Iniţial am crezut că blufează, că doreşte doar să mă convingă să dau o mână de ajutor în lupta lor împotriva comuniştilor lui Voronin, sprijiniţi pe atunci de Moscova. Trebuie să recunosc că, în ceea ce mă priveşte, strategia respectivului personaj a fost de succes: am încercat de-a lungul anilor să dau şi eu o mână de ajutor, pe măsură posibilităţilor mele limitate, în lupta românilor noştri de peste Prut pentru libertate, democraţie şi prosperitate.

Însă, ulterior, mi-am dat seama şi cât de adevărate erau acele cuvinte: arareori, noi, românii, i-am ajutat în mod concret pe fraţii noştri de peste Prut (cu o excepţie notabilă: acordarea paşapoartelor româneşti, mulţi dintre cetăţenii moldoveni putând emigra în Europa!).

În privinţa recentelor evenimente din Republica Moldova, o adevărată criză, au fost exprimate multe păreri, unele dintre ele extrem de pertinente precum cele ale profesorului Armand Goşu sau ale lui Sorin Ioniţă şi am considerat că nu aş avea multe lucruri în plus. Însă, recent am citit în presa românească câteva „analize“ ale unor aşa-zişi experţi în ale politicii din Republica Moldova şi pur şi simplu am fost revoltat: aceleaşi lozinci, aceleaşi încercări de manipulare a opiniei publice româneşti, aceleaşi fumigene cu iz patriotard aruncate în disperare cu scopul de a denatura situaţia, de a pune lucrurile într-o lumină care să servească anumitor interese (de grup, doar de grup!), de a genera anumite reacţii din partea autorităţilor româneşti şi aşa depăşite cu totul de evenimente.  

Ca să fiu mai clar: anumiţi „analişti“ care de ani şi ani de zile au mers mână în mână cu Plahotniuc se simt acum ameninţaţi de iminenta cădere a regimului mafiot din Republica Moldova. Şi alături de ei, speriaţi şi ei de-a binelea sunt „marii“ noştri diplomaţi, trimişi de România la Chişinău, o întreagă liotă de incompetenţi şi expiraţi , după chipul şi asemănarea Ministrului nostru de Externe. Ca şi „analiştii“ politici şi „diplomaţii“ noştri aşteaptă cu înfrigurare deznodământul crizei moldoveneşti, a căderii regimului mafiot, momentul când apele se vor limpezi, cât de cât, când vor apărea statele de plată ale oligarhului, dar şi unele din celebrele înregistrări video cu respectivele personaje, în diferite ipostaze, când vor ieşi la iveală toate înţelegerile şi mânărelile pe care le-au făcut, pe sub masă, doar în interesul propriu. Şi asta în timp ce fluturau aceleaşi lozinci patriotarde: „românism“, „interesele României“, „interesele neamului“, „credinţă“ şi aşa mai departe.

Poziţia României faţă de recentele evenimente din Republica Moldova a fost cu totul ruşinoasă, România irosind ultima fărâmă de credibilitate în zonă, ultimul rest de influenţă într-un teritoriu în care, teoretic, interesele noastre trebuiau să fie majore. Nu doar că înţelegerile despre ce urma să se întâmple aici s-au făcut fără ştirea „diplomaţiei“ româneşti, ba chiar aceşti diplomaţi au fost ocoliţi pentru că ştiu foarte bine şi americanii şi europenii şi ruşii că sunt cu toţii în buzunarul domnului Plahotniuc. Ultimele declaraţii ale unor oficiali români nu au făcut decât să confirme temerile cancelariilor străine: ce am putea crede despre declaraţiile aiuritoare ale Ministrului nostru de Externe, domnul Meleşcanu? Că este vorba despre incompetenţă? Da, ştim asta. Dar aşa cum ştiam despre Dragnea şi Dăncilă şi toată gaşca lor că este şi altceva decât o crasă incompetenţă, tot aşa ştim că şi în acest caz este vorba despre aspecte mult mai grave: sunt interese personale şi de grup, trafic de influenţă, şantaj, interese externe, în special din partea ruşilor şi altele asemenea.

Poziţia României faţă de recentele evenimente din Republica Moldova a fost cu totul ruşinoasă, România irosind ultima fărâmă de credibilitate în zonă, ultimul rest de influenţă într-un teritoriu în care, teoretic, interesele noastre trebuiau să fie majore.

Marea mea surpriză a fost reacţia iniţială a preşedintelui Iohannis, care s-a lăsat antrenat în acest joc ruşinos faţă de Republica Moldova? Cum de a putut să asculte de această liotă de incompetenţi care îi fluturau lozinci patriotarde în timp ce ei, prin diverse scheme, se aflau pe statele de plată ale mafiotului? Cum de a crezut poveştile care circulau într-o „anumită parte a presei“ de pe ambele părţi ale Prutului prin care Maia Sandu şi Andrei Năstase erau, şi încă sunt, acuzaţi că slujesc interesele Moscovei?!!

Rolul „fake-news“-urile, într-o campanie electorală, de exemplu, este de a-i determina pe cei vizaţi să devină inactivi, să stea acasă, să nu meargă la vot. În cazul Republicii Moldova, „fake-news“-urile vândute publicului şi oficialităţilor române (de jos până la cel mai înalt nivel) a avut un singur scop: să creeze confuzie, să răspândească neîncredere, să paralizeze orice reacţie la evenimentele din zonă. Şi este exact ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani: România şi Preşedinţia nu şi-au manifestat clar opţiunile, nu au propus soluţii, nu au ajutat în vreun fel pe cei care chiar luptau cu acest regim diabolic. Este strigător la cer să se ajungă în situaţia în care Statele Unite, Europa, ţări din spaţiul ex-sovietic şi chiar şi Rusia să îşi declare sprijinul faţă de guvernul Maia Sandu, Ministrul de Externe român să susţină poziţia lui Plahotniuc, iar Guvernul şi Preşedinţia să vorbească de „stabilitate“ şi „dialog“!! Apropo, dialog cu cine, cu Plahotniuc, că n-am înţeles??!!

Datorită acestei propagande false, a „fake news-urilor“ generate de răspândacii aciuaţi pe la Chişinău, dar şi pe la Bucureşti, în ultimii doi ani a fost extrem de dificil să se organizeze contacte directe şi să se deschidă căi de comunicaţie între politicienii români şi cei care luptă în mod real aici în Chişinău pentru democraţie şi libertate, pentru eliberarea ţării de sub regimul mafiot al oligarhului Plahotniuc.

Maia Sandu şi Andrei Năstase sunt, cel puţin în acest moment, cei care pot reprezenta cel mai bine interesele moldovenilor, dar şi ale românilor. Însă, au un „păcat“: au coloană verticală, nu sunt manipulabili şi pun interesele oamenilor din Moldova mai presus de interesele de grup sau de interesele personale. Trebuie să recunosc că este un „păcat“ de neiertat din perspectiva politicii noastre balcanice, a politicii noastre dâmboviţene bazată exclusiv pe tras sfori, creare de avantaje proprii, slujire a intereselor de grup, îmbogăţire personală, trădări şi vânzări.

De aceea Plahotniuc a fost preferat şi favorizat de structurile de putere şi informaţii româneşti; servea chipurile intereselor României, era pro-europeanul convins, şi, ce era mai important, se putea negocia cu el, adică se trăgeau anumite sfori. Sau cel puţin aşa au fost convinşi unii dintre oficialii noştri. Iar în momentul când s-a pierdut controlul (un control de fapt aparent, pentru că Plahotniuc s-a dovedit mult mai inteligent decât „românaşii“ noştri), era deja prea târziu – nu a mai putut fi scos din scenă, ajunsese el să facă regulile pentru că îi avea pe prea mulţi la mână! În consecinţă, reacţiile autorităţilor române în frunte cu preşedinţia au fost pe măsură!

Alo, domnule Preşedinte, anul ăsta sunt alegeri prezidenţiale! Măcar acesta să fie un motiv de a reacţiona într-un fel sau altul (că de acţionat, strategic, eventual – mă gândesc că poate cerem prea mult!). Şi este vorba de foarte multe voturi, domnule Preşedinte şi multe dintre ele le-aţi pierdut deja. Ştiu că sunteţi sigur de victorie şi, poate că într-adevăr aceste voturi nu contează, dar în politica fluidă din ziua de azi aş fi atent la orice vot!

Şi la urma urmei nu este şi nu ar trebui să fie vorba de voturi. Cu toate că Republica Moldova a fost privită de către politicienii români exclusiv ca teritoriu furnizor de voturi, ca masă de manevră! Şi într-adevăr aceste voturi au făcut în multe cazuri diferenţa.

Interesele României pot fi diverse şi pe planuri variate şi menţionez doar câteva: unificarea României cu Moldova (deziderat destul de dificil de realizat pe termen scurt şi mediu), integrarea Moldovei în UE (alt obiectiv greu de atins ţinând cont de dificultăţile şi priorităţile pe care le are UE în acest moment) sau sporirea influenţei României în politica moldovenească (din ce în ce mai puţin realizabil în acest moment).

Alo, domnule Preşedinte, anul ăsta sunt alegeri prezidenţiale! Măcar acesta să fie un motiv de a reacţiona într-un fel sau altul (că de acţionat, strategic, eventual – mă gândesc că poate cerem prea mult!).

Dar dacă tot este să vorbim de „interesele României“ în Republica Moldova, „interese“ de care se tot face caz în ultima vreme, pot pune în discuţie această temă sub o altă formă: „Ce a făcut România şi trimişii ei aici pentru oamenii acestui petic de pământ, pentru acest neam de români care aşteaptă de atâta vreme un ajutor din partea noastră şi chiar pentru România?“ Aceasta este de fapt întrebarea pe care am adresat-o zilele astea unor „oficiali“ români, evident patrioţi, aciuaţi prin Chişinău.

Invariabil, răspunsul acestora a fost absolut stupefiant şi nu îl pot reproduce aici, dar pot spune că se înscrie în aceeaşi retorică patriotardă, care trăda de la o poştă interese meschine, personale sau de grup, îmbuibată cu aceleaşi lozinci de genul că avem de apărat „românismul“, „interesele României“, bla, bla, bla…

Le-am răspuns că dincolo de lozincăraia asta stupidă care are doar scopul să prostească lumea (acelaşi gen de discurs naţionalist precum al lui Dragnea din ultimele lui zile) obiectivele României pentru Republica Moldova ar trebuie să fie fundamentate pe creşterea nivelului de trai şi pe educaţie: o ţară săracă şi slab educată nu poate reprezenta în vreun fel interesele României şi ale UE. Este într-adevăr nevoie de stabilitate, dar aceasta poate fi generată doar de un sistem democratic funcţional, de prosperitate şi de un sistem educaţional performant.

Rusia a încercat întotdeauna să exporte instabilitate, să creeze haos, să distrugă economii şi sisteme educaţionale, să instaureze dictaturi, să susţină structuri mafiote, dependente de avantajele oferite de Moscova, toate dublate de o propagandă naţionalistă şi patriotardă – reţeta pentru a putea stăpâni mai uşor, şi a-şi atinge scopurile şi obiectivele strategice, economice sau de altă natură. Aşa înţelege Moscova să îşi apere interesele.

Această reţetă însă nu este, şi nu ar trebui să fie, funcţională pentru interesele României vizavi de Republica Moldova şi nu doar din considerentul că suntem din acelaşi neam şi vorbim aceeaşi limbă, ci ar trebui luat în considerare măcar faptul că avem nevoie de vecini cu o democraţie funcţională, economii eficiente, comunităţi prospere şi educate – iată adevărata reţetă pentru stabilitate şi progres.

Noi, România, trebuie să începem să privim Republica Moldova aşa cum oamenii de aici aşteaptă să fie priviţi de către cei care se pretind a fi fraţii lor mai mari: că ei sunt de acelaşi neam cu noi, că vorbim aceeaşi limbă şi că trebuie, ca fraţi mai mari, nu-i aşa?, să îi ajutăm pe aceşti oameni să fie liberi, să aibă o viaţă mai bună şi să asigure un viitor copiilor lor.

Abia când îi vom privi ca pe egalii noştri, când îi vom dori ca parteneri, când vom dori într-adevăr să fim împreună şi nu să ne folosim de ei, abia atunci vom sluji interesele moldovenilor de dincolo de Prut şi, evident, cele ale României.