Mureşan, despre cele 30 de miliarde de euro din Mecanismul de redresare: „Am propus creşterea prefinanţării de la 10% la 20%”. Ce domenii pot fi finanţate
0
Siegfried Mureşan, eurodeputat şi coraportor al Parlamentului European în ceea ce priveşte Mecanismul de redresare şi rezilienţă, a precizat că legislativul european propune creşterea nivelului prefinanţării de la 10% la 20%. România are posibilitatea să atragă 30,5 miliarde de euro din acdest mecanism.
„Am căzut de acord cu ceilalţi colegi coraportori ca mecanismul să se axeze pe şase obiective generale: tranziţia spre o economie verde, digitalizarea, coeziunea socială, competitivitatea economică, întărirea capacităţii administrative şi politicile pentru tineri. Pornind de la aceste obiective generale, proiectul de raport cuprinde mai multe domenii şi politici prioritate de finanţare care sunt foarte importante pentru România, precum infrastructura, sistemul de sănătate, educaţia, combaterea sărăciei, tranziţia spre o economie verde sau digitalizarea administrativă”, a declarat Siegfried Mureşan, eurodeputat şi purtător de cuvânt al PPE.
Siegfried Mureşan. coraportor al Mecanismului de redresare şi rezilienţă a precizat că propunerea făcută de Parlament e să fie crescut procentul pentru prefinanţare. „Dorim ca banii să ajungă cât mai repede la beneficiar. În primul rând, cerem ca prefinanţarea, adică avansul pe care ţările europene îl vor primi din fondurile nerambursabile cuprinse în acest mecanism, să crească la 20% din suma totală nerambursabilă, faţă de 10% cât a fost propus iniţială. Este vital ca acest avans să fie cât mai mare astfel încât să punem la dispoziţia ţărilor europene, care se confruntă cu lipsă de fonduri, cât mai repede resurse suficiente pentru începerea investiţiilor din planurile de redresare.În al doilea rând, propunem ca ţările europene să poată deconta din fondurile acestui mecanism şi cheltuielile cu măsurile de redresare economică implementate deja anul acesta, începând cu data de 1 februarie 2020, în contextul crizei COVID-19, şi care respectă criteriile stabilite în mecanism. Spre exemplu, este foarte posibil ca măsurile luate pentru consolidarea sistemului medical de către Guvernul României să fie eligibile pentru decontarea din acest mecanism.”
Reprezentantul PPE a subliniat că banii nu pot fi folosiţi pentru achiziţii care ar fi împotriva UU. „Nu pot fi folosiţi pentru achiziţii ostile de companii europene în contra interesului strategic al UE. De exemplu, China să nu poată dezvolta reţele de 5G cu bani europeni. Sau Federaţia Rusă să dezvolte reţele de gaz cu bani europene.
Dragoş Pâslaru, membru al Renew Europe şi coraportor al Mecanismului, a punctat faptul că şi România e foarte interesată de aceste domenii. „În UE se redefineşte politica industrială. Ne priveşte lucrul acesta şi pe noi, în România. A fost firesc să propunem să existe o nouă corelare cu politica industrială. Am introdus şi idee de a putea fi susţinute investiţii între sectorul public şi privat. România are de reîntregit infrastură, are lucruri edilitare de făcut. România are nevoie să-şi propună o viziune de dezvoltare inteligent, ţintit”, a declarat Dragoş Pâslaru.