Marian Petrache: Indiferent de ordonanţe, acorduri şi interpretări, staţi acasă! Lăsaţi Oborul, staţi departe unii de alţii!
0Preşedintele CJ Ilfov, Marian Petrache, face un apel la adresa tuturor cetăţenilor, cărora le cere să stea acasă şi să evite locurile aglomerate, lucru vizibil în numeroase pieţe din Bucureşti.
„Indiferent de ordonanţe, acorduri şi interpretări, staţi acasă! Nu vă duceţi la cumpărături în zone aglomerate! Lăsaţi Oborul, staţi departe unii de alţii! Uitaţi-vă bine la poza asta! E de azi, din plină pandemie. Ce credeţi că se întâmplă când o persoană infectată pune mâna pe mere, pe pâine sau pe ceapă verde după ce a strănutat? Ce se întâmplă dacă tuşeşte spre vânzătoare? Sau spre alt cumpărător?”, a scris pe Facebook Marian Petrache.
Liderul CJ Ilfov a menţionat că el evită cât poate de mult să iasă din casă, inclusiv pentru cumpărăturile necesare. „Şi eu ma pregătesc de sărbători, dar anul acesta mergem pe rând la cumpărături, la hipermarket - eu şi soţia. N-am mai fost la piaţă de când a început coronavirusul. Plecăm cu lista de cumpărături ca să nu stăm mult în magazin. Şi mereu cu mască şi cu mănuşi. Sănătatea e cea mai importantă. Staţi acasă!”, a completat Petrache.