Muie PSD - varianta Albert Camus

O! Doamne! Muie PSD! Ce impietate! Ce neruşinare! Ce degradare! Ce imoralitate! Luat şi băgat în dubă infractorul care a scos pe gură aşa ceva! Un oarecare cîştigător al premiului Nobel pentru literatură, Albert Camus, spunea „The only way to deal with an unfree world is to become so absolutely free that your very existence is an act of rebellion“.

Aham! Adică, singura metodă de a gestiona o dictatură este să devii atît de liber, încît simpla ta existenţă devine un act de rebeliune. Interesant!

Am tot citit opiniile, atît pe cele ale unor habarnişti, cît şi pe cele ale unor pudibonderişti, şi-mi dau seama că subiectul trebuie tratat, nu datorită senzaţionalului momentului, ci datorită substratului de fond. De asemenea, la sfîrşit voi trasa o paralelă cu Charlie Hebdo, deoarece în ambele cazuri este vorba de libertatea de exprimare.

Cînd am văzut ştirea iniţială cu numerele de înmatriculare, inevitabil m-am amuzat, şi m-am hlizit înlăuntrul meu. Fusese o dudă demnă de 9GAG. Mă aşteptam să treacă de la sine, precum multe altele. Ce să zic… respect pentru flerul tipului, puţină ciudă că n-am fost eu cel cu plăcuţele de înmatriculare.

Cînd colo, alaltăieri toată ziua, forfotă mare cu şoferul care ba este cercetat penal, ba nu este. Ba i-au luat plăcuţele de înmatriculare, ba nu i le-au luat… Din nou, ce să zic… informaţii contradictorii, opinii contradictorii, ştiri contradictorii. Trăim în România… ţara în care pînă şi muia nu mai este muie…

First thing first. Freedom of speech or unacceptable insult? - aşa cum pe bună dreptate se întrebau cei de la Euronews. Fără niciun dubiu, freedom of speech!

Cum legislaţia din România este frivolă în domeniul libertăţii de exprimare, o să mă aplec către cea americană, unde muia lor e mai pertinentă decît muia noastră (pun intended). În cazul Brandenburg vs. Ohio din 1969, Curtea Supremă de Justiţie a setat limitele libertăţii de exprimare, oferind o interpretare mai clară a Primului Amendament.

Astfel, libertatea de exprimare poate fi îngrădită doar în condiţiile în care poate produce şi incită la acte de violenţă imediate şi iminente. În rest, orice discurs este acceptat! Chiar şi hate speech-ul!

Exemplu: într-o comunitate cu vizibile tensiuni etnice, scandările rasiste pot fi suprimate, deoarece pot conduce către acte de violenţă iminente şi imediate.

Context: În perioada desegregării rasiale (perioada cu Marin Luther King), un troll ce făcea parte din Klu Klux Klan împărţea tot felul de manifeste rasiste. A fost amendat de poliţie, după care a dat în judecată poliţia, statul, whatever, că i-a fost încălcat dreptul la libera exprimare. Atunci, Curtea Supremă de Justiţie a oferit o definiţie mai clară a libertăţii de exprimare, specificînd în ce condiţii ea poate fi suprimată. Dezbaterea pe acest caz este fascinantă, iar speţa merită citită separat. Dar a se reţine că tu ca individ ai toată libertatea din lume de a spune ce vrei, atîta timp cît discursul tău nu conduce în mod iminent şi imediat la acte de violenţă.

Pînă acum am discutat despre legalitate. Să discutăm puţin despre stilistică, pudoare, şi obraze subţiri. Caut în DEX(online) definiţia cuvîntului „muie“, şi încă o dată rămîn stupefiat de anacronismul acestui tom, de incompetenţa celor de la Academia Română, de altfel mari academicieni şi obraze subţiri. Este suprarealist ce se petrece în DEX. Eugen Ionescu ar fi mîndru de cît absurd pot cuprinde aceste definiţii.

Florin Negruţiu în al său splendid editorial amintea de o poveste care trata originile şi valenţele cuvîntului „muie“ - origini ţigăneşti, cu valenţe multiple. Dar acum nu originile sunt importante, ci sensul colocvial pe care l-a căpătat cuvîntul.

Aşadar, sensul principal, modern, al cuvîntului „muie“ este acela de sex oral. Cel puţin asta este conotaţia uzuală. Este chiar ceva mai specific de atît, sexul oral practicat de către o femeie pentru un bărbat, de obicei cu accente hardcore. De aici şi sensul al doilea, anume „gură“ - a se vedea expresiile: „i-am dat la muie“, „dă, fă, muia aia încoa! (să ţi-o sărut)“, „mă duc să fut o muie“.

Trebuie să fac o paranteză. Există o disjuncţie între limbajul urban şi limbajul ţărănesc, care derivă din lejeritatea abordării tematicii sexului în cele două medii. La ţară, sexul nu reprezintă nimic tabu. De aici şi discuţiile fără perdea de la ţară. Dar la oraş, ah doamne ce pudici mai suntem! Nu mai spunem limba în pizdă, respectiv pula-n gură - ci facem un 69. You“ve got my point.

La ţară, cuvintele pulă, pizdă, muie sunt folosite uzual! Fără perdea, fără menajamente faţă de plozi, care sunt prea mici să afle astfel de cuvinte obscene. La ţară se face educaţie sexuală de la vîrste fragede - şi, cu excepţia unor cazuri extreme - virginitatea este păstrată pînă la vîrste mai înaintate, tocmai datorită acestei expuneri timpurii la lecţii de viaţă.

Dar nu!, orăşeanul este pudic. Nu-i frumos să vorbeşti de muie, atîta timp cît nu eşti în mijlocul unei orgii. Prin urmare, doamnele nu şi-o iau la muie, ci doar curvele. Doamnele practică doar sexul oral.

De aici, sensul al treilea al cuvîntului „muie“ - act sexual practicat doar de curve. A se vedea expresiile: „eşti o muistă!“, „ţi-o dau la muie (în timpul unei cerţi din cuplu - oricare dintre cei doi o poate exprima)“, „să-mi bag pula, ce muist eşti!“, „bă/fă, muie!“.

Şi acum ajungem la al patrulea sens colocvial, acela de înjurătură. Legăturile semantice sunt uşor de înţeles: „muie“ -> sex oral -> gură -> curvă -> înjurătură. Pentru că, pentru curve nu avem niciun respect, nu-i aşa? Curvele sunt demne de doar de dispreţ, iar iubitele noastre sunt nişte doamne. Unei curve poţi să-i dai la muie, deoarece pe ea nu o respecţi, dar iubitei tale în niciun caz.

Expresiile sunt în mare parte aceleaşi, doar contextul le transformă în înjurături: „ţi-o dau la muie!“, „ia, fă, o muie!“, „băga-mi-aş pula în muia ta!“. Toate acestea spuse într-un moment de furie, sau de revoltă profundă.

Un singur cuvînt, patru sensuri diferite, în patru contexte diferite. Cuvîntul în sine nu este obscen. Contextul şi intenţia sunt cele care oferă semantică. Personal, l-am folosit atît ca înjurătură, dar şi într-o declaraţie de dragoste - wow! şoc! da, în declaraţie de dragoste, iar la sfîrşitul ei m-am ales cu una (în sens pozitiv :D).

Toată afacerea asta mi-aduce aminte de George Carlin, cu asaltul său la adresa cuvintelor tabu, considerate obscene, şi care nu putea fi rostite în media. El găsise „Seven Words You Can Never Say on Television“, iar aceste cuvinte erau: shit, piss, fuck, cunt, cocksucker, motherfucker, and tits. Oh, fuck! le-am spus deşi erau interzise. Shit!

Revenind, un cuvînt muie, patru sensuri diferite: sex oral, gură, curvă, înjurătură. În contextul „Muie PSD“, clar este o înjurătură. Dar este mai mult decît atît, este manifest politic, cum bine au observat cei de la Euronews. Această sintagmă nu incita nici la violenţă, nici la agresiune - şi cu atît mai puţin nu ar fi fost iminente şi imediate. Deci, din punct de vedere legal, mesajul nu are de ce să fie suprimat. Este doar atît, un manifest politic. Ori cenzurarea unui astfel de manifest… ce să zic… Muie PSD!

În opinia mea, Vladimir Tismăneanu a surprins cel mai bine esenţa acestui „Muie PSD“, şi voi reda comentariul său aici: „Revoluţiile sunt momente de decompresiune, defulare, demistificare. Ele aduc imaginaţia la putere (spre a relua un adagiu din Parisul lui mai 68), desfid, dezlănţuie, destrama, zguduie, sparg canoane şi tabuuri, inclusiv lingvistice. Revoluţiile încep mai întâi mental, iar mentalul generează noi construcţii simbolice care adăugă nebănuite, insolite semnificaţii unor cuvinte marcate de oprobriu, privite, pe drept sau pe nedrept, că obscene. Astfel se explică resemantizarea, transformarea de conţinut a cuvântului care loveşte, în chip legitim şi necruţător, ca un glonte trimis direct la ţintă, în abjecţia absolută numită PSD...“

Din punct de vedere al limbajului, poţi să achiesezi la o astfel de exprimare sau nu. Poţi să o consideri de prost gust, sau nu. Poţi să o consideri deplasată, sau din contră, că este fix ceea ce trebuie. Poţi să iei distanţă, chiar şi în mod public, sau nu. La sfîrşitul zilei, este irelevantă poziţionarea fiecăruia la sintagma „Muie PSD“. Chiar este irelevant.

Dar nu poţi să vii tu, nominalizat al premiului Nobel - în speţă Mircea Cărtărescu, şi să ai un discurs ipocrit despre, vai doamne, cît de sensibil eşti tu, şi să nu contăm pe tine dacă venim cu „muie PSD“.

Maestre, în primul rînd, nu crezi că îţi dai cam multă importanţă? După unii eşti un scriitor de geniu, dar vocea ta este irelevantă raportată la impactul pe care îl are în a mobiliza masele. Dacă erai un #influencer atunci mai stăteam de vorbă. În al doilea rînd, cine zicea că contează pe tine?! (cacofonie intenţionată). Dar cel mai important, tu, îmblînzitor al cuvintelor, de unde atîta pudibonderie? Ne faci teoria chibritului cu „«toate sunt tîrfe»“, „«femeia nu e om»“. Serios? De la o simplă muie? Şi… avînd în vedere că eu sunt mai ţăran, mai din popor, permite-mi să te introduc în acest univers mistic al limbajului popular. Se spune sex oral, sau cel mai adesea muie! În niciun caz „felatio“, aşa cum ai făcut-o matale.

Domnule CeTePe, în primul rînd vreau să vă spun că vă admir enorm. Sunteţi vocea pe care o urmăresc cel mai adesea în spaţiul românesc, şi fac asta din copilărie. Dar niciun idol nu trebuie să deţină un piedestal.

Charlie Hebdo vs. MuiePSD. V-am urmărit la vremea respectivă declaraţiile, şi de atunci n-am fost de acord cu ele. Unde tragem linia de „Apoi, Măria-Voastră, aşa ceva nu se cade!“? Şi eu, şi dvs. suntem atei, prin urmare religia este irelevantă în această polemică. În cazul de faţă, folosiţi dubla măsură.

Ori ne asumăm pînă la capăt un discurs politically correct, în care avem grijă să nu sensibilizăm pe nimeni, ori, din contră, ne asumăm pînă la capăt libertatea de exprimare - cu riscul de a ofensa pe toată lumea, în limite care să nu conducă la violenţă imediată şi iminentă.

Nimic!, dar absolut nimic nu trebuie ţinut pe un piedestal, şi totul, dar absolut totul trebuie să poată fi supus satirei.Iar religia, un factor atît de nociv în societatea umană, cu atît mai mult ea nu trebuie să fie intangibilă satirei şi sarcasmului!

Larry Flynt, în melodia celor de la Paraziţii, Jos Cenzura, spunea: „Freedom of speech is not freedom for the thought you love. But rather for the thought you hate, hate the most. Freedom is not lost in one failed swoop, it's lost a book at a time, a magazine at a time, or a CD at a time. Censorship goes against the very grain of our basic freedoms“.

Aşadar, freedom of speech is the freedom of the thought you hate, hate the most! Iar acum revin la ce zicea Albert Camus, să te comporţi atît de liber, încît simpla ta existenţă să fie un act de rebeliune. Cele două citate sunt echivalente şi/sau complementare din punct de vedere semantic.

Prin urmare, ce facem? Mai (auto)cenzurăm Charlie Hebdo?