Nelu Tătaru: O parte a eşichierului politic a ţinut să acapareze un punctaj politic tocmai pentru sănătatea românilor, pe suferinţa oamenilor
0Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat, luni, că o parte a eşichierului politic a făcut declaraţii în sensul bagatelizării efortului din ultimele trei luni pentru limitarea pandemiei şi s-a grăbit să ”recomande politic anumite idei care s-au perpetuat”, adăugând că politicienii respectivi au ţinut ”să acapareze un punctaj politic”.
”Ne-am grăbit să recomandăm politic anumite idei care s-au perpetuat, bagatelizarea efortului care a fost, de peste trei luni de zile, precum şi neîncrederea în existenţa virusului. Poate că noi suntem subiectivi, dar cei din exteriorul ţării noastre nu sunt subiectivi, sunt obiectivi şi vor lua decizii în privinţa noastră”, a declarat, luni, la Galaţi, ministrul Sănătăţii.
Întrebat la cine se referă când spune că s-au grăbit să recomande politic anumite idei, Tătaru a precizat: ”La o parte a eşichierului politic, care a ţinut să acapareze un punctaj politic tocmai pentru sănătatea românilor, pe suferinţa oamenilor, pe cei peste 1.800 de decedaţi sau pe un corp medical care, în momentul acesta, dacă vreţi să vă spun sincer, îi văd deznădăjduiţi pentru o muncă ce, nu numai că nu a fost apreciată, dar chiar se calcă pe acea muncă, forţând şi efortul şi răbdarea lor”.
Întrebat dacă este de părere că legea carantinei va trece de Parlament, Tătaru a afirmat: ”Eu cred că legea carantinei va trece, că nu-şi va pemite nimeni în acest moment să vicieze o evoluţie care ar trebui să fie normală. Avem o vară care ar trebui să fie cu o viaţă cvasi-normală, chiar dacă normală. Vom trăi cu persistenţa unui virus, chiar dacă la o prezenţă subliminală, dar haideţi să ajungem la momentul acela”.
Legea carantinei a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi se află în dezbatere la Senat.