Pasaportul doamnei de moda veche

Simina Mezincescu este o doamna de moda veche. Este nascuta in 1928, crescuta cu guvernanta nemtoaica, intr-o casa in care se vorbea frantuzeste, si anii par sa n-o fi atins. "Totdeauna mi-a parut ca

Simina Mezincescu este o doamna de moda veche. Este nascuta in 1928, crescuta cu guvernanta nemtoaica, intr-o casa in care se vorbea frantuzeste, si anii par sa n-o fi atins. "Totdeauna mi-a parut ca trebuie ramas in tara". Ea vorbeste, fumand mereu, asezata pe o canapea alba, intre mobile vechi. Aici, in 1992, 50 de persoane, intre care Cornel, cum ii spune ea, au privit emisiunea decisiva inaintea ultimului tur prezidential, Constantinescu-Iliescu. Farmecul acestei intamplari sta in amanuntul ca acolo, in primul rand, se sarbatorea lansarea unei carti a lui Corneliu Coposu. Pe pereti sunt tablouri cu persoane neverosimile. Un portret de femeie cu decolteu patrat si o floare rosie la piept. Privirea ei nu are timp. Vase de portelan, zaharnita din argint cu initiale. E o legatura profunda intre Simina Mezincesu, lucrurile ei si oamenii pe care-i evoca. Si ea are grija sa nu o tulbure. Despre lucrurile grave nu face conversatie. Doar atat: ca a facut patru ani de puscarie politica, intre '59 si '63. A intrat cu lotul Noica. In schimb, povesteste ca Razvan, baiatul lui Constantin Noica, s-a nascut in casa parintilor ei, despre faptul ca Dinu, cum ii spune ea, lucra la o carte, "un fel de Hegel pe intelesul tuturor", cand a fost arestat si ca ea l-a ajutat la traducerea in franceza. "Totul bun pana in '49". Isi aminteste ca pe Kiseleff era o fasie de nisip, dincolo de trotuar, pentru cei care incalecau. "Indiferent de clasa, cand ieseau pe strada, oamenii se straduiau sa fie sic. Nu vedeai vanzatoare prost dispusa, pe Calea Victoriei. In Bucuresti erau atunci 500.000 de oameni. Daca taranii romani aveau o mare demnitate pe proprietatea lor, cand veneau in Bucuresti, se declasau". Viata ei e o poveste a unei lumi. Seamana privirii directe din tabloul stramosesc. La 13 ani, a primit de la tatal ei, "care nu concepea ca nu am fost baiat", o motoreta; a alergat apoi in curse de motocicleta. La 17 ani, a avut brevet de pilotaj pentru avion. "La Sibiu, aveam un cal de captura, un hunter irlandez. Am castigat un concurs hipic, unde concura echipa hipica nationala". Colonelul care a primit contestatia partii barbatesti a inchis subiectul: "Dupa ce ne-am acoperit de rusine, sa ne acoperim si de ridicol?!". In anii '40, existau cluburi sportive, "Metropol", "Asam", "Yacht Club". Ea a jucat tenis, a facut tir. Dupa 1949, cluburile acelea "care nu erau pentru oricine" s-au inchis si pentru ea. Rade. Nu mai putea face sport de performanta. Anvergura, spune, de fapt, cu accent frantuzesc. Nu a putut face nici Dreptul. S-a incapatanat insa sa traiasca in continuare, dupa regulile ei. Cu o coechipiera a castigat, in 1968, raliul balcanic, cu un BMW 850. Desi era invitata la raliuri internationale, nu putea participa fara pasaport. Ca sa alerge la Turul Europei, in 1969, a intervenit pentru ea Henri Coanda. Dupa revolutie, Simina Mezincescu a fondat miscarea "Romania Viitoare", membra CDR, si astazi reprezinta Casa Regala. Evaluarile ei sunt lucide. "Daca ar fi fost 200 de oameni la fel cu invatatoarea care si-a cerut iertare tuturor generatiilor pe care le-a mintit, soarta monarhiei ar fi fost alta". Dar Simina Mezincescu rezolva lucrurile grave cu gratie. "Pe mine Dumnezeu m-a favorizat. Daca nu mi-a dat mari calitati, nu mi-a dat nici mari defecte. Nu pot admite ideea de razbunare sau de ura. Cu asta am un pasaport pentru fericire".

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos: