PSD a mai salvat un senator de Justiţie. Senatul a respins cererea DNA de ridicare a imunităţii lui Florian Bodog

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Florian Bodog FOTO gov.ro
Florian Bodog FOTO gov.ro

Senatul a votat miercuri în favoarea păstrării imunităţii parlamentare a fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual. Săptămâna trecută şi Comisia juridică a Senatului a adoptat un raport de respingere a cererii de urmărire penală a fostului ministru.

Din cei 116 senatori prezenţi, 30 au votat pentru, 82 contra şi patru s-au abţinut la votul privind cererea de ridicare a imunităţii lui Bodog.

„Există câteva elemente care ridică semne de întrebare asupra acestei solicitări. Eu ca ministru al sănătăţii, nu am fost un ministru comod pentur cei din subordine. (...) Sunt un om integru. Am două fete care sunt studente şi cărora nu le este ruşine de tatăl lor. Niciodată în activitatea mea, indiferent în ce funcţii am fost, nu am săvârşit nicio faptă de corupţie, nu am săvârşit nicio faptă ilegală”, a declarat Florin Bodog în plenul Senatului.

Comisia juridică a Senatului a adoptat marţea trecută un raport de respingere a solicitării procurorilor de a începe urmărirea penală în cazul fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, acuzat de abuz în serviciu şi fals intelectual de DNA.

Procurorul general interimar Bogdan Licu a transmis Senatului, la începutul lunii iulie, cererea DNA de ridicare a imunităţii fostului ministru al Sănătăţii Florian Bodog, cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi fals intelectual, într-un dosar legat de modul în care acesta a angajat o consilieră în perioada mandatului său.

 
Potrivit DNA, „în perioada februarie 2017 - ianuarie 2018 demnitarul, deşi cunoştea că persoana angajată în funcţia de consilier personal nu s-a prezentat la serviciu şi nu a prestat activităţile la care era obligată prin contractul individual de muncă şi fişa postului, ar fi atestat în mod nereal prezenţa acesteia la locul de muncă prin semnarea foilor colective de prezenţă şi nu a luat măsuri pentru sancţionarea disciplinară".
 
Astfel, arată procurorii, consiliera ministrului de la acea dată ar fi obţinut drepturi salariale care nu i se cuveneau în cuantum de 77.985 de lei, suma ce ar reprezenta prejudiciu la bugetul ministerului respectiv.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite