Cicerone Ioniţoiu s-a născut la Craiova, în ziua de 8 mai 1924 şi a plecat la Dumnezeu, născându-se în Ceruri, în ziua de 26 ianuarie 2014, la Paris. A fost scriitor, deţinut politic în temniţele comuniste din Gulagul românesc şi va rămâne în memoria Neamului Românesc ca unul dintre marii mărturisitori ai credinţei în Dumnezeu care au pătimit în închisorile comuniste. A fost condamnat de două ori la pedeapsa cu închisoarea - în 1950 şi în 1962 - pentru faptul că a fost membru în conducerea organizaţiei de tineret a Partidului Naţional Ţărănesc. După 10 ani de chinuri în închisori şi lagăre de exterminare, la intervenţia preşedintelui Franţei, în 1979 a fost eliberat şi a părăsit ţara, mergând în exil, în Franţa.

După 1989, Cicerone Ioniţoiu a realizat o enciclopedie cu numele martirilor care au murit în închisorile comuniste din România - lucrarea poate fi consultată pe site-ul Procesul Comunismului.

Într-un document intitulat „GENOCIDUL DIN ROMÂNIA - REPERE ÎN PROCESUL COMUNISMULUI“, Cicerone Ioniţoiu mărturiseşte despre principalul instrument de crimă şi teroare utilizat de comunişti împotriva Naţiunii Române, adică despre Securitate, ai cărei foşti slujitori, ex-ofiţeri, ex-turnători şi ex-agenţi de influenţă pot fi aflaţi astăzi în elitele Ţării - în politică, în mediul de afaceri, în cultură şi spiritualitate:

„Securitatea a fost creată prin Decretul nr.221/30 Aug.1948 sub denumirea de Direcţia Generala a Securităţii Poporului sub conducerea lui Gheorghe Pintilie (Pantelei Bodnarenko), având ca directori adjuncţi pe Alexandru Nicolschi (Boris Grunberg, evreu basara­bean rusofon) şi Vladimir Mazuru (ucrainean din Bucovina de Nord). Securitatea era urmărită de omul lui Beria, Alexandr Saharovschi şi supravegheată de Serghei Kavtaradze, omul lui Molotov, căruia la Externe i-a urmat I.A.Vâsinschi care impusese guvernul român la 6-03-1945 (la rândul lui, omul lui Beria). Cele 13 direcţii înfiinţate erau încadrate cu oameni de mână "forte" acoperind tot teritoriul, fiind întărite cu două organe de veghe permanentă a tot ce mişca: Direcţia generală a miliţiei ce înlocuia poliţia şi jandarmeria (23-01-1949) şi Trupele de securitate (6-02-1949). Aceste organe au sădit delaţiunea peste tot. Această nouă organizare a fost o crimă împotriva poporul român.”

În rechizitoriul lui Cicerone Ioniţoiu sunt amintite feluritele metode de tortură şi exterminare utilizate de regimul comunist împotriva membrilor Rezistenţei Naţionale Anti-comuniste. Despre ”reeducarea” aplicată prin intermediul a ceea ce astăzi se cunoaşte sub denumirea de ”Experimentul Piteşti”, Cicerone Ioniţoiu mărturiseşte:

”S-a pus în aplicare planul re­educării la care au luat parte Pintilie Gh., Dulgheru Mişu, Jianu, Marin, Sepeanu Teodor, CSELLER Ludovic, Constantinescu Marin zis Duba, Baciu Ion (col.ajuns în Direcţia închisorilor şi lagarelor), Nemeş Iosif. La acest plan diabolic s-au alăturat pe plan local Dumitres­cu Alexandru (comandantul închisorii), Cârnu Ioan de la securitatea din Piteşti, ofiţerul politic Marina (Iţicovici) Ion şi din personalul închisorii au participat la bătăi şi acoperirea torturilor gardienii Georgescu Alexandru din Leordeni, Ciobanu din Ţigăneşti, Dina Florea, Nistor Dumitru, Lăzăroiu, Mândruţa. Pentru că de la Piteşti sistemul barbar a fost transferat şi la Gherla merită trecuţi şi cei ce l-au susţinut: ofiţerii politici Sucigan Gheorghe şi Avadanei Constantin, precum şi doctorul Barbosu Viorel, iar din partea administraţiei locot. Mihalcea Aurel (ginerele lui Goiciu), Gabor Tiberiu, Vascanu Augustin.

Din rândul deţinuţilor cel care a trecut la torturarea colegilor a fost Ţurcanu Eugen, ajutat la torturi de Popa Alexandru Tanu, Puşcaş Vasile, Păvăloaie Vasile, Livinschi Mihai, Stoian Ion, Romanescu Grigore, Popescu Aristotel, Pătrăşcanu Nuti, Pop Cornel şi mulţi alţii... Torturile la care şi-au supus colegii de puşcărie de lot sau chiar de liceu au fost îngrozitoare, folosindu-se metode diabolice la auzul cărora te cutremuri. In astfel de condiţii au fost omorâţi la Piteşti circa 15 deţinuţi. Scenele de groază petrecute în camera 4 spital şi nu numai acolo, sunt descrise de Grigore Dumitrescu în volumul ”Demascarea”.

In astfel de chinuri au murit şi Gheorghe SERBAN şi Mihai IOSUB, şi Ion PINTILIE şi Chirica BALANISCU şi Alex. Bogdanovici, şi alţi circa 29 la Piteşti. Alte zeci au ieşit traumatizaţi şi schilodiţi şi fiziceşte şi sufleteşti. Mărturie pentru aceste orori sunt din ce în ce mai multe, printre ele ale lui Aurel OBREJA, Chirica GABOR, Virgil MAXIM, Nicolae POPA, Mihai JIANU, Eugen Magirescu, Nicolae IONITA, Mihai BURACU. Aceeaşi echipă de călăi au continuat, cu aceeaşi sălbăticie şi în acelaşi sistem; au omorât la Gherla pe Ion CRIŞTEA (ţăran), Andrei DUMITRU (camioner), Ion DINCĂ (mecanic), Vasile DAMBU (ospătar), Dumitru RADOVAN (tâmplar), Petre Gh. POPESCU (căpitan), Ion TÂMPA, Garofil M. DIMCIU şi alţii - trecuţi între victimele comunismului. Şi aici au fost unii torturaţi până au înnebunii, alţii au rămas neoameni, cu sechele nevindecabile.

La OCNELE MARI, unde se găseau câteva sute de deţinuţi fără condamnare, toţi oameni în vârstă, s-a trimis o echipa de persoane de­semnată de Turcanu şi Iosif Nemeş ca să terorizeze pe aceşti lăgarişti. Aceşti torţionari au fost: Ştefănescu Grigore, Samson Ion, Gemeniuc Constantin şi Vlădoianu Liviu. Administraţia i-a încura­jat şi le-a pus la dispoziţie celulele 10, 11 şi 12 la etaj, unde nu aveau acces paznicii. Timp de 6 luni a durat tortura prin care a trecut Petre JUTEA,Vasile TAFLAN, Virgil MATEIAŞ, Vasile HANU... A fost omorât istoricul de la Roma GRAMA Gheorghe-Gioto de către Strugaru Mihai, alţii au înebunit, ca Ştefan Verescu şi preotul An­drei ADAM, care şi-au revenit după ani şi ani.

TÂRGUL OCNA a fost o închisoare pe care MAI-ul a destinat-o ca spital pentru sutele de bolnavi de plămâni din cauza condiţiilor de exterminare în care fuseseră ţinuţi şi a torturilor prin care trecuseră. Conducerea MAI a căutat sa profite şi de aceşti bolnavi care veneau din muncile de exterminare ale Canalului sau torturi­le din Piteşti şi Gherla. In acest scop Nedelcu Mihai împreună cu Nemeş Ioşif, cu avizul lui Nicolschi, au trimis la Tg.Ocna pe Nutti Pătrăşcanu ca să iniţieze sistemul de la Piteşti. S-a început într-un grup restrâns de foşti reeducaţi la Piteşti, cu aco­perirea ofiţerului politic Şleam Augustin şi a inspectorului Nemeş şi Tudor Sepeanu. Dar bolnavii au găsit energia să reziste, să ri­posteze, alertând prin strigate locuitorii oraşului. Pătrăşcanu a rămas doar să facă pe informatorul ofiţerului politic până în 1952, când a fost ridicat şi implicat de cei pe care îi servise în gru­pul lui Eugen Ţurcanu, sfârşindu-şi ticăloasa activitate după comutarea pedepsei cu moartea, în închisoarea Jilava.

La Caransebeş fuseseră adunaţi vreo 25-30 intelectuali de seamă şi foşti oameni politici (Emil Haţieganu, deputatul de Bălti Dumi­tru Topciu, Valer Roman, Ion Costinescu, Anton Dumitriu, Ioan C. Popp, Ion SIMU, Trixy Mironescu... ) şi alţii mai tineri cărora Nicolschi le pregătise o reeducare. A trimis pe Iosif Nemeş, Ludovic Cseller şi Teodor Sepeanu, cu un nou locot.major ca director. Acesta s-a adresat deţinuţilor spunându-le: „Să nu credeţi ca v-am adus la pension, până în primăvara nici unul dintre voi nu va mai fi în... viaţă“. A început regimul de restricţii şi sancţiuni şi pentru că nu da rezultate, a cerut ajutorul Bucureştiului. După eşecul de la Tg.Ocna, a luat de acolo doi oameni „de mână“ din cei instruiţi de Ţurcanu, anume pe Bârjovescu Dumitru şi Străchinaru Constantin, pen­tru a-i termina pe „boieri“. Aceştia au venit şi pregăteau terenul pentru trecerea la violenţă. S-au găsit câţiva tineri care-i cunoş­teau de la Suceava şi le-au pus gamelele cu ciorbă fierbinte în cap, săturându-i de reeducare. S-a terminat acţiunea Nicolschi aici, la Caransebeş, dar ea continua în forţă peste ţară.”

În aproape un sfert de secol trecut de la căderea regimului Ceauşescu, dacă ar fi fost folosite doar informaţiile oferite de Cicerone Ioniţoiu în lucrările sale, fără a fi luate în seamă alte zeci de mii de documente şi mărturii despre crimele comunismului, tot am fi avut câteva zeci, poate sute de anchete şi procese penale deschise atât împotriva unor foşti ofiţeri de Securitate şi torţionari, cât şi a unor personaje implicate în evenimentele sângeroase din Decembrie 1989. Datorită faptului că puterea politică şi puterea economică în Statul Român au fost preluate de membrii eşaloanelor 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii, un proces real, moral şi penal al comunismului nu a fost posibil.

Ion Iliescu i-a aşezat pe foştii ”tovarăşi” în poziţii-cheie, în politică, economie, Armată şi serviciile secrete, a batjocorit pe Majestatea Sa Regele Mihai I, adevăratul conducător al Statului, interzicându-i ani de-a rândul să se reîntoarcă în Ţară, a oprit în mod sângeros şi criminal ofensiva forţelor monarhiste, democratice şi pro-europene, organizând ”Mineriadele” prin manipularea minerilor din Valea Jiului şi a oferit eşaloanelor de elită ale fostului regim comunist timpul necesar pentru a prelua controlul aproape total asupra vieţii politice şi economice din România.

Emil Constantinescu, speranţă neîmplinită a democraţiei româneşti, a fost învins de structurile neo-comuniste din administraţia de stat şi serviciile secrete, confirmând că România nu a scăpat din ghearele demonului comunist.

Ultimul, dar nu cel din urmă, Traian Băsescu, manifestând deopotrivă o viclenie şi o ipocrizie la cote greu de închipuit şi de atins, a pus punct oricărui demers moral şi penal îndreptat împotriva membrilor eşaloanelor 2 şi 3 ale PCR şi Securităţii, printr-o aşa-zisă ”condamnare” formală şi inutilă a comunismului, fără vreun efect juridic, prin intermediul Raportului Tismăneanu. O ironie mizerabilă, comunismul a fost ”condamnat” de politrucul Vladimir Tismăneanu, nimeni altul decât fiul militanţilor comunişti Leonte Tismăneanu (stalinist feroce, agent al Moscovei şi membru de marcă al nomenclaturii comuniste din România anilor 50-60) şi Hermina Marcusohn. Viaţa noastră rămâne, deocamdată, sub controlul demonului comunist, slujit într-o Românie aşa-zis ”democratică” şi ”europeană”, de o clasă politică trădătoare şi anti-naţională, fructul otrăvit al celor peste 40 de ani de dictatură comunistă.

Dumnezeu nu i-a îngăduit luptătorului anticomunist Cicerone Ioniţoiu să vadă cu ochii lui cum fosta elită comunistă este anchetată şi condamnată pentru crimele comise împotriva Naţiunii şi Statului Român. Probabil că nici nouă, pentru păcatele noastre, nu ne va îngădui.

Rugând pe Dumnezeu să aşeze sufletul lui Cicerone Ioniţoiu acolo unde sfinţii Săi se odihnesc, sfârşim aceste rânduri cu un gând mărturisit de marele luptător anticomunist: „Procesul Comunismului, cu măsuri reparatorii, denunţarea şi excluderea din viaţa publică a celor care au contribuit la genocid - poate repara fibra morală a Neamului şi aduce pacea socială.“