Este motivul pentru care Occidentul – cu veselia lui practică, cu lipsa lui de istericale ontologice (cu excepţia notabilă a furiei teutonice, care l-a generat pe Hitler) – nu a produs decât terorişti ornamentali şi politicoşi – terorişti de omenie – precum cei din IRA, ETA şi mişcările juvenile germane. Adevăratul terorism a fost întotdeauna oriental – aşa cum marile religii s-au născut numai în Orient. În secolul al XIX-lea, prima formă a terorismului politic cu amplu program ideologic în spate a apărut în Rusia (Narodnaia Volia); era un anarho-comunism care repudia cu bombe spiritul mic burghez, pragmatic, liberal şi ironist al Occidentului. Fratele lui Lenin, Aleksandr Ulianov, a fost un astfel de terorist care a ales explicit moartea la o vârstă extrem de fragedă pentru a nu face niciun compromis cu regimul ţarist. 

Un secol şi mai bine mai târziu, Islamul radical a preluat ştafeta venită din stepele Siberiei şi a propus o formă mai globalizată şi mai performantă a terorii. Inamicul este, din nou, spiritul mic burghez, pragmatic, liberal şi ironist al Occidentului. Ciudat: atât proto-bolşevicii ruşi, cât şi fundamentaliştii islamici, deşi aflaţi în capete opuse ale Weltanschauung-ului politic, ţintesc un inamic comun. Nu contează în ce cred (popor, Revoluţie, Allah), ci cum cred (integral şi cu preţul vieţii). Terorismul reprezintă, în fond, expresia politică supremă a credinţei necondiţionate şi expansioniste în valori absolute – iar această credinţă e alergică la spiritul relativist, lejer şi multicultural al Occidentului.

Cand Vladimir Putin şi-a asumat un război împotriva Statului Islamic în Siria şi Irak, el a cântărit între avantajele şi dezavantajele implicării într-o luptă deschisă cu terorismul:

Avantaje: Legitimitate şi popularitate internaţională, act de dreptate, leadership în lumea creştină, motivaţie pentru a-şi creşte puterea internă şi a promova noi legi care restrâng libertăţile civile. 

Dezavantaje: Rusia devine o ţintă importantă pentru terorişti, riscul unor şocuri politice majore în cazul unor atentate reuşite cu impact mare, creşterea costurilor pentru serviciile speciale şi pentru tehnici moderne de prevenire şi supraveghere.

Ceea ce va înclina balanţa între cele două direcţii – optimistă sau pesimistă – este răspunsul la o întrebare adresată nu militarilor, ci filosofilor: pot teroriştii musulmani să deteste Rusia cu pasiunea cu care urăsc Occidentul?  Este terorismul o armă utilizabilă – autentic şi până la capăt – faţă de orice inamic politic sau el este practicat cu convingere doar împotriva unei metafizici de sens contrar, în care “absolutul” se ciocneşte cu “relativul”?

În înfruntarea dintre ISIS şi Occident sau bolşevici şi Occident relaţia filosofică e una de excludere reciprocă: ori Împărăţia lui Allah, ori libertatea personală; ori mumia sanctificată a lui Lenin, ori dreptul fiecăruia de a glumi pe seama oricărei mumii. De aceea, atunci când teroristul se aruncă în aer într-o piaţă din Barcelona sau Londra, el ştie sigur că ia cu sine oameni care îi neagă şi îi dizolvă propriile certitudini ontologice. Lucrurile sunt mult mai complicate la Moscova. Civilizaţia rusă nu e în niciun caz una liberal-ironistă de tip occidental. Are anarhisme şi revolte stridente, dar nu e un spaţiu în care “individul” să fie definit modern. Nevoia rusească de “absolut” e cel puţin la fel de presantă ca aceea resimţită în lumea arabă – chiar dacă mijloacele sunt mai sofisticate. Disponibilitatea rusească de a servi un “ţar” ori “secretar general” e similară pasiunii cu care orientalii urmează un calif sau un ayatollah.

Liderii Statului Islamic vor încerca să lovească Rusia. Vor trimite martiri şi vor pregăti veste încărcate cu explozibili. Pentru a fi convingători în faţa propriilor adepţi, ei trebuie însă să forjeze o doctrină teologică şi filosofică prin care “spiritul rus” în ansamblu să devină o ameninţare pentru modul de viaţă musulman: o simplă luptă personală între Putin şi Abu Bakr al-Baghdadi nu e suficientă.

La o primă privire – superficială – e o construcţie ideologică greu de realizat: “sufletul rus” are suficiente în comun cu “sufletul oriental” pentru a nu se dizolva reciproc. Şi nu e exclus ca – orice nu ar face Occidentul şi orice ar face Putin – spiritul liberal al Vestului să rămână singura ţintă ultimă şi “de suflet” a teroriştilor din orice spaţiu şi orice epocă.