Proiect: PSD vrea ca Mihai Viteazul să fie declarat martir şi erou al naţiunii române
0Mai mulţi aleşi ai PSD au depus, în procedură de urgenţă, un proiect de lege prin care Mihai Viteazul să fie declarat martir şi erou al naţiunii române, pentru „rolul pe care l-a avut în realizarea primei uniri a poporului român”. Semnatarii iniţiativei legislative vor ca anual să fie organizate ceremonii în 27 mai, potrivit Mediafax.
„Se declară martir şi erou al naţiunii române Mihai Viteazul, Domn al Ţării Româneşti, Domn al Moldovei şi Principe al Transilvaniei, pentru rolul marcant pe care l-a avut în săvârşirea primei uniri a poporului român, pentru curajul şi sacrificiul său marcant în istoria României”, arată iniţiatorii în propunerea legislativă, potrivit Mediafax.
De asemenea, ceremonii anuale ar urma să fie organizate anual în data de 27 mai şi pot fi marcate de autorităţile centrale şi locale, precum şi de instituţiile publice de cultură din ţară şi din străinătate, prin "programe şi manifestări cu caracter cultural-ştiinţific".
„Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot sprijini material sau logistic organizarea şi desfăşurarea programelor şi manifestărilor, în limita fondurilor disponibile. Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune, în calitate de servicii publice, pot include în programele lor emisiuni culturale ori aspecte de la manifestările dedicate acestei sărbători”, conform sursei citate.