Necesara responsabilitate

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Era de domeniul evidenţei încă din ziua de 4 noiembrie 2019, atunci când Parlamentul României a acordat votul de încredere primului guvern monocolor liberal condus de dl. Ludovic Orban, că echipa noului Executiv e departe de a fi perfectă.

Atunci, aproape nimeni nu a crezut că guvernul va trece, cum se zice, din prima. Aşa se explică, pesemne, faptul că numele unora dintre noi miniştri, care ar fi urmat să fie recrutaţi dintre greii partidului, au dispărut de la o zi la alta. Le-au luat locul persoane cvasi-necunoscute. În plus, se aproxima că liberalii vor da ţării doar ceea ce ar fi trebuit să fie un guvern de tranziţie, al cărui rost ar fi fost acela de a administra treburile curente ale ţării până în noiembrie-decembrie 2020 -de maximă urgenţă erau încheierea execuţiei bugetare aferente anului 2019 şi trecerea proiectului de buget pentru 2020-, adică până după proximele alegeri parlamentare. Dl. Orban s-a dovedit în acele zile de foc un excelent negociator şi, în pofida tuturor pronosticurilor rezervate ori negative de-a dreptul, a obţinut, miraculos, trecerea guvernului.

Ceea ce s-a întâmplat mai departe a fost  mai puţin lăudabil. Dorind să provoace alegeri anticipate, amăgindu-se cu gândul că ele ar fi, totuşi, posibile, crezând în promisiunile deşarte, mincinoase ale unor falşi prieteni politici, dl. Orban şi întreaga conducere a PNL au forţat, cu binecuvântarea şi la îndemnul preşedintelui Klaus Iohannis, dărâmarea propriei lor construcţii. Guvernul şi-a asumat, aventuros, răspunderea pe o lege vizând organizarea alegerilor locale în două tururi, lege care nu avea cum să fie pe placul PSD. Acesta a profitat de majoritatea pe care o mai deţine încă în Parlament şi a trântit, glorios, guvernul.

A urmat un fel de Baba Oarba, un joc de genul Cine conduce ţara?, un concurs al politicianismelor în floare, cu dl.Klaus Iohannis, dl. Ludovic Orban şi dl. Marcel Ciolacu în rolurile principale. Acestui joc i-a pus capăt pandemia. Aşa a ajuns la putere guvernul Orban 2.

Liberalii au comis atunci o greşeală de moarte. Încăpăţânându-se în susţinerea ideii că prima formulă guvernamentală ar fi fost una fără cusur, nu au operat nici cea mai mică modificare în componenţa Executivului. Nu l-au sacrificat atunci pe dl. Victor Costache, deşi era clar că respectivul era vânat ca nimeni altul de presă şi de partidele de Opoziţie, au menţinut-o în funcţie pe d-na Monica Anisie de la Educaţie, care se dovedeşte astăzi un mare gol, ezitantă, incapabilă să îşi asume decizii radicale ţinând-o langa cu colegii ei de la Catedră care fac şi dreg, i-au reînnoit mandatul d-lui Ioan Marcel Vela în fruntea Ministerului de Interne. În pofida faptului că persoana respectivă deţine o pregătire precară.

Cum putea oare dl. Marcel Vela să fie altfel de vreme ce e subinginer la bază şi posedă o licenţă în Drept de la aşa-zisa Universitate europeană Drăgan din Lugoj? Dl. Marcel Vela şi-a început primul mandat de ministru prin apelul la un sobor de preoţi, sobor al cărui rost ar fi fost acela de a alunga duhurile rele din biroul d-lui Vela, exact acela în care, pe vremuri, stătea chiar Nicolae Ceauşescu.

Nu o fi fost bun soborul, o fi fost de proastă calitate aghiazma, cert e că fantoma lui Nicolae Ceauşescu nu a fost gonită. Aşa se explică, probabil, apăsarea pe pedala naţionalistă, respectiv complet deplasata măsură a difuzării Imnului de Stat din maşinile Poliţiei în week end.

În plus, dl. Vela este un slab comunicator. Nutreşte ambiţia de a face comentarii pe marginea Ordonanţelor militare, crede că le explică, că astfel le-ar face mai pe înţelesul prostimii, numai că, nefiind un profesionist al cuvintelor, mai mult le încurcă. Dl. Ioan Marcel Vela mai are şi ambiţia de a încheia patetic, moralizator şi, la finalul fiecărei apariţii publice, declamă prost un  text de un patetism desuet, text evident scris de alţii.

Toate acestea sunt realităţi. Se văd cu ochiul liber. Numai că de aici şi până a afirma, aşa cum o fac şefii unor partide de Opoziţie şi jurnaliştii furajaţi de aceştia, că România ar fi căzut victimă dictaturii iohanniste, că românii ar fi arestaţi la domiciliu, că nimeni nu mai scoate o vorbă critică ori că s-ar fi reinstaurat cenzura în România e cale lungă.

În ceea ce mă priveşte, nu văd nimic dur în Ordonanţele militare semnate de dl. Vela. Nu îmi sunt nicidecum pe plac, nu exult de fericire la gândul că am anumite limitări ale dreptului la liberă circulaţie. Nu sunt deloc fericit nici la ideea că nu ştiu pentru câtă vreme sunt suspendate cursurile universitare. Mă consolez cu gândul că, înainte de închiderea şcolii, am izbutit să îl predau pe Blaise Pascal şi mi-am reamintit, chiar înainte ca de pe acum celebrul articol al lui Pascal Bruckner să o readucă în spaţiul public, zicerea marelui filosof francez în conformitate cu care cea mai mare nenorocire a omului este aceea de a nu şti să stea liniştit în camera lui. Totuşi, admit că nu mă simt ca peştele în apă, cu atât mai mult că sunt născut în zodia Peşte. Dar înţeleg că e stare de urgenţă, că trebuie să respect anumite reguli. Tocmai de aceea mi se par iresponsabile acele editoriale care pe faţă, ori mascat incită, cheamă, chiar incită la revoltă. Aşa după cum am scris zilele trecute, cred că unii politicieni- capi de listă fiind  numiţii Popescu-Tăriceanu Călin şi Ponta Viorel Victor- ar trebui izolaţi politic. Pentru simplul motiv că agită iresponsabil spiritele.

E nevoie în aceste zile de reţinere, de înţelegere, de bun simţ, de bună cuviinţă. Cui să le cer astea ? Lui Tăriceanu, care chiar acum iar se dă de ceasul morţii să mai scape o dată de justiţie, lui Ponta, cel care are pe conştiinţă catastrofa de la #colectiv (noroc că respectivul nu prea are conştiinţă), lui Băsescu şi Turcescu sau veşnicilor agitaţi comunistoizi Cristoiu, Nistorescu, Chirieac ?

Comentariu apărut concomitent pe site-ul contributors.ro şi pe blogurile adevărul.ro

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite