În Chişinău se organizează începând cu anul 2009 manifestări dedicate „eliberării“ oraşului de către Armata Roşie în urma Operaţiunii Iaşi-Chişinău. Până atunci, Vladimir Voronin organiza în 28 iunie manifestări dedicate „eliberării“ Moldovei de sub „ocupaţia românească“. După căderea regimului Voronin, ziua de 28 iunie a fost declarată de preşedintele Mihai Ghimpu zi de doliu naţional. Comuniştii au transferat sărbătorirea „eliberării“ sovietice în 24 august, preluată apoi de socialişti.

În 24 august 1944 Armata Roşie a intrat în Chişinău în urma succesului ofensivei Iaşi-Chişinău împotriva armatelor germane şi române. Chiar dacă în seara zilei de 23 august România a trecut de partea Aliaţilor şi a început lupta împotriva Germaniei, ofensiva rusă a continuat şi peste 150.000 de ostaşi români au fost luaţi prizonieri, deşi majoritatea lor au depus armele, fără luptă, conformându-se ordinelor de la Bucureşti. Intrarea Armatei Roşii în Chişinău este considerată de către ruşi şi rusofoni ca o „eliberare“ de sub fascişti, sub acest termen înţelegându-se şi România, alături de Germania.

Interpretarea istoriei de către rusofoni este un paradox. În 24 august sărbătoresc „eliberarea Chişinăului“, deci şi a teritoriului dintre Prut şi Nistru, de către Armata Roşie, iar în 27 august sărbătoresc independenţa Republicii Moldova. La Monumentul dedicat eroilor sovietici din cel de-al doilea război mondial din Cimitirul Eternitatea din Chişinău soldaţii stau de gardă permanent între 24-27 august. Dacă ruşii au eliberat Chişinăul în 24 august 1944, faţă de cine şi-a declarat Moldova independenţa în 27 august 1991? Faţă de ruşii eliberatori? Cum rezolvă rusofonii această contradicţie? Ruşii au eliberat Moldova în 1944 sau au cucerit-o? Pentru că, dacă ar fi eliberat-o, aşa cum susţin rusofonii, nu ar mai fi fost nevoie de declaraţia de independenţă din 27 august 1991!

Manifestările din acest an au avut un răsunet mult mai mare datorită participării ministrului apărării din Federaţia Rusă, Serghei Şoigu. El a fost invitat de preşedintele Igor Dodon, dar a confirmat participarea abia în 19 august, provocând o criză politică la Chişinău. Premierul Maia Sandu a atras atenţia că vizita ministrului rus are doar un caracter privat, deoarece nu au fost respectate procedurile diplomatice. Participarea lui Şoigu a provocat un mai mare impact mediatic al manifestărilor patronate de preşedintele Igor Dodon.

Serghei Şoigu nu a venit la Chişinău pentru preşedintele R. Moldova. Faptul că el a confirmat târziu participarea sa trebuie corelat cu celelalte acţiuni şi poziţionări ale Rusiei din ultimele zile. În 20 august, preşedintele României a fost în vizită la Casa Albă. Era uşor de anticipat de către agenţiile ruseşti că problemele de securitate regională ce urmau a fi discutate la Washington se intersectau cu interesele geopolitice ale Rusiei. Dovadă sunt reacţiile imediate ale lui S. Şoigu şi ale lui V. Putin după declaraţiile de presă de la Casa Albă. Ba mai mult, era deja anunţată vizita lui John Bolton, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui SUA, la Chişinău, în cadrul unui turneu diplomatic în Ucraina, R. Moldova şi Bielorusia. Începând cu luna iunie a.c., orice vizită americană este dublată de o vizită rusească sau invers, deoarece Chişinăul este foarte important pe harta geopoliticii americane şi ruse din regiune. În această cheie trebuie văzută vizita lui Şoigu, manifestarea din 24 august fiind doar un pretext.

Desigur că nu trebuie neglijat nici mesajul indirect transmis de Rusia prin prezenţa lui Şoigu la Chişinău. Rusia a „eliberat“ Chişinăul în 24 august 1944, dar ea este şi azi prezentă în R. Moldova şi nu este dispusă să renunţe la acest teritoriu. Acest mesaj a întărit sentimentele rusofonilor din Basarabia. Ba mai mult, propunerea avansată de ministrul rus de a începe distrugerea muniţiilor vechi din depozitul din Transnistria a fost dublată de discuţii despre încheierea unui acord militar între Rusia şi R. Moldova. După cum au semnalat analiştii de peste Prut, acest acord militar reprezintă adevăratul pericol pentru Republica Moldova.

Aceasta a fost prima vizită a unui ministru rus al Apărării la Chişinău după declararea independenţei Republicii Moldova. Indiferent de cauzele sale reale, ea are o semnificaţie istorică. Mai ales că ministrul rus al apărării a mers apoi la Tiraspol.

S. Şoigu a participat la ceremoniile din Chişinău şi de la Şerpeni cu depuneri de flori şi onoruri militare la monumentele închinate armatei sovietice. Aceste ceremonii au avut un caracter închis, fără public neinvitat. Nici măcar pe pagina de internet a preşedinţiei nu a existat un program al manifestărilor, doar instrumentul de propagandă rusesc, sputnik.md, a publicat lista locaţiilor unde urmau să se desfăşoare ceremoniile, fără a indica şi orele. Din această cauză nu am putut să văd personal aceste manifestări, deşi am vrut să văd, ca istoric şi jurnalist, amploarea lor.

Singura manifestare publică, cu acces liber şi cu program anunţat, din seria celor dedicate „eliberării“ Chişinăului, a fost un concert organizat sub patronajul preşedintelui Igor Dodon, care a început la ora 19 (de fapt cu o întârziere de câteva minute) în Piaţa Marii Adunări Naţionale.

În capul scenei imense era scris: „75 ani de la eliberarea Moldovei de sub ocupaţia fascistă sub egida preşedintelui Republicii Moldova“. Pe lateralele scenei, acelaşi text era în limba rusă.

Întreaga manifestare a fost foarte atent regizată în cele mai mici detalii, fiind un exemplu pentru propaganda rusă la nivel de artă.

Deja titlul, Concert – meditaţie „Dacă m-ar întreba cineva...“, te obligă la meditaţie pe marginea temei principale a manifestării, care, în orice caz, nu este aniversarea eliberării Chişinăului, în ciuda explicaţiei date într-o limbă cu probleme de gramatică: „Eveniment comemorativ prilejuit aniversării a 75-a a operaţiunii Iaşi-Chişinău“! Dar pentru a descifra scopul corect al acestei manifestări, hai să vedem câteva detalii.


FOTO Marius Diaconescu

Publicul

La o jumătate de oră de la începerea concertului, nu erau în piaţă mai mult de 300 de persoane, aici incluzându-i atât pe carabinieri, cât şi pe cei care stăteau în parc pe băncile din vecinătatea Arcului de Triumf. M-am plimbat printre ei şi am observat că majoritatea publicului era format din persoane în vârstă, de peste 60 de ani, care şi-au trăit tinereţile în epoca sovietică, dintre care unii vorbeau în limba română, alţii în rusă. Erau şi câţiva tineri, de obicei familii cu copii, care vorbeau între ei în limba rusă. Aceste două categorii de populaţie formează probabil şi bazinul electoral al PSRM-ului. În plus, mai erau câţiva gură-cască, la fel ca mine, care au venit din curiozitate. Era să uit, sărea în evidenţă un ofiţer rus în uniformă, cu origini „ruseşti“ de prin Asia“!

Din public s-a remarcat un bătrân, care a început să strige „Ocupanţilor!“ către scenă, mai ales când se recita sau lectura în limba rusă. Carabinierii au vrut să îl îndepărteze cu forţa, dar din cauza televiziunilor care s-au înghesuit lângă ei, l-au lăsat în pace. Acestui rebel i s-au alăturat încă 3-4 bărbaţi, care i-au apostrofat şi fluierat pe actori când vorbeau în rusă. Asta doar în prima parte a concertului, pentru că, ori au obosit, ori au fost captivaţi de spectacol. Sau poate a fost o tehnică de anihilare a nemulţumirii principalului rebel printr-o aşa-zisă fraternizare.


FOTO Marius Diaconescu

Treptat, până către ora 20:30, deci la o oră şi jumătate de spectacol, publicul a crescut spre circa 500 de persoane. În jurul orei 21, când a început concertul cântăreţei ruse Elena Vaenga, în piaţă şi în parcul din vecinătate erau cel mult 1000 de oameni, ceea ce arată că ei au venit pentru cântăreaţă. Ba mai mult, în Chişinău, seara, în timpul verii, tinerii obişnuiesc să iasă pe Bd. Ştefan cel Mare, mai ales în parcul central, mărginit de Piaţa Marii Adunări Naţionale. Când am fost prima oară seara pe acel tronson de bulevard central, am fost uimit de numărul mare de oameni care se plimbau. În această seară, unii dintre ei au fost atraşi de muzică şi astfel se explică creşterea publicului după lăsarea întunericului.

Din punct de vedere al numărului spectatorilor, manifestarea a fost un fiasco. Nu ştiu dacă vreodată vor fi publice sumele cheltuite de administraţia prezidenţială cu organizarea acestui spectacol, însă, în orice caz, a fost un eşec total: doar 300-500 de persoane la spectacol şi cel mult 1000 la reprezentaţia cântăreţei ruse Elena Vaenga în ritmurile „Kathyuşei“!


FOTO Marius Diaconescu

Concertul antiromânesc a fost ilustrat cu Coloana Infinitului şi cu muzica lui Ciprian Porumbescu, a Mariei Tănase şi alţii

Spectacolul a avut trei părţi principale: circa 2 ore de recitaluri muzicale combinate cu lecturi din aşa-zise scrisori de pe front, un extras de circa 10 minute din filmul documentar „Operaţiunea Iaşi-Chişinău“ şi aproape o oră şi jumătate de concert de muzică rusească, cu cântăreaţa Elena Vaenga ca interpret principal. Spectacolul s-a încheiat cu focuri de artificii pe la ora 22,30.

Pentru prima parte a concertului, organizatorii au folosit intens arta românească produsă în dreapta Prutului. Da, putem spune că ei au furat din cultura românească pentru a ilustra concertul antiromânesc.

De exemplu, cântecul popular „Cântec pentru tata“, despre plecarea unui tată la război, este din folclorul din România, care nu face parte, în mod obişnuit, din repertoriul cântăreţei Nelly Ciobanu. Aceasta l-a interpretat în prima parte a concertului, fără a specifica originea lui. Furt, nu-i aşa?

La fel, cântecul Mariei Tănase, „Lume, soro, lume“, a fost cântat de aceeaşi artistă a poporului, Nelly Ciobanu. Câţi din public ştiu cine a fost Maria Tănase? Câţi din public ştiu că nici cântecul şi nici Maria Tănase nu au nicio legătură cu Basarabia? Dar Nelly Ciobanu l-a cântat fără nicio remuşcare, deşi un mare grup de intelectuali basarabeni, inclusiv interpreţi de muzică populară, au făcut un apel pentru boicotarea concertului patronat de Igor Dodon.

Între episoadele muzicale, câţiva actori lecturau cu patos fragmente din scrisori scrise pe front de soldaţii moldoveni din Armata Roşie. Majoritatea lecturilor au fost ilustrate muzical, în fundal, cu „Balada“ lui Ciprian Porumbescu. Câţi oare din public au recunoscut muzica românească a marelui nostru compozitor? Organizatorii nici măcar nu au catadicsit să menţioneze numele lui Ciprian Porumbescu. Dar ce mai contează încă un furt din arta românească pentru a ilustra propaganda antiromânească?

În timpul lecturilor din aceste scrisori, cel puţin de cinci ori s-a folosit ca ilustraţie Coloana Infinitului a lui Constantin Brâncuşi. Mă îndoiesc că majoritatea publicului ştia ce este. Însă organizatorii au folosit-o cu un scop evident, acela de a sublinia „perenitatea“ statului moldovean. E plin Chişinăul de portrete ale lui Igor Dodon cu textul „660 ani de la întemeierea Moldovei“. Nu mai contează furtul de identitate românească. Anii să fie cât mai mulţi.

În rest, lecturile erau ilustrate cu imagini ale unor scrisori cu un scris frumos caligrafiat. Poate ar fi timpul să ne amintim că românii, acei români din perioada interbelică, despre care se vorbeşte foarte urât, i-au învăţat pe românii din stânga Prutului să scrie atât de frumos. Pentru că după 106 de stăpânire rusească au rămas foarte puţini ştiutori de carte, pentru că ruşii au avut grijă să închidă şcolile româneşti. Ponderea analfabeţilor a scăzut în perioada interbelică, când în Basarabia au fost organizate şcoli româneşti!

Tinerii actori, care lecturau scrisorile, şi-au îndeplinit rolul cu mult patos, care, combinat cu un text foarte sentimental, a reuşit să emoţioneze publicul. Punct ochit, punct lovit! Ba mai mult, după 1-2 scrisori în română, urma alta în rusă. Pentru că preşedintele vrea să îşi păstreze aproape electoratul rus din Moldova.

Am însă un semn de întrebare. Ţinând cont de nivelul intelectual al majorităţii ştiutorilor de carte din perioada interbelică, precum şi de severitatea cenzurii militare sovietice de pe front, mă îndoiesc de veridicitatea acestor scrisori lecturate la Chişinău în 24 august. Sunt mult prea elaborate pentru un simplu soldat cu câteva clase primare.


FOTO Marius Diaconescu

Filmul documentar „Operaţiunea Iaşi-Chişinău“

După două ore de muzică şi poezie, ne-au fost oferite în circa 10 minute secvenţe din filmul documentar „Operaţiunea Iaşi-Chişinău“, a cărei premieră a fost în 23 august 2019. Igor Dodon a subliniat în declaraţiile sale de presă că acest film documentar arată „destul de clar“ ce s-a întâmplat în această perioadă.

E interesant că doar prezentatorul de limbă rusă de la spectacol a subliniat că filmul documentar a fost realizat sub patronajul preşedintelui R. Moldova, Igor Dodon, în cadrul unui proiect pentru a scrie istoria adevărată a Republicii Moldova!

Filmul original este în limba rusă, ceea ce indică atât originea echipei care l-a realizat, cât şi publicul ţintă.

Proiecţia din piaţă a început cu un fragment care spunea că „pe teritoriile ocupate, naţional-socialiştii au avut admiratorii lor“, în timp ce se derulau imagini cu civili care prezentau conducerii României salutul în pas de defilare. Propagandiştii ruşi au folosit secvenţe filmate în timpul vizitei regelui Carol al II-lea la Chişinău în ianuarie 1940. Comentariul continuă la fel de acid: România nu se grăbeşte să îi înroleze pe cei care salută (în aceste imagini – n.n.), pentru că nu îi consideră de încredere pe locuitorii din „noile gubernii“, doar 5% din basarabeni fiind înrolaţi în Armata română.

Este hilar cum prezintă cauzele creşterii mortalităţii în Basarabia imediat după instalarea noilor autorităţi sovietice: după 28 iunie 1940, odată cu plecarea românilor, au plecat din Basarabia şi medicii, ceea ce a cauzat foarte multe boli: dizenterie, malarie, scarlatină, tifos etc. şi a crescut mortalitatea de 3-4 ori!

Tot românii sunt vinovaţi că în 1941 producţia de grâu în Basarabia a fost mai slabă decât oricare dintre cei mai grei ani din colhozurile sovietice. Cine se mai întreabă dacă nu cumva ruşii, care au ocupat Basarabia în 28 iunie 1940, sunt cei care au gestionat semănăturile în toamna aceluiaşi an? Pentru că grâul recoltat în vara anului 1941 a fost semănat sub noile autorităţi sovietice! Da, nu mai contează, important e să fie făcuţi românii vinovaţi de toate necazurile din Basarabia!


FOTO Marius Diaconescu

Filmul amestecă fapte reale cu altele imaginare, ilustraţiile reale acoperind dezinformarea. Filmul este construit în jurul atrocităţilor româneşti împotriva evreilor din Iaşi, din Basarabia, Bucovina, Transnistria şi Odessa. Deşi titlul filmului este „Operaţiunea Iaşi-Chişinău“, în economia filmului, cea mai mare parte este dedicată Holocaustului, nu campaniei militare. Să fiu clar înţeles: nu contest realitatea Holocaustului din România şi nu am deloc intenţia de a scuza faptele reprobabile ale ostaşilor şi civililor români împotriva evreilor, care rămân o pată ruşinoasă în istoria poporului român. Dar nu pot să nu observ cum propaganda rusă de azi se foloseşte de suferinţa evreilor pentru a manipula opinia publică împotriva românilor.

Imagini din Holocaustul din România sunt amestecate cu imagini de la Auschwitz, inclusiv cu doctorul Mengele. Din acest amalgam de imagini şi de fapte reale comentate ostentativ, cu ce rămâne publicul?

De exemplu, în film se scoate în evidenţă de mai multe ori că, potrivit autorilor filmului, basarabenii erau consideraţi cetăţeni de mâna a doua în România: prin mobilizarea redusă pe front, prin buletinele de identitate speciale, prin teoria rasei ariane, în care şi slavii erau trataţi ca o rasă inferioară etc. Atenţie, nu spune ruşii sau ucrainienii, ci slavii, ceea ce se explică prin teoria originii slave a moldovenilor!

Cât timp se prezintă Holocaustul, în fim este folosit numele „Basarabia“ pentru teritoriul dintre Prut şi Nistru. Când începe expunerea referitoare la campania militară, autorii filmului folosesc brusc numele „Moldova“ pentru acelaşi teritoriu.

Trecem peste explicaţia neprofesionistă a stagnării frontului în nordul Moldovei între Martie-august 1944: lipsa hainelor de vară, lipsa aprovizionării, oboseala ostaşilor sovietici etc.

Este citită cu patos o scrisoare a unui soldat sovietic din Basarabia, care îi scrie mamei sale că îi este frig, că primeşte de mâncare doar mămăligă, că a mers de la Odessa până la Rezina fără odihnă şi că a dormit afară în ploaie. „Am primit uniformă şi am depus jurământul“. Dar umblă desculţ. O roagă să vină la el cât mai repede, „căci degrabă o să ne trimită pe front“, să îi aducă ţigări sau tutun, pâine, conserve, votcă, adică de ale gurii. Scrisoarea este emoţionantă, dar nimeni din public nu ştie că ruşii sovietici au mobilizat în primele zile după intrarea lor în Basarabia circa 150.000 de soldaţi, pe care, fără instrucţia necesară, i-au trimis pe front împotriva fasciştilor. Soldatul în cauză a fost înrolat în Armata Roşie, care i-a luat jurământul şi i-a dat uniformă, dar nu l-a mai şi încălţat. Dar în film se subliniază entuziasmul cu care recruţii din noile raioane eliberate de Armata Roşie se pregătesc pentru front!

Nu pot să nu remarc că la sfârşitul prezentării acestor secvenţe de film documentar aplauzele publicului din piaţă au fost mult mai intense decât după recitalurile de muzică şi lecturile din timpul concertului. E drept că, între timp, publicul s-a mărit, deoarece urma să înceapă concertul cântăreţei ruse Elena Vaenga.


FOTO Marius Diaconescu

Cine este Elena Vaenga?

Alegerea Elenei Vaenga are un scop clar propagandistic. Cântăreaţă, compozitoare şi actriţă, la cei 42 de ani ea ocupă un loc important în rândul artiştilor din Rusia datorită cântecelor sale, care fructifică balade populare ruseşti şi, mai ales, folclorul ostăşesc sovietic.

Moldovenii de peste Prut, indiferent că sunt români, ruşi, ucrainieni sau găgăuzi, apreciază muzica rusească. La nunţile lor vei auzi mai puţină muzică occidentală şi mai multă rusească. Iar cea românească e o excepţie. Am rămas surprins odată, când socrul mic, un intelectual rus din Odessa, a cerut orchestrei o romanţă românească la o nuntă în Chişinău! Apetenţa pentru muzica rusească este de înţeles. Cei peste 45 de ani au crescut cu muzica rusă, iar între cei tineri, preponderenţa programelor de divertisment ruseşti pe toate canalele media din Republica Moldova şi-a făcut efectul. Pentru gurile rele, trebuie să recunosc că limba rusă are ritmicitatea şi linia ei melodică, iar divertismentul rusesc este net superior celui românesc.

Astfel că prezenţa Elenei Vaenga nu este deloc întâmplătoare la Chişinău. Repertoriul ei constă din multe cântece ostăşeşti din perioada sovietică. Tema lor principală este războiul împotriva fasciştilor, un subiect foarte emoţionant pentru majoritatea locuitorilor din fostele republici sovietice, chiar şi acum, la 74 de ani de la încheierea celui de-al II-lea război mondial. Iar tema principală a spectacolului este tocmai războiul împotriva fasciştilor... români!

Elena Vaenga a concertat la Chişinău circa o oră şi jumătate. Eu a trebuit să plec după vreo 30 de minute către autogară, pe ritmurile Kathyuşei (cântec ostăşesc, nu trageri cu rachete!). Din autocar am văzut la final focurile de artificii, care au încheiat acest spectacol grandios.


FOTO Marius Diaconescu

Caracterul antiromânesc al concertului din 24 august 2019

Preşedintele Republicii Moldova a invitat politicienii la un moratoriu pentru a nu se discuta public pe subiecte de identitate naţională şi geopolitică. Ba chiar, în contextul poziţionării publice a premierului Maia Sandu împotriva manifestărilor din 24 august şi a declarării doliului naţional în 23 august, Igor Dodon s-a răstit că este doar treaba lui, ca preşedinte, să pună pe agenda publică chestiuni de geopolitică, iar treaba guvernului este să se ocupe de administrarea statului, să asigure gaze şi salarii cetăţenilor.

În timp ce cheamă politicienii la moratoriul împotriva dezbaterilor publice despre identitate naţională şi geopolitică, preşedintele Igor Dodon patronează manifestări culturale cu motivaţie clară identitară.

Cine sunt, pentru patronul manifestării, fasciştii de sub ocupaţia cărora a fost eliberat Chişinăul în 24 Ausgust 1944? Doar Germania? Nu, şi România!

La ce meditaţie invită concertul prin titlul său: Concert – meditaţie „Dacă m-ar întreba cineva...“? Singura ocazie în care poporul este întrebat de către politicieni constă în alegeri. Doar cu ocazia alegerilor parlamentare, prezidenţiale şi locale, poporul este întrebat. Dar preşedintele a intrat deja în campanie electorală, tocmai pe subiecte de identitate naţională.

De ce s-a ilustrat concertul cu muzică din România? La prima vedere, ai crede că Igor Dodon a devenit cel mai înfocat unionist din Republica Moldova, după intensitatea ilustraţiei româneşti în concert.

Locuitorii de pe ambele maluri ale Prutului au acelaşi fond cultural popular românesc. Ritmurile muzicii populare româneşti sunt aceleaşi. Iar Balada lui Ciprian Porumbescu, care a fost exploatată din greu pentru a ilustra lecturile din aşa-zisele scrisori de pe front, are aceleaşi ritmuri populare româneşti, care pătrund sufletele românilor, chiar dacă ei încă îşi zic moldoveni. Iar specialiştii ruşi în propagandă în Basarabia ştiu asta şi intenţionat au ales muzica românească pentru ilustraţia concertului.

Publicul ţintă nu este electoratul clasic al socialiştilor, adică bătrânii care tânjesc după perioada lui Brejnev (că cea a lui Stalin a fost repede uitată) şi ruşii din oraşele basarabene. Igor Dodon se adresează acelui electorat nehotărât, care încă nu a ales nici partida proeuropeană, nici cea rusă. Acel public care, în adâncul sufletului său, se identifică cu românismul, dar, ca efect al propagandei ruse de zeci de ani, are multe semne de întrebare.

De aceea şi filmul documentar, care teoretic este despre operaţiunea Iaşi-Chişinău a Armatei Roşii, se concentrează pe atrocităţile româneşti împotriva evreilor din Basarabia din timpul celui de-al doilea război mondial. Mesajul transmis de film este: Vedeţi ce au făcut românii? Vă mai gândiţi să mergeţi cu românii?

Filmul documentar subliniază caracterul antiromânesc al manifestărilor patronate de preşedintele Republicii Moldova în 24 august 2019. Preşedintele Igor Dodon nu vrea dezbateri publice despre identitatea naţională, dar patronează acţiuni antiromâneşti. Mai ales că miza electorală din perioada următoare este imensă. Ceilalţi să tacă, doar partida rusă să vorbească! Nicio şansă pentru o proiecţie a filmului „Siberia în oase“ în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău!