INTERVIU din SUA cu George Maior. Când vor fi ridicate vizele pentru români. Cum a aflat că e rechemat de Guvern în ţară. Ar accepta funcţia de premier?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un interviu pentru Adevărul, acordat imediat după vizita preşedintelui Klaus Iohannis la Casa Albă, ambasadorul României la Washington, George Maior, oferă câteva detalii din negocierea pentru ridicarea vizelor. Un orizont de timp? „Termen mediu spre scăzut“, spune Maior. Cât despre politica internă, diplomatul susţine că nu e interesat de postul de premier şi că a aflat de la televizor decizia Guvernului de a-l rechema în ţară.

Adevărul: Care e cel mai important lucru obţinut de România după vizita preşedintelui Iohannis la Washington?

George Maior: În primul rând, faptul că s-a adaptat Parteneriatul Strategic pentru secolul XXI la noile realităţi geopolitice, economice extrem de complexe. Faptul că s-a semnat acea declaraţie comună arată că există necesitatea unei strângeri şi mai puternice a comunicării strategice  dintre cele două state, pentru a face faţă unor provocări noi. În sens concret, dincolo de tabloul strategic, s-au obţinut elemente noi de cooperare în zona de energie nucleară civilă, spre exemplu de a continua proiectele de la Cernavodă. În plan militar, s-a vorbit despre o prezenţă militară americană sporită în România. Vom continua discuţiile cu Pentagonul pentru crearea în România a unor noi elemente de descurajare faţă de evoluţiile din Marea Neagră, în special militarizarea Crimeei, care continuă într-un ritm accelerat.

Deci ameninţarea Rusiei.

E o problemă care persistă şi se intensifică. Apoi, în planul vizelor, faptul că preşedintele Trump a dat o declaraţie în această chestiune, prin care sprijină eforturile României de a intra în programul Visa Waver, este un semnal extrem de puternic care trebuie continuat în discuţii la nivel de Congres şi la nivel de administraţie – mă refer în special la Homeland Security, agenţia care are în sarcină protejarea frontierelor şi migraţia ilegală – pentru a atinge şi acest obiectiv major, singurul care nu este încă îndeplinit. Având în vedere calitatea excepţională a relaţiei dintre România şi SUA, trebuie să rezolvăm acest lucru. Nu ar fi corect să nu-l rezolvăm cât mai repede.

Totuşi, dincolo de mesajul lui Donald Trump, decizia aparţine Congresului, unde republicanii lui Trump  au majoritate doar în Senat, nu şi în Camera Reprezentanţilor.

Ne interesează Congresul ca instituţie. E important de ştiut că recent a fost introdusă o piesă nouă de legislaţie, la nivel de proiect, dar important pentru noi. Proiectul este semnat de un membru democrat şi altul republican, deci bipartizan, care, dacă ar fi adoptat - un proces destul de complicat şi de lung - ar avantaja România şi Polonia, state care contribuie cu 2% din buget la Apărare, deci în linia actualei administraţii.

Deci e un proiect pentru relaxarea ridicării vizelor.

Da, pentru statele care, pe lângă sumele alocate la Apărare, au contribuţii importante ca aliaţi în operaţiuni dificile de asigurare a securităţii în diverse zone, cum e Afganistan pentru România. Proiectul nu nominalizează state, dar noi ne-am încadra în aceşti parametri. Mai e un aspect pe care voi încerca să-l abordez mai frontal, rata foarte bună pe care o are România în ceea ce americanii numesc over state.

Deci pentru românii care obţin viză, vin în SUA, dar nu se mai întorc.

Exact. Noi avem o rată foarte bună, aproximativ 2%, chiar mai bună decât a unor state din Programul Visa Waver.

Există vreun orizont de timp?

Greu de spus. Eu sunt prudent în a da estimări de acest gen. Pe termen mediu, s-ar putea realiza. Pe termen mediu spre scăzut.

Asta însemnând doi ani, cinci ani, 10 ani?

Interpretaţi cum vreţi.

România are o rată de refuz de 10% pentru cetăţenii care solicită vize pentru SUA. E aceasta principala problemă?

Conform legislaţiei actuale, rata ar trebui să fie de 3,5%. Cifra pe care aţi spus-o e mai scăzută, spre 9%. Deci urmărim şi această pistă.

Vizita preşedintelui Iohannis în SUA a fost impulsionată şi de apropierea campaniei pentru prezidenţiale?

Este un element politic, nu emit judecăţi cu valoare politică. Vizita e pregătită de mai bine de un an, planificată minuţios. E prima vizită din istoria diplomatică româno-americană  – şi poate că se pierde din vedere acest lucru - care a dat posibilitatea unei discuţii cu întreg Guvernul american chiar în sala de şedinţe a Guvernului. Pe lângă preşedintele Trump, au mai fost prezenţi vicepreşedintele american, secretarii de la Energie, Apărare, ceea ce reprezintă enorm.

Cât de mari sunt nemulţumirile părţii americane faţă de OUG 114 şi Legea Offshore, care au pus în pericol investiţiile din Marea Neagră?

Nu comentez. Noi avem dialog bun cu Exxon la nivel diplomatic. Suntem printre puţinele state care au legislaţie offshore. Sunt state, chiar din arealul occidental, care nu au asemenea legislaţie. Deci avem un cadru care să permită asemenea operaţiuni. Nivelul de taxare e o chestiune care ţine de interesul statului, de a-şi asigura cât mai mult din resurse pentru cetăţeni, iar, pe de altă parte, sunt corporaţiile care au interesul lor economic. Undeva trebuie să se ajungă la o congruenţă. N-am discutat în mod particular elementele de legislaţie pe care le-aţi menţionat. Partea americană e interesată de predictibilitate şi un mediu cât mai flexibil şi mai puţin birocratic pentru investiţii.

Credeţi că va pleca Exxon din România?

Eu sper că nu va pleca, după ce au investit atât în explorare, într-o zonă dificil de operat – Marea Neagră. Sper să ia o decizie înţeleaptă. Începerea exploatării, dincolo de aspectul economic, ar avea şi efecte de securitate energetică pentru România şi pentru zona de sud a Europei, care încă e afectată de acest monopol nordic al rutelor de transport.

În România se vorbeşte din nou despre căderea Guvernului. Sunteţi interesat să fiţi premier?

Nu. Cred că am fost de 100 de ori premier în viziunea multora şi niciodată nu mi-am dorit acest lucru, dar unii au ţinut neapărat să inducă această percepţie că mi-aş fi dorit. Pe mine mă interesează o Românie care să considere relaţia cu SUA element vital al politicii externe şi de securitate, indiferent de nume, de guverne, de partide.

Fostul ministru de Externe Teodor Meleşcanu a propus rechemarea dvs. în ţară, dar de curând a plecat din Guvern. În ce stadiu se află procedura de întoarcere la post?

Întrebaţi instituţiile. Eu îmi fac datoria aici.

Aţi fost anunţat de Teodor Meleşcanu?

Am aflat de la televizor când s-a făcut acest gest. Nu l-am înţeles, dar domnul Meleşcanu a plecat din Guvern, îi doresc numai bine, suntem şi colegi la universitate.

Sunteţi sarcastic? A încercat să vă aducă acasă de la Washington şi îi doriţi numai bine?

E un om pe care îl cunosc de 20 de ani şi am rămas uşor neplăcut surprins de ceea ce s-a întâmplat. Sunt ambasador aici şi îmi voi face datoria câtă vreme are ministerul nevoie de mine.

Cu preşedintele Iohannis, care are ultimul cuvânt în procedura de rechemare a unui ambasador, aţi discutat?

Nu.

A fost consultat Guvernul Dăncilă asupra memorandumului privind reţelele 5G, document pe care l-aţi semnat alături de Hans Klemm?

Sigur.

Mai mulţi lideri PSD aflaţi în conflict cu Victor Ponta susţin că în spatele partidului ProRomânia se află George Maior.

Nu mă aflu în spatele nimănui. Mă aflu la Washington. Dacă Washington se află în spatele partidului domnului Ponta, e treaba lor. Cu domnul Ponta am lucrat foarte bine în diverse guverne, îi doresc şi lui o evoluţie bună, nu mă interesează să fiu nici în spatele, nici în faţa, nici deasupra unui partid.

După arestarea lui Liviu Dragnea pare că s-au mai domolit criticile PSD la adresa dvs.

Au fost anumite momente pe care nu le-am înţeles nici măcar din punctul de vedere al celor care provocau acele atacuri. Eu ştiu care e istoria mea, sunt mândru de ea, nu regret nicio decizie pe care am luat-o. Nici un om nu-i perfect, dar mi-am făcut corect datoria din perspectiva omului care a slujit acest stat şi pot demonstra acest lucru.

Te-ar putea interesa şi:

Ce a obţinut România în urma întâlnirii Trump - Iohannis

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite