Orban încearcă să evite trădările la moţiunea de cenzură: Cei mai mulţi parteneri sunt de acord să fie un vot la vedere, astfel încât să nu fie niciun dubiu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, că moţiunea de cenzură va fi depusă „cât de curând”, dar că nu poate avansa o dată, pentru că trebuie consultate toate cele şase formaţiuni care o susţin. Orban a mai spus că opoziţia ar putea vota „la vedere” la moţiunea de cenzură.

„Obiectivul PNL a fost de coagula toate forţele politice parlamentare din opoziţie pentru a obţine numărul de semnături şi ulterior numărul de voturi necesar pentru a asigura succesul moţiunii de cenzură”, a precizat Ludovic Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL.

Orban a menţionat că aşteaptă şi finalizarea procedurilor în cadrul ALDE, care trebuie să ia decizia şi apoi să strângă semnăturile. „Noi mizăm pe semnătura tuturor parlamentarilor care azi sunt în ALDE”, a adăugat liderul PNL.

„Calculele noastre ne fac să fim optimişti. Eu nu-mi pot să-mi imaginez că, dacă un parlamentar semnează, ar putea să-şi schimbe opinia până la momentul votului, în ciuda asalturilor disperate pe care le face guvernul. (...) Le atrag atenţia că pot intra în sfera penală”, a subliniat Ludovic Orban.

El a spus că are toată încrederea că parlamentarii PRO România vor semna şi vota moţiunea de cenzură şi că nu are niciun motiv să se îndoiască de acest lucru.

„Am discutat cu mai mulţi parteneri, cei mai mulţi sunt de acord să fie un vot la vedere, astfel încât să nu fie niciun dubiu”, a mai anunţat Orban.

Întrebat dacă este posibil ca moţiunea de cenzură să fie depusă vineri, liderul PNL a spus că nu poate avansa o dată, pentru că trebuie consultate toate cele şase formaţiuni care susţin moţiunea, dar că acest lucru se va întâmpla „cât de curând”.
 

Politică



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite