. Proiecte cu care să facem ordine în zonele elementare ale ţării. Nu putem vorbi încă de ”politici publice”, noi trebuie să vorbim de ”fundaţie” o vreme bună, trebuie să reconstruim scheletul României. Fiecare putem merge la parlamentarul pe care l-am ales în colegiu şi să îi dăm în mână, ”mură în gură”, ce are de făcut. Presiunea este atât de mare încât cei pe care i-am ales, dintre cei băgaţi pe gât de partide, sunt obligaţi ca între două voturi pentru salvarea lui Şova şi a lui Udrea să preia proiectele noastre, obligatoriu să NU le modifice ci doar să le voteze! Doar să le voteze! Iar după ce vom fi ”rânduit” ţara asta cu lucrurile de bază, după ce vom dezamorsa capcanele care ne pândesc la tot colţul, ne putem gândi la schimbarea clasei politice pe termen lung.

Este cutremurator ce se întâmplă şi din păcate ce se va întâmpla, în drama de la Colectiv, în următoarele 10 zile - 2 săptămâni, perioadă în care o parte dintre cei aflaţi în stare critică vor pleca dintre noi.. Condoleanţe familiilor şi speranţă, putere de luptă şi credinţă celor care se încăpăţânează să rămână printre noi! Ei au plecat, noi am avut norocul să rămânem, dar ne-au lăsat o misiune.