Impozitarea drastică a pensiilor speciale, amânată pentru a treia oară

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Valer Dorneanu, preşedintele CCR. FOTO Inquam Photos
Valer Dorneanu, preşedintele CCR. FOTO Inquam Photos

Curtea Constituţională a României au amânat încă o dată, adică pentru a treia oară, sesizarea privind legea care impozităează cu 85% a pensiilor speciale mai mari de 7.000 de lei.

UPDATE Judecătorii CCR au decis amânarea alegerilor pentru a treia oară.


Sesizările au fost depuse la CCR de către Avocatul Poporului şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Prima dezbatere pe această speţă a avut loc pe 14 iulie, iar cea de-a doua pe 30 septembrie.

Avocatul Poporului, Renate Weber, a explicat că a atacat la Curte supraimpozitarea pensiilor speciale deoarece consideră că beneficiarii acestora ar fi astfel discriminaţi.

„Este vorba de o impozitare, chiar dacă legea vorbeşte de o taxare. În realitate suntem în faţa unui impozit, ba mai mult, a unei duble impozitări. Pensiile de serviciu de peste 2.000 de lei sunt deja impozitate cu 10%, iar taxarea introdusă de lege se adaugă peste acea impozitare. Pe de altă parte, am considerat că sunt încălcate două articole din Constituţie, articoul 16 şi articolul 56. Orice stat are dreptul să îşi stabilească sistemul de impozitare, dar acesta trebuie să fie nediscriminatoriu. Aici, pensionarii care primesc pensii de serviciu sunt discriminaţi”, a susţinut Renate Weber.

Camera Deputaţilor a adoptat pe 17 iunie, în calitate de for decizional, legea care prevede impozitarea tuturor pensiilor speciale cu până la 85%.

CCR s-a mai pronunţat o dată în privinţa pensiilor speciale. Pe 6 mai, judecătorii constituţionali au respins abrogarea acestora, admiţând două sesizări depuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Avocatul Poporului împotriva legii prin care au fost abrogate toate pensiile speciale cu excepţia celor din Armată şi Ministerul de Interne.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite